Liderul senatorilor AUR, Petrişor Peiu, afirmă că ”guvernarea Bolojan, adică PSD – PNL – USR – UDMR, împinge România în cea mai gravă criză a datoriei publice din ultimele decenii”.
„Depăşirea pragului de 60% din PIB al datoriei publice reprezintă unul dintre cele mai grave eşecuri economice ale actualei coaliţii de guvernare. România nu mai respectă la ora actuală niciuna dintre prevederile esenţiale prevăzute de Tratatul de la Maastricht, după ce de ani buni se află deja în procedura de deficit excesiv a Uniunii Europene”, spune Petrișor Peiu, potrivit unui comunicat de presă.
Potrivit acestuia, începând cu luna martie a acestui an, datoria guvernamentală a depăşit pragul de 60% din PIB, ajungând la aproximativ 1.170 de miliarde de lei, iar acest nivel s-a menţinut şi în luna aprilie, atunci când pragul datoriei a fost de 60,2% din PIB.
Cu cât s-a împrumutat statul român
”Doar în ultimul an, statul român s-a împrumutat cu peste 158 de miliarde de lei, ceea ce înseamnă aproape 5.000 de lei în fiecare secundă.
Această ‘performanţă’ nu a fost deloc greu de obţinut. Coaliţia PSD-PNL-USR-UDMR a ales cea mai comodă soluţie: să împrumute România la cele mai mari dobânzi din Uniunea Europeană.
În timp ce alte state se finanţează la costuri mult mai reduse, România continuă să plătească aproximativ 7% pentru obligaţiunile pe termen lung, ceea ce înseamnă miliarde de lei risipiţi anual doar pentru plata dobânzilor”, a afirmat Petrișor Peiu.
Cea mai mare vulnerabilitate. Avertismentul lui Petrișor Peiu
Însă cea mai mare vulnerabilitate este alta, menționează Petrişor Peiu, şi ”aproape nimeni din actuala putere nu vorbeşte despre ea”.
”O mare parte a datoriei publice este în monedă străină, în principal în euro şi dolari. Acest lucru înseamnă că România este mult mai expusă şocurilor externe. O depreciere a leului sau o nouă criză financiară internaţională ar majora instantaneu costul datoriei publice şi ar pune o presiune suplimentară asupra bugetului de stat şi asupra contribuabililor români.
În loc să reducă risipa, să elimine privilegiile şi să reformeze aparatul bugetar, Guvernul a ales să împovăreze românii cu taxe mai mari şi să împrumute ţara la costuri record. Astăzi, nu doar că datoria publică a depăşit pragul de 60% din PIB, dar fiecare nou împrumut înseamnă dobânzi mai mari, mai puţini bani pentru investiţii şi o povară tot mai grea pentru generaţiile viitoare”, precizează Peiu.
România nu poate continua pe această traiectorie, afirmă Petrișor Peiu
”Avem nevoie de o schimbare radicală de politică economică prin care să fie reduse cheltuielile inutile ale statului, eliminarea sinecurilor, prioritizarea investiţiilor productive şi oprirea împrumuturilor făcute doar pentru a acoperi găurile provocate de o guvernare incompetentă.
Guvernul Bolojan susţinut de PSD-PNL-USR-UDMR nu lasă în urmă doar o datorie uriaşă, ci o Românie mai vulnerabilă economic, mai dependentă de creditori şi cu un viitor financiar tot mai nesigur”, transmite liderul senatorilor AUR.
Material publicitar politic realizat pentru Partidul Alianța pentru Unirea Românilor (AUR). Pentru informații privind finanțarea și transparența acestui material, consultați Notificarea privind transparența.




















