NATO va trimite un emisar special permanent în Ucraina

Autor

Data

Categorie

Statele membre NATO au decis să trimită un emisar special la Kiev, extinzând astfel prezența civilă a Alianței Nord-Atlantice în Ucraina, a anunțat marți un purtător de cuvânt al organizației pentru agenția DPA, citat de Agerpres.

🔔

Abonează-te la știrile Politic Live!

Fii primul care află despre evenimentele importante și știrile de ultimă oră din Transilvania și România.

Emisarul va avea sarcina de a coordona sprijinul politic și practic al Alianței în Ucraina, în contextul în care aceasta continuă să se apere de invazia rusă începută în februarie 2022.

🗞️ Citește și Acestea

ANALIZE & OPINII

Guvernul Mureșan se conturează cu o puternică amprentă a lui Ilie Bolojan. PNL și-a stabilit vineri, 25 septembrie, oamenii pe care îi trimite la conducerea ministerelor, iar lista arată o victorie fără rest a taberei actualului lider liberal. În schimb, vocile conservatoare și „disidenții” care au criticat conducerea partidului, dar au cerut parlamentarilor PNL să susțină învestirea lui Siegfried Mureșan, nu primesc nimic în noua formulă de putere. Liberalii ar urma să conducă șapte dintre cele 16 ministere ale viitorului Cabinet Mureșan, dacă noul Executiv va primi votul Parlamentului. Numele au fost confirmate vineri în ședința Biroului Politic Național al PNL. Selecția transmite însă și un mesaj politic în interiorul partidului: puterea rămâne în mâinile taberei Bolojan. Niciun reprezentant important al grupării conservatoare care s-a delimitat în ultima perioadă de conducerea PNL nu se regăsește în schema guvernamentală. Asta deși unii dintre acești liberali au cerut public parlamentarilor partidului să voteze Guvernul Mureșan. Cu alte cuvinte, voturile sunt binevenite. Funcțiile, mai puțin. Bolojan pleacă de la Palatul Victoria, oamenii lui rămân la putere Configurația noului Executiv arată că schimbarea premierului nu înseamnă automat și schimbarea centrului de influență din PNL. Ilie Bolojan pierde funcția de prim-ministru, însă tabăra sa își păstrează controlul asupra ministerelor repartizate liberalilor. Cei care s-au opus actualei conduceri sunt, cel puțin în această etapă, scoși complet din ecuația guvernamentală. Una dintre cele mai importante poziții îi revine lui Mircea Abrudean, actualul președinte al Senatului, care ar urma să ocupe simultan funcția de vicepremier și portofoliul Afacerilor Interne. Este una dintre pozițiile cu cea mai mare greutate din viitorul Cabinet și întărește influența taberei dominante din PNL în noua structură executivă. Aripa conservatoare, bună la vot, absentă de la împărțirea puterii Situația este cu atât mai interesantă cu cât o parte dintre criticii conducerii PNL au ales să nu blocheze instalarea noului Cabinet. În locul unei recompuneri a partidului după căderea Guvernului Bolojan, lista miniștrilor sugerează însă contrariul: cei care au contestat linia conducerii sunt ținuți departe de Palatul Victoria. Astfel, Siegfried Mureșan poate ajunge premier cu sprijinul unui PNL în care vechile conflicte sunt departe de a fi stinse, dar în care tabăra Bolojan pare să fi câștigat fără drept de apel prima confruntare pentru funcțiile din noul Executiv. Pe lista viitorului Cabinet se află și Andrea Chiș, fostă judecătoare, propusă pentru Ministerul Justiției și susținută de PNL, USR și UDMR. Rămâne acum testul decisiv: votul din Parlament. Dacă Guvernul Mureșan va fi învestit, România va avea un premier nou. În PNL însă, cel puțin după lista celor trimiși la Palatul Victoria, schimbarea de putere pare mult mai mică decât schimbarea numelui de pe ușa premierului.

Această decizie a fost luată înaintea summitului NATO de la Washington, programat pentru 9-11 iulie, unde liderii țărilor aliate vor adopta oficial un plan pentru coordonarea ajutorului militar pentru Ucraina, sub egida unei noi misiuni denumite NATO Security Assistance and Training for Ukraine (NSATU). Misiunea va avea sediul la Wiesbaden, în Germania.

Identitatea emisarului special NATO la Kiev nu a fost încă stabilită, iar detaliile vor fi anunțate după finalizarea selecției, a declarat purtătorul de cuvânt, confirmând informațiile publicate de Wall Street Journal.

NATO are deja o prezență oficială în Kiev de aproape un deceniu, printr-un birou de legătură și un centru de informare și documentare deschis la sfârșitul anilor 1990.

Până în prezent, ajutorul militar al statelor membre NATO pentru Ucraina a fost coordonat prin Grupul de contact pentru Ucraina, condus de SUA, și nu direct prin Alianță. NATO a subliniat că nu este parte a conflictului dintre Rusia și Ucraina.

Cu toate acestea, coordonarea prin intermediul SUA a generat îngrijorări în rândul aliaților europeni, mai ales în perspectiva unei posibile reveniri a lui Donald Trump la Casa Albă după alegerile prezidențiale americane din noiembrie, aceștia punând sub semnul întrebării angajamentul său față de eforturile de război ale Ucrainei.

dinPolitica

dinPolitica

dinPOLITICA

Ultimele Stiri