SUA acordă un nou pachet de ajutor militar în valoare de 8 miliarde de dolari, Ucrainei

Autor

Data

Categorie

Președintele american Joe Biden a anunțat joi un nou pachet de ajutor militar pentru Ucraina, în valoare totală de opt miliarde de dolari, conform Reuters, citat de Agerpres.

🔔

Abonează-te la știrile Politic Live!

Fii primul care află despre evenimentele importante și știrile de ultimă oră din Transilvania și România.

Din această sumă, 5,5 miliarde de dolari vor fi alocate înainte de încheierea actualului an fiscal din SUA, care expiră luni, moment în care se încheie și autoritatea de finanțare. Restul de 2,4 miliarde de dolari sunt prevăzute în cadrul Inițiativei de Asistență pentru Securitatea Ucrainei, care permite Statelor Unite să achiziționeze echipamente militare pentru Ucraina, în loc să utilizeze stocurile deja existente.

🗞️ Citește și Acestea

ANALIZE & OPINII

Guvernul Mureșan se conturează cu o puternică amprentă a lui Ilie Bolojan. PNL și-a stabilit vineri, 25 septembrie, oamenii pe care îi trimite la conducerea ministerelor, iar lista arată o victorie fără rest a taberei actualului lider liberal. În schimb, vocile conservatoare și „disidenții” care au criticat conducerea partidului, dar au cerut parlamentarilor PNL să susțină învestirea lui Siegfried Mureșan, nu primesc nimic în noua formulă de putere. Liberalii ar urma să conducă șapte dintre cele 16 ministere ale viitorului Cabinet Mureșan, dacă noul Executiv va primi votul Parlamentului. Numele au fost confirmate vineri în ședința Biroului Politic Național al PNL. Selecția transmite însă și un mesaj politic în interiorul partidului: puterea rămâne în mâinile taberei Bolojan. Niciun reprezentant important al grupării conservatoare care s-a delimitat în ultima perioadă de conducerea PNL nu se regăsește în schema guvernamentală. Asta deși unii dintre acești liberali au cerut public parlamentarilor partidului să voteze Guvernul Mureșan. Cu alte cuvinte, voturile sunt binevenite. Funcțiile, mai puțin. Bolojan pleacă de la Palatul Victoria, oamenii lui rămân la putere Configurația noului Executiv arată că schimbarea premierului nu înseamnă automat și schimbarea centrului de influență din PNL. Ilie Bolojan pierde funcția de prim-ministru, însă tabăra sa își păstrează controlul asupra ministerelor repartizate liberalilor. Cei care s-au opus actualei conduceri sunt, cel puțin în această etapă, scoși complet din ecuația guvernamentală. Una dintre cele mai importante poziții îi revine lui Mircea Abrudean, actualul președinte al Senatului, care ar urma să ocupe simultan funcția de vicepremier și portofoliul Afacerilor Interne. Este una dintre pozițiile cu cea mai mare greutate din viitorul Cabinet și întărește influența taberei dominante din PNL în noua structură executivă. Aripa conservatoare, bună la vot, absentă de la împărțirea puterii Situația este cu atât mai interesantă cu cât o parte dintre criticii conducerii PNL au ales să nu blocheze instalarea noului Cabinet. În locul unei recompuneri a partidului după căderea Guvernului Bolojan, lista miniștrilor sugerează însă contrariul: cei care au contestat linia conducerii sunt ținuți departe de Palatul Victoria. Astfel, Siegfried Mureșan poate ajunge premier cu sprijinul unui PNL în care vechile conflicte sunt departe de a fi stinse, dar în care tabăra Bolojan pare să fi câștigat fără drept de apel prima confruntare pentru funcțiile din noul Executiv. Pe lista viitorului Cabinet se află și Andrea Chiș, fostă judecătoare, propusă pentru Ministerul Justiției și susținută de PNL, USR și UDMR. Rămâne acum testul decisiv: votul din Parlament. Dacă Guvernul Mureșan va fi învestit, România va avea un premier nou. În PNL însă, cel puțin după lista celor trimiși la Palatul Victoria, schimbarea de putere pare mult mai mică decât schimbarea numelui de pe ușa premierului.

Noul ajutor include, pentru prima dată, o bombă ghidată de mare precizie, denumită Joint Standoff Weapon, cu o rază de acțiune de până la 130 de kilometri. Aceasta permite Ucrainei să lovească forțele ruse de la distanță, asigurând un avantaj tactic. Bomba poate fi lansată de avioane de vânătoare.

Un oficial american a precizat că Biden nu va face, deocamdată, un anunț referitor la posibilitatea ca Ucraina să folosească acest armament pe teritoriul rusesc.

Pachetul de ajutor mai include apărare antiaeriană suplimentară, sisteme aeriene fără pilot și muniții aer-sol. De asemenea, Pentagonul va moderniza și furniza Ucrainei o nouă baterie de rachete Patriot, împreună cu mai multe rachete pentru aceasta.

În plus, președintele Biden a ordonat extinderea instruirii piloților ucraineni pe avioanele F-16, incluzând pregătirea unui nou grup de 18 piloți anul viitor.

dinPolitica

dinPolitica

dinPOLITICA

Ultimele Stiri