Nicuşor Dan, la Romania – India Business Forum: Ambiţia este să dublăm cifra de schimburi comerciale între cele două țări

Autor

Data

Categorie

România şi India au ambiţia de a dubla schimburile comerciale în viitorii ani, a declarat, vineri, preşedintele Nicuşor Dan, la Romania – India Business Forum, care are loc în contextul vizitei de stat a preşedintei Indiei, Droupadi Murmu.

🔔

Abonează-te la știrile Politic Live!

Fii primul care află despre evenimentele importante și știrile de ultimă oră din Transilvania și România.

Nicușor Dan: După mult timp e un contact la nivel înalt între România şi India

Președintele Nicușor Dan a subliniat că această vizită este un moment important în relaţia bilaterală. „După mult timp e un contact la nivel înalt între România şi India”, a adăugat şeful statului.

🗞️ Citește și Acestea

ANALIZE & OPINII

Guvernul Mureșan se conturează cu o puternică amprentă a lui Ilie Bolojan. PNL și-a stabilit vineri, 25 septembrie, oamenii pe care îi trimite la conducerea ministerelor, iar lista arată o victorie fără rest a taberei actualului lider liberal. În schimb, vocile conservatoare și „disidenții” care au criticat conducerea partidului, dar au cerut parlamentarilor PNL să susțină învestirea lui Siegfried Mureșan, nu primesc nimic în noua formulă de putere. Liberalii ar urma să conducă șapte dintre cele 16 ministere ale viitorului Cabinet Mureșan, dacă noul Executiv va primi votul Parlamentului. Numele au fost confirmate vineri în ședința Biroului Politic Național al PNL. Selecția transmite însă și un mesaj politic în interiorul partidului: puterea rămâne în mâinile taberei Bolojan. Niciun reprezentant important al grupării conservatoare care s-a delimitat în ultima perioadă de conducerea PNL nu se regăsește în schema guvernamentală. Asta deși unii dintre acești liberali au cerut public parlamentarilor partidului să voteze Guvernul Mureșan. Cu alte cuvinte, voturile sunt binevenite. Funcțiile, mai puțin. Bolojan pleacă de la Palatul Victoria, oamenii lui rămân la putere Configurația noului Executiv arată că schimbarea premierului nu înseamnă automat și schimbarea centrului de influență din PNL. Ilie Bolojan pierde funcția de prim-ministru, însă tabăra sa își păstrează controlul asupra ministerelor repartizate liberalilor. Cei care s-au opus actualei conduceri sunt, cel puțin în această etapă, scoși complet din ecuația guvernamentală. Una dintre cele mai importante poziții îi revine lui Mircea Abrudean, actualul președinte al Senatului, care ar urma să ocupe simultan funcția de vicepremier și portofoliul Afacerilor Interne. Este una dintre pozițiile cu cea mai mare greutate din viitorul Cabinet și întărește influența taberei dominante din PNL în noua structură executivă. Aripa conservatoare, bună la vot, absentă de la împărțirea puterii Situația este cu atât mai interesantă cu cât o parte dintre criticii conducerii PNL au ales să nu blocheze instalarea noului Cabinet. În locul unei recompuneri a partidului după căderea Guvernului Bolojan, lista miniștrilor sugerează însă contrariul: cei care au contestat linia conducerii sunt ținuți departe de Palatul Victoria. Astfel, Siegfried Mureșan poate ajunge premier cu sprijinul unui PNL în care vechile conflicte sunt departe de a fi stinse, dar în care tabăra Bolojan pare să fi câștigat fără drept de apel prima confruntare pentru funcțiile din noul Executiv. Pe lista viitorului Cabinet se află și Andrea Chiș, fostă judecătoare, propusă pentru Ministerul Justiției și susținută de PNL, USR și UDMR. Rămâne acum testul decisiv: votul din Parlament. Dacă Guvernul Mureșan va fi învestit, România va avea un premier nou. În PNL însă, cel puțin după lista celor trimiși la Palatul Victoria, schimbarea de putere pare mult mai mică decât schimbarea numelui de pe ușa premierului.

