Lucrările de construcţii au scăzut în Uniunea Europeană, în luna iunie 2026, în comparație cu luna mai 2026, dar România a fost ţara cu cel mai puternic avans la acest capitol, conform datelor publicate, joi, de Eurostat.
Potrivit acestor date, lucrările de construcţii au scăzut cu 1,3% în zona euro şi cu 1% în UE în luna iunie 2026, comparativ cu luna mai 2026.
Topul celor mai importante creşteri în UE
Însă, în rândul statelor membre UE, cele mai importante creşteri au fost înregistrate în România (4,9%), Suedia (2%) şi Ţările de Jos (1%). În situația României, creşterea de 4,9% din luna iunie a venit după o scădere de 2,2% în luna mai.
În ritm anual, luna iunie 2026, în comparație cu luna iunie 2025, lucrările de construcţii au scăzut cu 0,7% în zona euro dar au crescut uşor cu 0,2% în UE.
În rândul statelor membre, cele mai mari creşteri ale lucrărilor de construcţii în ritm anual au fost înregistrate în Slovenia (22,9%) şi România (18,4%). În situația României, creşterea de 18,4% din iunie a venit după un avans de 17,2% în mai.
Ce arată datele de la INS
Conform datelor prezentate anterior de Institutul Naţional de Statistică (INS), în România, în luna iunie 2026, volumul lucrărilor de construcţii a crescut, în comparație cu luna mai 2026, ca serie brută, cu 20,1%, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 4,9%.
Pe serie brută, creşterea a fost evidenţiată la lucrările de reparaţii capitale (+25,9%), lucrările de construcţii noi (+20,2%) şi la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+15,7%). Pe obiecte de construcţii, au avut loc creşteri la lucrările de construcţii inginereşti (+24,2%), clădirile nerezidenţiale (+19,8%) şi la clădirile rezidenţiale (+10,0%).
Volumul lucrărilor de construcţii a crescut, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 4,9%, astfel: lucrările de reparaţii capitale (+7,2%), lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+4,5%) şi lucrările de construcţii noi (+4,1%). Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a crescut la clădirile nerezidenţiale (+6%), clădirile rezidenţiale (+4,7%) şi construcţiile inginereşti (+2,4%).
Volumul lucrărilor de construcţii, ca serie brută, s-a majorat
În comparație cu iunie 2025, volumul lucrărilor de construcţii, ca serie brută, s-a majorat, pe total, cu 19,9%. Pe elemente de structură, creşteri s-au înregistrat la lucrările de reparaţii capitale (+22,5%), lucrările de construcţii noi (+21,9%) şi la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+11,6%).
Pe obiecte de construcţii, creşteri s-au înregistrat la clădirile rezidenţiale (+43,9%), clădirile nerezidenţiale (+21,5%) şi la construcţiile inginereşti (+12,7%).
Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, volumul lucrărilor de construcţii a crescut, pe total, cu 13,1%.
Ce creșteri s-au înregistrat pe elemente de structură
Pe elemente de structură, creşteri s-au înregistrat astfel: lucrările de reparaţii capitale (+19%), lucrările de construcţii noi (+17,5%) şi la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+8,7%). Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a crescut la clădirile rezidenţiale (+39,6%), clădirile nerezidenţiale (+18,9%) şi la construcţiile inginereşti (+8,6%).





















