Prefectul Clujului, Maria Forna, confirmă: „Funcția de viceprimar dispare în satele mici!”

Autor

Data

Categorie

27 de comune din Cluj rămân fără viceprimari! Lovitură dură pentru micile primării: „Ajunge cu funcțiile de decor!”

🔔

Abonează-te la știrile Politic Live!

Fii primul care află despre evenimentele importante și știrile de ultimă oră din Transilvania și România.

Începând cu 1 ianuarie 2026, în județul Cluj se va produce o mică „revoluție administrativă”: 27 de comune cu mai puțin de 1.500 de locuitori vor rămâne fără viceprimari. Decizia radicală vine de la București și face parte dintr-un program național de restrângere a aparatului birocratic local, asumat de actuala coaliție de guvernare.

🗞️ Citește și Acestea

ANALIZE & OPINII

Guvernul Mureșan se conturează cu o puternică amprentă a lui Ilie Bolojan. PNL și-a stabilit vineri, 25 septembrie, oamenii pe care îi trimite la conducerea ministerelor, iar lista arată o victorie fără rest a taberei actualului lider liberal. În schimb, vocile conservatoare și „disidenții” care au criticat conducerea partidului, dar au cerut parlamentarilor PNL să susțină învestirea lui Siegfried Mureșan, nu primesc nimic în noua formulă de putere. Liberalii ar urma să conducă șapte dintre cele 16 ministere ale viitorului Cabinet Mureșan, dacă noul Executiv va primi votul Parlamentului. Numele au fost confirmate vineri în ședința Biroului Politic Național al PNL. Selecția transmite însă și un mesaj politic în interiorul partidului: puterea rămâne în mâinile taberei Bolojan. Niciun reprezentant important al grupării conservatoare care s-a delimitat în ultima perioadă de conducerea PNL nu se regăsește în schema guvernamentală. Asta deși unii dintre acești liberali au cerut public parlamentarilor partidului să voteze Guvernul Mureșan. Cu alte cuvinte, voturile sunt binevenite. Funcțiile, mai puțin. Bolojan pleacă de la Palatul Victoria, oamenii lui rămân la putere Configurația noului Executiv arată că schimbarea premierului nu înseamnă automat și schimbarea centrului de influență din PNL. Ilie Bolojan pierde funcția de prim-ministru, însă tabăra sa își păstrează controlul asupra ministerelor repartizate liberalilor. Cei care s-au opus actualei conduceri sunt, cel puțin în această etapă, scoși complet din ecuația guvernamentală. Una dintre cele mai importante poziții îi revine lui Mircea Abrudean, actualul președinte al Senatului, care ar urma să ocupe simultan funcția de vicepremier și portofoliul Afacerilor Interne. Este una dintre pozițiile cu cea mai mare greutate din viitorul Cabinet și întărește influența taberei dominante din PNL în noua structură executivă. Aripa conservatoare, bună la vot, absentă de la împărțirea puterii Situația este cu atât mai interesantă cu cât o parte dintre criticii conducerii PNL au ales să nu blocheze instalarea noului Cabinet. În locul unei recompuneri a partidului după căderea Guvernului Bolojan, lista miniștrilor sugerează însă contrariul: cei care au contestat linia conducerii sunt ținuți departe de Palatul Victoria. Astfel, Siegfried Mureșan poate ajunge premier cu sprijinul unui PNL în care vechile conflicte sunt departe de a fi stinse, dar în care tabăra Bolojan pare să fi câștigat fără drept de apel prima confruntare pentru funcțiile din noul Executiv. Pe lista viitorului Cabinet se află și Andrea Chiș, fostă judecătoare, propusă pentru Ministerul Justiției și susținută de PNL, USR și UDMR. Rămâne acum testul decisiv: votul din Parlament. Dacă Guvernul Mureșan va fi învestit, România va avea un premier nou. În PNL însă, cel puțin după lista celor trimiși la Palatul Victoria, schimbarea de putere pare mult mai mică decât schimbarea numelui de pe ușa premierului.

„În unitățile administrativ-teritoriale cu o populație mai mică de 1.500 de locuitori nu va mai exista funcția de viceprimar. Aceștia sunt aleși din rândul consilierilor locali, așadar nu își pierd statutul de aleși, dar nu vor mai avea atribuțiile și beneficiile unei funcții executive”, a declarat Maria Forna, prefectul județului Cluj.

Economii la buget sau haos administrativ?

Potrivit datelor centralizate, din cele 81 de UAT-uri (unități administrativ-teritoriale) ale județului Cluj, 27 se încadrează în noul criteriu de sub 1.500 de locuitori și vor pierde această funcție din organigrama administrației. Guvernul justifică decizia prin necesitatea reducerii cheltuielilor publice și prin dorința de a eficientiza aparatul funcționăresc în localitățile mici, unde – spun surse guvernamentale – „viceprimarii sunt plătiți degeaba”.

Ce bani pierd viceprimarii?

Salariile viceprimarilor din mediul rural nu sunt deloc de neglijat: între 5.000 și 8.000 de lei pe lună, în funcție de dimensiunea comunei, buget și responsabilități. În plus, ei beneficiază de decontarea transportului, diurnă, cazare și – în unele cazuri – de indemnizații mărite cu până la 25% dacă se ocupă de proiecte europene. Toate aceste cheltuieli sunt suportate din bugetul local, prin hotărâri adoptate de consiliile locale.

Măsură controversată. Unii primari se tem de blocaje

Deși măsura aduce economii, unii edili se tem că desființarea postului de viceprimar ar putea duce la blocaje în funcționarea administrațiilor locale, mai ales în perioadele în care primarii sunt în concediu, bolnavi sau plecați în delegații. „Viceprimarul era omul de bază. Fără el, se adună toată presiunea pe primar și secretar”, spune un primar dintr-o comună vizată de restructurare.

O funcție de decor? Sau un post esențial?

În ultimii ani, funcția de viceprimar a fost des criticată pentru lipsa de activitate concretă. În multe comune mici, viceprimarii au fost percepuți drept „piese decorative” în administrație, oameni de partid plasați în funcții pentru loialitate politică, nu pentru competențe.

Reforma vine, astfel, ca un semnal că Guvernul vrea să „taie în carne vie” din cheltuielile locale și să renunțe la funcțiile fără randament. Totul, desigur, în numele eficienței și al reducerii birocrației.

Lista completă a localităților vizate de măsură:

  • Sîncraiu (1.489 de locuitori),
  • Mărgău (1.481),
  • Suatu (1.447),
  • Mărișel (1.445),
  • Ciucea (1.442),
  • Petreștii de Jos (1.439),
  • Izvoru Crișului (1.419),
  • Așchileu (1.415),
  • Săcuieu (1.378),
  • Geaca (1.376),
  • Dăbâca (1.353),
  • Recea-Cristur (1.345),
  • Mănăstireni (1.293),
  • Borșa (1.287),
  • Bobâlna (1.284),
  • Rîșca (1.284),
  • Cornești (1.274),
  • Sânmărtin (1.225),
  • Beliș (1.224),
  • Buza (1.128),
  • Jichișu de Jos (1.074),
  • Aluniș (1.053),
  • Palatca (1.001),
  • Aiton (983),
  • Valea Ierii (873)
  • Ploscoș (605).

De asemenea, comuna Vultureni (1.447 de locuitori), este inclusă pe listă, însă aici nu există un viceprimar nici în prezent.

dinPolitica

dinPolitica

dinPOLITICA

Ultimele Stiri