„Oamenii sunt înaintea păsărelelor”. Schimb de replici în Senat între PSD, USR și AUR, înainte de adoptarea Strategiei biodiversității, care merge la Nicușor Dan pentru promulgare

Autor

Data

Categorie

Senatul a adoptat, joi, proiectul de lege privind aprobarea Strategiei naţionale şi a Planului de acţiune pentru conservarea biodiversităţii 2026-2030 în aceeaşi formă cu cea din Camera Deputaţilor. Astfel, s-au înregistrat 79 voturi pentru, 30 contra şi 13 abţineri.

🔔

Abonează-te la știrile Politic Live!

Fii primul care află despre evenimentele importante și știrile de ultimă oră din Transilvania și România.

Proiectul va merge la promulgare, la președintele Nicușor Dan, după perioada de două zile în care parlamentarii pot sesiza Curtea Constituţională.

🗞️ Citește și Acestea

ANALIZE & OPINII

Guvernul Mureșan se conturează cu o puternică amprentă a lui Ilie Bolojan. PNL și-a stabilit vineri, 25 septembrie, oamenii pe care îi trimite la conducerea ministerelor, iar lista arată o victorie fără rest a taberei actualului lider liberal. În schimb, vocile conservatoare și „disidenții” care au criticat conducerea partidului, dar au cerut parlamentarilor PNL să susțină învestirea lui Siegfried Mureșan, nu primesc nimic în noua formulă de putere. Liberalii ar urma să conducă șapte dintre cele 16 ministere ale viitorului Cabinet Mureșan, dacă noul Executiv va primi votul Parlamentului. Numele au fost confirmate vineri în ședința Biroului Politic Național al PNL. Selecția transmite însă și un mesaj politic în interiorul partidului: puterea rămâne în mâinile taberei Bolojan. Niciun reprezentant important al grupării conservatoare care s-a delimitat în ultima perioadă de conducerea PNL nu se regăsește în schema guvernamentală. Asta deși unii dintre acești liberali au cerut public parlamentarilor partidului să voteze Guvernul Mureșan. Cu alte cuvinte, voturile sunt binevenite. Funcțiile, mai puțin. Bolojan pleacă de la Palatul Victoria, oamenii lui rămân la putere Configurația noului Executiv arată că schimbarea premierului nu înseamnă automat și schimbarea centrului de influență din PNL. Ilie Bolojan pierde funcția de prim-ministru, însă tabăra sa își păstrează controlul asupra ministerelor repartizate liberalilor. Cei care s-au opus actualei conduceri sunt, cel puțin în această etapă, scoși complet din ecuația guvernamentală. Una dintre cele mai importante poziții îi revine lui Mircea Abrudean, actualul președinte al Senatului, care ar urma să ocupe simultan funcția de vicepremier și portofoliul Afacerilor Interne. Este una dintre pozițiile cu cea mai mare greutate din viitorul Cabinet și întărește influența taberei dominante din PNL în noua structură executivă. Aripa conservatoare, bună la vot, absentă de la împărțirea puterii Situația este cu atât mai interesantă cu cât o parte dintre criticii conducerii PNL au ales să nu blocheze instalarea noului Cabinet. În locul unei recompuneri a partidului după căderea Guvernului Bolojan, lista miniștrilor sugerează însă contrariul: cei care au contestat linia conducerii sunt ținuți departe de Palatul Victoria. Astfel, Siegfried Mureșan poate ajunge premier cu sprijinul unui PNL în care vechile conflicte sunt departe de a fi stinse, dar în care tabăra Bolojan pare să fi câștigat fără drept de apel prima confruntare pentru funcțiile din noul Executiv. Pe lista viitorului Cabinet se află și Andrea Chiș, fostă judecătoare, propusă pentru Ministerul Justiției și susținută de PNL, USR și UDMR. Rămâne acum testul decisiv: votul din Parlament. Dacă Guvernul Mureșan va fi învestit, România va avea un premier nou. În PNL însă, cel puțin după lista celor trimiși la Palatul Victoria, schimbarea de putere pare mult mai mică decât schimbarea numelui de pe ușa premierului.