Conform acestuia, România este o ţară cu „perspectivă energetică interesantă, o ţară cu o calitate a personalului interesantă, specială în zona de tehnologie, ştiinţe, IT, deci sunt posibilităţi de cooperare”.

„Ambiţia este să dublăm cifra de schimburi comerciale şi aici ne ajută foarte tare Acordul de liber schimb UE – India”, a transmis preşedintele, la Romania – India Business Forum.

Discursul complet al președintelui Nicușor Dan

 

”Stimată doamnă Președinte,
Doamnelor și domnilor,
Stimați oaspeți,

În primul rând, pentru oaspeții noștri, bine ați venit în România și vă mai așteptăm. E un moment important în relația noastră bilaterală. Așa cum s-a spus, după mult timp un contact la nivel înalt între România și India, deși relația bilaterală dintre România și India este veche, consolidată, și nu au existat dubii în această relație.

Mă bucur că vizita politică are o puternică componentă economică, pentru că există perspective economice importante între economiile noastre. India este a patra economie a lumii. India este un mare centru de inovație tehnologică.

România este poarta de intrare dinspre Asia înspre Europa și, de asemenea, România, dacă ne uităm la viitor, este o țară cu o perspectivă energetică interesantă, este o țară cu o calitate a personalului interesantă, de asemenea, în special în zona de tehnologie, științe, IT, deci există posibilități de cooperare care se deschid în fața noastră.

Schimburile comerciale în 2025 – 1,3 miliarde de dolari. India al treilea partener economic al României din zona Indo-Pacific. Dar, așa cum am vorbit cu doamna Președinte, ambiția noastră este să dublăm această cifră de schimburi comerciale, și ne ajută foarte tare acordul de liber schimb care a fost semnat între Uniunea Europeană și India, pe care noi, în interiorul Uniunii Europene, l-am susținut”.

Nicușor Dan: Avem o comisie mixtă de cooperare economică

”Revenind la bilateral, avem o comisie mixtă de cooperare economică. Ea s-a reunit anul trecut la București, după o pauză, de asemenea, importantă, și toamna aceasta se va reuni la New Delhi.

Avem peste 600 de companii cu capital indian care sunt înregistrate azi în România. Ele au creat peste 10.000 de locuri de muncă. Un exemplu – Terapia Cluj, dar avem, de asemenea, în zona de IT, în zona de auto, în zona de metalurgie, și, așa cum am spus, există oportunități interesante pe piața românească pentru companii indiene care să vină să investească. Nu am menționat, dar este, evident, zona industriei de apărare, zona de energie, unde este o așteptare de dezvoltare globală în anii care vin.

Și bineînțeles că, în sens opus, tipul acesta de întâlnire poate să genereze interes pentru companii românești care să se integreze în această economie foarte interesantă. Avem un exemplu – Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială, care participă la un program spațial în India.

N-am menționat, menționez acum – o oportunitate pentru companii indiene în România o reprezintă Portul Constanța și Dunărea, deci o modalitate ieftină de a ajunge la piața europeană este Portul Constanța, cel mai mare port la Marea Neagră și conexiunea fluvială cu centrul Europei.

De asemenea, România va termina curând conexiunea pe autostradă între Portul Constanța și granița de vest, deci cu Europa Occidentală, și ne dorim, am vorbit și cred că vom avea curând o linie directă aeriană între cele două țări, astfel încât conexiunile să fie mult mai facile și să se potențeze schimburi, discuții, investiții în țările noastre.

Eu sunt optimist. Dumneavoastră aveți de lucrat pentru ca acest optimism să se transforme în rezultate și vă mulțumesc în avans pentru asta”, a declarat președintele Nicușor Dan.

dinPolitica

dinPolitica

dinPOLITICA

Ultimele Stiri