Miercuri are loc o nouă rundă de negocieri între delegațiile Rusiei și Ucrainei, desfășurată la Istanbul. Cu o zi înainte, oficialii ruși au transmis că așteptările trebuie să rămână moderate.
„Nu există niciun motiv să ne așteptăm la progrese în categoria miracolelor”, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului.
Potrivit Sky News, citat de MediaFax, cerințele Rusiei sunt considerate inacceptabile de partea ucraineană. Printre ele se numără promisiunea că Ucraina nu va adera la NATO și cedarea unor teritorii.
Kremlinul respinge ideea unui summit Putin-Zelenski
Dmitri Peskov a precizat că o întâlnire directă între liderii celor două țări este departe de a deveni realitate:
„Mai este mult de lucru înainte de a putea discuta despre posibilitatea unor întâlniri la nivel înalt”.
Declarația vine după ce președintele ucrainean Volodimir Zelenski a reînnoit, luni, apelul pentru o întâlnire cu Vladimir Putin.




















