Rusia promite un „răspuns adecvat” la planurile UE de restricționare a diplomaților ruși

Autor

Data

Categorie

Uniunea Europeană se apropie de un acord privind limitarea libertății de mișcare a diplomaților ruși pe teritoriul statelor membre, potrivit unor surse diplomatice citate de Reuters, citat de MediaFax. Deși nu a fost adoptată o decizie finală, propunerea este susținută de Serviciul European de Acțiune Externă și are ca scop creșterea controlului asupra deplasărilor reprezentanților ruși.

Conform planului, diplomații ruși acreditați într-o țară a Uniunii ar trebui să notifice autoritățile înainte de a călători într-un alt stat membru. În acest fel, guvernele europene ar avea posibilitatea să refuze accesul persoanelor respective, dacă consideră că există motive de securitate.

Reacția Kremlinului: „Va exista un răspuns”

Întrebat despre intențiile Uniunii Europene, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a transmis că Moscova va reacționa în consecință.

🗞️ Citește și Acestea

„Ei bine, bineînțeles că va exista un răspuns. Serviciul nostru diplomatic va formula propuneri, iar acestea vor fi puse în aplicare”, a declarat acesta. Oficialul rus a criticat inițiativa Bruxellesului, acuzând Uniunea că revine la logica separării și confruntării.

„Din păcate, europenii își revigorează în mod activ abilitățile în ridicarea de noi ziduri de separare”, a adăugat Peskov.

Tensiunile diplomatice continuă între Moscova și Bruxelles

Propunerea de restricționare a mișcării diplomaților ruși vine pe fondul deteriorării relațiilor dintre Rusia și Uniunea Europeană, în contextul războiului din Ucraina și al sancțiunilor economice impuse de blocul comunitar. Bruxellesul încearcă să limiteze activitățile diplomatice considerate potențial ostile, în timp ce Moscova acuză UE de discriminare și ostilitate politică.

POLITICI ENERGETICE

Energia furată ne afectează pe toți.

O campanie Politic Live despre prevenirea furtului de electricitate și siguranța comunităților.

Informare și prevenție
Pe baza comunicărilor DEER
Distribuție Energie Electrică Romania
EU POLITICS — Din Parlamentul European. O producție Politik Media.

Comisia Europeană

Comisia Europeană

Comisia Europeană

Ultimele Stiri