PSD intră la guvernare și își asumă ministere-cheie în Cabinetul Veștea: „Votul nostru nu este un cec în alb”

Autor

Data

Categorie

Partidul Social Democrat a decis, în unanimitate, în cadrul Consiliului Politic Național, să participe la formarea majorității parlamentare care va susține Guvernul Veștea, asumându-și gestionarea unor domenii considerate esențiale pentru redresarea economică și socială a României.

Social-democrații susțin că decizia a fost luată după o analiză amănunțită și după ajustarea programului de guvernare, în condițiile în care România are nevoie de un Executiv funcțional pentru a depăși actualul blocaj politic.

🔔

Abonează-te la știrile Politic Live!

Fii primul care află despre evenimentele importante și știrile de ultimă oră din Transilvania și România.

„România are nevoie urgentă de un guvern funcțional pentru a opri austeritatea oarbă și pentru a elimina actualul blocaj politic”, se arată în comunicatul transmis de PSD.

🗞️ Citește și Acestea

ANALIZE & OPINII

Guvernul Mureșan se conturează cu o puternică amprentă a lui Ilie Bolojan. PNL și-a stabilit vineri, 25 septembrie, oamenii pe care îi trimite la conducerea ministerelor, iar lista arată o victorie fără rest a taberei actualului lider liberal. În schimb, vocile conservatoare și „disidenții” care au criticat conducerea partidului, dar au cerut parlamentarilor PNL să susțină învestirea lui Siegfried Mureșan, nu primesc nimic în noua formulă de putere. Liberalii ar urma să conducă șapte dintre cele 16 ministere ale viitorului Cabinet Mureșan, dacă noul Executiv va primi votul Parlamentului. Numele au fost confirmate vineri în ședința Biroului Politic Național al PNL. Selecția transmite însă și un mesaj politic în interiorul partidului: puterea rămâne în mâinile taberei Bolojan. Niciun reprezentant important al grupării conservatoare care s-a delimitat în ultima perioadă de conducerea PNL nu se regăsește în schema guvernamentală. Asta deși unii dintre acești liberali au cerut public parlamentarilor partidului să voteze Guvernul Mureșan. Cu alte cuvinte, voturile sunt binevenite. Funcțiile, mai puțin. Bolojan pleacă de la Palatul Victoria, oamenii lui rămân la putere Configurația noului Executiv arată că schimbarea premierului nu înseamnă automat și schimbarea centrului de influență din PNL. Ilie Bolojan pierde funcția de prim-ministru, însă tabăra sa își păstrează controlul asupra ministerelor repartizate liberalilor. Cei care s-au opus actualei conduceri sunt, cel puțin în această etapă, scoși complet din ecuația guvernamentală. Una dintre cele mai importante poziții îi revine lui Mircea Abrudean, actualul președinte al Senatului, care ar urma să ocupe simultan funcția de vicepremier și portofoliul Afacerilor Interne. Este una dintre pozițiile cu cea mai mare greutate din viitorul Cabinet și întărește influența taberei dominante din PNL în noua structură executivă. Aripa conservatoare, bună la vot, absentă de la împărțirea puterii Situația este cu atât mai interesantă cu cât o parte dintre criticii conducerii PNL au ales să nu blocheze instalarea noului Cabinet. În locul unei recompuneri a partidului după căderea Guvernului Bolojan, lista miniștrilor sugerează însă contrariul: cei care au contestat linia conducerii sunt ținuți departe de Palatul Victoria. Astfel, Siegfried Mureșan poate ajunge premier cu sprijinul unui PNL în care vechile conflicte sunt departe de a fi stinse, dar în care tabăra Bolojan pare să fi câștigat fără drept de apel prima confruntare pentru funcțiile din noul Executiv. Pe lista viitorului Cabinet se află și Andrea Chiș, fostă judecătoare, propusă pentru Ministerul Justiției și susținută de PNL, USR și UDMR. Rămâne acum testul decisiv: votul din Parlament. Dacă Guvernul Mureșan va fi învestit, România va avea un premier nou. În PNL însă, cel puțin după lista celor trimiși la Palatul Victoria, schimbarea de putere pare mult mai mică decât schimbarea numelui de pe ușa premierului.

Potrivit partidului, noul Executiv are obligația de a relansa creșterea economică și de a proteja categoriile vulnerabile, principalele obiective fiind reducerea inflației, finanțarea investițiilor strategice și menținerea echilibrelor bugetare.

Ce ministere vor fi conduse de PSD

În noul Cabinet, PSD își asumă coordonarea unor portofolii importante și propune următoarea echipă:

  • Marian Neacșu – viceprim-ministru și ministru al Afacerilor Interne;
  • Radu Marinescu – ministrul Justiției;
  • Florin Barbu – ministrul Agriculturii;
  • Bogdan Ivan – ministrul Energiei;
  • Alexandru Rogobete – ministrul Sănătății;
  • Florin Manole – ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale;
  • Mihai Ghigiu – ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor;
  • Ionuț Vulpescu – ministrul Culturii;
  • Radu Oprea – secretar general al Guvernului.

PSD: „Nu oferim un cec în alb”

Liderii social-democrați avertizează că susținerea acordată Guvernului Veștea nu este necondiționată și că partidul va monitoriza atent măsurile economice și fiscale adoptate de noul Executiv.

„Votul nostru de învestitură pentru Cabinetul Veștea nu reprezintă un cec în alb. PSD va monitoriza cu exigență fiecare decizie cu impact economic, nu va tolera tergiversări în atragerea fondurilor europene și nici vreun alt experiment fiscal pe seama contribuabililor români”, au transmis reprezentanții partidului.

Prin această decizie, PSD revine oficial la guvernare și își asumă responsabilitatea administrării unor domenii-cheie, într-un context economic și politic marcat de presiuni bugetare și de necesitatea implementării reformelor asumate de România.

dinPolitica

dinPolitica

dinPOLITICA

Ultimele Stiri