Polonia va dispărea de pe hartă „în 2 sau 3 zile” dacă va ataca Rusia. Nikolai Patruşev amenință

Autor

Data

Categorie

Polonia ar înceta să existe „în două sau trei zile” în cazul unui atac împotriva Rusiei, a avertizat marţi Nikolai Patruşev, consilier al Kremlinului, în urma unor declaraţii ale ministrului polonez de externe Radoslaw Sikorski după ce drone ruseşti au lovit obiective în Ucraina aproape de graniţa poloneză, relatează agenţia EFE.

🔔

Abonează-te la știrile Politic Live!

Fii primul care află despre evenimentele importante și știrile de ultimă oră din Transilvania și România.

„Dacă Polonia participă la acţiuni militare împotriva Rusiei, ţara noastră va folosi întregul arsenal de forţe şi mijloace pe care le are la dispoziţie, iar statul polonez ar înceta să existe în două sau trei zile”, a spus Patruşev într-un interviu acordat ziarului rus Argumenti i Fakti.

🗞️ Citește și Acestea

ANALIZE & OPINII

Guvernul Mureșan se conturează cu o puternică amprentă a lui Ilie Bolojan. PNL și-a stabilit vineri, 25 septembrie, oamenii pe care îi trimite la conducerea ministerelor, iar lista arată o victorie fără rest a taberei actualului lider liberal. În schimb, vocile conservatoare și „disidenții” care au criticat conducerea partidului, dar au cerut parlamentarilor PNL să susțină învestirea lui Siegfried Mureșan, nu primesc nimic în noua formulă de putere. Liberalii ar urma să conducă șapte dintre cele 16 ministere ale viitorului Cabinet Mureșan, dacă noul Executiv va primi votul Parlamentului. Numele au fost confirmate vineri în ședința Biroului Politic Național al PNL. Selecția transmite însă și un mesaj politic în interiorul partidului: puterea rămâne în mâinile taberei Bolojan. Niciun reprezentant important al grupării conservatoare care s-a delimitat în ultima perioadă de conducerea PNL nu se regăsește în schema guvernamentală. Asta deși unii dintre acești liberali au cerut public parlamentarilor partidului să voteze Guvernul Mureșan. Cu alte cuvinte, voturile sunt binevenite. Funcțiile, mai puțin. Bolojan pleacă de la Palatul Victoria, oamenii lui rămân la putere Configurația noului Executiv arată că schimbarea premierului nu înseamnă automat și schimbarea centrului de influență din PNL. Ilie Bolojan pierde funcția de prim-ministru, însă tabăra sa își păstrează controlul asupra ministerelor repartizate liberalilor. Cei care s-au opus actualei conduceri sunt, cel puțin în această etapă, scoși complet din ecuația guvernamentală. Una dintre cele mai importante poziții îi revine lui Mircea Abrudean, actualul președinte al Senatului, care ar urma să ocupe simultan funcția de vicepremier și portofoliul Afacerilor Interne. Este una dintre pozițiile cu cea mai mare greutate din viitorul Cabinet și întărește influența taberei dominante din PNL în noua structură executivă. Aripa conservatoare, bună la vot, absentă de la împărțirea puterii Situația este cu atât mai interesantă cu cât o parte dintre criticii conducerii PNL au ales să nu blocheze instalarea noului Cabinet. În locul unei recompuneri a partidului după căderea Guvernului Bolojan, lista miniștrilor sugerează însă contrariul: cei care au contestat linia conducerii sunt ținuți departe de Palatul Victoria. Astfel, Siegfried Mureșan poate ajunge premier cu sprijinul unui PNL în care vechile conflicte sunt departe de a fi stinse, dar în care tabăra Bolojan pare să fi câștigat fără drept de apel prima confruntare pentru funcțiile din noul Executiv. Pe lista viitorului Cabinet se află și Andrea Chiș, fostă judecătoare, propusă pentru Ministerul Justiției și susținută de PNL, USR și UDMR. Rămâne acum testul decisiv: votul din Parlament. Dacă Guvernul Mureșan va fi învestit, România va avea un premier nou. În PNL însă, cel puțin după lista celor trimiși la Palatul Victoria, schimbarea de putere pare mult mai mică decât schimbarea numelui de pe ușa premierului.

Răspunsul Rusiei la „superioritatea aeriană a Poloniei”

 

Acest consilier apropiat al preşedintelui rus Vladimir Putin a răspuns astfel declaraţiilor ministrului polonez de externe Radoslaw Sikorski, care a spus că Polonia are superioritate aeriană asupra Rusiei.

„Şeful diplomaţiei poloneze evaluează în mod clar ca un amator forţa militară a ţării noastre, întrucât nu vrea să înţeleagă că, în timpul operaţiunii militare speciale (în Ucraina), Forţele Armate ruse nu îşi folosesc în niciun caz întregul potenţial”, a adăugat consilierul lui Putin.

Rusia a lovit infrastructura feroviară din Ucraina, la doar doi kilometri de granița cu Polonia

 

Afirmațiile ministrului polonez au urmat unui atac aerian masiv făcut la sfârşitul săptămânii trecute în vestul Ucrainei. Drone ruseşti au lovit locomotiva unui tren de pasageri la doi kilometri de graniţa cu Polonia şi o benzinărie la punctul de frontieră Dorohusk-Iagodzin.

Cu puţin timp înaintea atacului asupra acelei căi ferate pe acolo trecuse un tren la bordul căruia se aflau oficiali şi înalţi funcţionari europeni, inclusiv fostul premier britanic Boris Johnson, dar şi fostul director al CIA, David Petraeus.

De partea sa, Ministerul rus al Apărării a confirmat atacul şi l-a motivat cu argumentul că respectiva infrastructură feroviară este folosită pentru transportul de armament din Europa către Ucraina.

dinPolitica

dinPolitica

dinPOLITICA

Ultimele Stiri