Preşedintele Donald Trump a declarat marţi că estimează că Statele Unite ale Americii vor încheia un acord cu Iranul după alegerile de la jumătatea mandatului, programate pentru 3 noiembrie 2026, transmite Reuters.
„Cred că vom încheia un acord imediat după alegeri, pentru că nu are sens pentru ei să nu o facă. Ei aşteaptă să vadă cum mă voi descurca la alegerile de la jumătatea mandatului”, a spus Donald Trump în timpul unui discurs susţinut în faţa Adunării Generale a ONU.
Dilema lui Trump privind Iranul
Donald Trump a mai afirmat că trebuie să decidă între a „anihila” Iranul sau a încheia o „înţelegere” cu Teheranul.
De asemenea, Donald Trump, a cerut marţi tuturor statelor membre ale Curţii Penale Internaţionale (CPI) să se retragă din această instituţie, pe care a acuzat-o că este „scăpată de sub control”, relatează AFP.
„Statele Unite se opun acestei instituţii scăpate de sub control, Curtea Penală Internaţională”, a declarat el la Adunarea Generală a ONU.
„Fac apel la toate statele membre ale CPI să se retragă oficial şi imediat din această instituţie scăpată de sub control”, a afirmat Trump.
Energia furată ne afectează pe toți.
O campanie Politic Live despre prevenirea furtului de electricitate și siguranța comunităților.