Dezbateri aprinse în Senat între PSD, USR și AUR

La dezbateri, senatorul USR Sebastian Cernic a declarat că proiectul a fost discutat în urmă cu două zile şi au fost votate amendamente, însă, „peste noapte, socialiştii s-au trezit că mai au 300 de amendamente”.

El i-a acuzat pe cei de la PSD că fie vor să „trântească” acest jalon din PNRR cu totul, fie au rea-voinţă sau rea-credinţă.

„Ce a fost în capul dumneavoastră, stimaţi socialişti, când la Senat, în comisie, aţi votat amendamentele, aţi votat raportul cu amendamentele depuse, dar noaptea s-a pogorât, aşa, o zamfirească şi aţi revenit? Ceea ce se întâmplă în Parlament nu face decât să slăbească încrederea cetăţenilor în Parlament şi pe bună dreptate”, a spus Cernic.

Senatorul PSD Daniel Zamfir a replicat că strategia era una într-adevăr de blocare a dezvoltării economice a României şi PSD a amendat-o.

Daniel Zamfir: „Oamenii sunt înaintea păsărelelor, gândăceilor, răcuşorilor…”

„M-aţi acuzat şedinţa trecută că astea sunt zamfirisme. Dacă zamfirism înseamnă să pun oamenii înaintea vietăţilor cu care convieţuim, unii mai mult, alţii mai puţin, sunt de acord să lupt până la capăt prin orice mijloace ca aceste zamfirisme să le impun.

Oamenii sunt înaintea păsărelelor, gândăceilor, răcuşorilor şi oricăror vietăţi pe care dumneavoastră, sub pretextul apărării mediului, vreţi să le protejaţi şi să opriţi tot ce înseamnă dezvoltarea României. Am amendat această strategie, am făcut o serie de observaţii, pentru că vrem să existe un echilibru între dezvoltarea României şi protecţia mediului, în niciun caz să subjugăm dezvoltarea economică a României sub această impresie că apărăm mediul”, a declarat Daniel Zamfir.

Senatorul PNL Glad Varga a evidenţiat că, deşi această strategie este aprobată prin lege, ea nu instituie în mod direct interdicţii sau obligaţii pentru cetăţeni, pentru fermieri sau pentru proprietarii de terenuri.

„Să eliminăm speculaţiile care au apărut în spaţiul public: strategia nu prevede reducerea obligatorie cu 50% a cantităţii de îngrăşăminte şi pesticide utilizate, ci vizează doar reducerea riscului de poluare. De asemenea, ţinta privind 30% de restaurare a ecosistemelor degradate până în anul 2030 reprezintă un obiectiv stabilit global, la nivel internaţional şi acolo unde măsurile de conservare sau de restaurare generează restricţii ori pierderi de venit, acolo vor fi compensaţii. Deci, în primul rând, temerile fermierilor au fost rezolvate prin amendamentele trecute şi discutate în Comisia de mediu de la Senat”, a susţinut el.

Senatorul AUR Laurențiu Plăeșu: Guvernul a depășit competențele constituționale

Senatorul AUR Laurenţiu Plăeşu a fost de părere că aprobarea strategiei este atributul exclusiv al Guvernului, care „a inventat” o procedură prin care Parlamentul trebuie să suplinească acest rol.

„Actualul guvern în exerciţiu ignoră avizele Consiliului legislativ, care atrage de fiecare dată atenţia că depăşeşte competenţele constituţionale ale unui guvern căruia i-a fost retrasă încrederea. De aceea, foarte multe hotărâri de guvern au ajuns să fie suspendate în instanţă”, a menţionat el.

Proiectul de lege privind aprobarea Strategiei naţionale şi a Planului de acţiune pentru conservarea biodiversităţii 2026-2030 a fost adoptat iniţial marţi de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată şi miercuri a trecut şi de plenul Camerei Deputaţilor, cu mai multe amendamente depuse de PSD. Ca urmare, proiectul s-a întors la Senat pentru a se pronunţa, în procedură de urgenţă, asupra textelor nou introduse şi adoptate de Cameră.

dinPolitica

dinPolitica

dinPOLITICA

Ultimele Stiri