Premierul desemnat Siegfried Mureșan anunță că va merge „categoric” în Parlament cu noul Cabinet, chiar dacă PSD a decis să nu îl susțină. Liberalul exclude refacerea unei coaliții cu social-democrații și pune pe masă scenariul alegerilor anticipate în cazul în care Guvernul său nu obține voturile necesare pentru învestire.
„Categoric, da. Vom merge la vot în Parlament din mai multe motive”, a declarat Siegfried Mureșan, luni seară, la PRO TV, întrebat dacă își va prezenta Cabinetul în Legislativ după decizia PSD.
Premierul desemnat spune că votul va fi și un moment în care românii vor putea vedea poziția fiecărui parlamentar.
„Vom prezenta Parlamentului României viziunea noastră. O viziune pentru un stat nou, modern, reformat, pro-european. Știu că unor parlamentari de la PSD le e teamă de prezentarea unui program cu adevărat reformat”, a afirmat Mureșan.
Programul anunțat de acesta include reforma administrației centrale și locale, restructurarea companiilor de stat și reducerea pierderilor acestora, banii economisiți urmând, potrivit premierului desemnat, să fie direcționați către domenii precum sănătatea și educația.
Atac la Grindeanu: „Un gest ostil”
Mureșan a criticat dur reacția PSD după desemnarea sa și l-a vizat direct pe liderul social-democrat Sorin Grindeanu.
„Am fost surprins de lipsa de respect de astăzi a domnului Grindeanu față de președintele României”, a spus Mureșan.
El susține că PSD și-a exprimat rezervele față de candidatura sa înainte chiar ca decretul de desemnare să fie publicat în Monitorul Oficial.
„Consider că gestul lor a fost un gest ostil și față de președintele României”, a adăugat premierul desemnat.
Ușa Guvernului se închide pentru PSD
În ciuda faptului că are nevoie de voturi pentru învestire, Siegfried Mureșan exclude o nouă guvernare alături de PSD.
„Cred că România poate fi guvernată de Partidul Național Liberal împreună cu USR și UDMR sau de PSD. Noi, împreună cu ei, nu mai putem guverna după experiența din ultimul an”, a declarat acesta.
Mureșan acuză PSD că nu și-a respectat angajamentele și că a contribuit la căderea fostului Executiv.
„Fie ei, fie noi, dar nu împreună”, a punctat premierul desemnat.
Mureșan nu negociază nici cu AUR
Nici AUR nu intră în calculele premierului desemnat pentru negocieri politice directe.
„Eu nu voi purta dialog cu AUR, nu mă veți vedea la sediul AUR sau la grupul parlamentar AUR”, a declarat Mureșan, argumentând că viziunea formațiunii conduse de George Simion este fundamental diferită de cea susținută de PNL, USR și UDMR.
În schimb, Mureșan transformă votul de învestitură într-un test pentru PSD.
„Momentul testului adevărului va fi, de fapt, pentru PSD, dacă ei vor rămâne cu AUR sau dacă vor da votul acestui guvern”, a afirmat liberalul.
„Este acest Guvern sau posibilitatea reală a alegerilor anticipate”
Cea mai puternică declarație a premierului desemnat privește însă viitorul Parlamentului. Siegfried Mureșan susține că parlamentarii trebuie să ia în calcul inclusiv perspectiva anticipatelor dacă actualul Cabinet nu primește votul de învestitură.
„Mai ales parlamentarii trebuie să știe că este acest guvern sau alegerile anticipate”, a declarat Mureșan.
Premierul desemnat susține că Executivul său are șanse să treacă de Parlament, dar avertizează că un eventual eșec poate deschide drumul unei noi confruntări electorale.
„Eu cred că acest guvern are o șansă să treacă. În cazul în care nu va trece, președintele poate declanșa alegerile anticipate în orice moment și nu poate fi oprit de nimeni din Parlament”, a afirmat acesta.
Mureșan anticipează că un nou scrutin parlamentar ar duce la o polarizare puternică între AUR și ceea ce el numește „forțele reformatoare”, reprezentate de PNL și USR.
În același timp, premierul desemnat admite că inclusiv PNL a făcut greșeli la guvernare și spune că liberalii trebuie să înțeleagă motivele pentru care o parte dintre români au ales AUR.
„Oamenii care au votat AUR nu trebuie acuzați, ei trebuie înțeleși. Mulți dintre oamenii care au votat AUR sunt dezamăgiți de partidele tradiționale”, a declarat Siegfried Mureșan.
Premierul desemnat intră astfel în bătălia pentru votul de învestitură fără sprijinul anunțat al PSD și fără intenția de a negocia cu AUR. Miza nu mai este doar componența viitorului Cabinet, ci și perspectiva unei prelungiri a crizei politice și, în cele din urmă, a alegerilor anticipate.
Energia furată ne afectează pe toți.
O campanie Politic Live despre prevenirea furtului de electricitate și siguranța comunităților.























