Undă verde pentru euro digital: Parlamentul European a votat un nou pas în lupta cu Visa, Mastercard şi American Express

Autor

Data

Categorie

Parlamentul European a validat joi, la Strasbourg, relansarea discuţiilor cu privire la crearea unui euro digital, proiect intrat în impas în urmă cu trei ani, transmite AFP.

Eurodeputaţii au aprobat, cu 416 voturi pentru, 169 voturi contra şi 22 de abţineri, hotărârea membrilor Comisiei de afaceri economice a PE (ECON), care s-a pronunţat în luna iunie pentru deschiderea negocierilor cu statele membre ale Uniunii pe acest subiect.

Aceste discuţii, care ar urma să înceapă în viitorul apropiat, ar permite ajungerea la un compromis cu Consiliul UE despre proiectul de lege privind crearea unui euro digital.

🗞️ Citește și Acestea

BCE speră să lanseze euro digital în 2029

Este vorba despre un avans major pentru această versiune non-fizică a euro pe care Banca Centrală Europeană (BCE) speră să o poată lansa în anul 2029, sub rezerva ca până la finalul anului să fie adoptată legislaţia necesară.

Utilizabil pentru plăţile online, în magazine ori între indivizi, euro digital ar constitui o alternativă europeană la sistemele de plăţi electronice gestionate de operatori privaţi, în cea mai mare parte americani, respectiv Visa, Mastercard şi American Express, însă şi PayPal, Apple Pay sau Google Pay.

Comisia Europeană a propus în anul 2023 un proiect de lege, cu scopul de a autoriza euro digital, însă textul a rămas de atunci blocat în Parlament.

Proiect criticat intens de băncile europene

Proiectul este intens criticat de sectorul bancar european, care denunţă costul său astronomic.

”Unii preferă să sperie cu un scenariu distopic unde euro numeric ar fi utilizat ca instrument de control, dar vă asigur că ei mint, întrucât o majoritate din acest parlament a conceput un sistem ce respectă normele de confidenţialitate cele mai stricte”, a zis înaintea votului raportorul PE în acest dosar, spaniolul Fernando Navarrete Rojas (din grupul Partidului Popular European)

POLITICI ENERGETICE

Energia furată ne afectează pe toți.

O campanie Politic Live despre prevenirea furtului de electricitate și siguranța comunităților.

Informare și prevenție
Pe baza comunicărilor DEER
Distribuție Energie Electrică Romania
EU POLITICS — Din Parlamentul European. O producție Politik Media.

Comisia Europeană

Comisia Europeană

Comisia Europeană

Ultimele Stiri