Vandali care mâzgăleau pereții cu graffiti, amendați de Poliția Locală Cluj-Napoca

Autor

Data

Categorie

Polițiștii locali din cadrul Secției 4 au depistat, la sfârșitul săptămânii trecute, 4 persoane care făceau desene cu graffiti în cartierul Mănăștur. 3 dintre acestea au inscripționat pereții parkingului Minerva, iar una a acționat în zona skatepark-ului din Parcul Rozelor. 

Pentru faptele comise, cei patru au primit sancțiuni în valoare de 21.000 lei, în conformitate cu Legea nr. 61/1991, le-au fost confiscate materialele. De asemenea, prin procesul-verbal de constatare a contravenției, aceștia vor trebui să curețe și să aducă la forma inițială pereții pe care i-au inscripționat.

Menționăm că Primăria oferă artiștilor locali posibilitatea de a-și exprima creativitatea, exersând astfel diferite tehnici de realizare a artei stradale.

🗞️ Citește și Acestea

Proiectul „Legal Wall – perete legal pentru exersarea artei stradale” a presupus amenajarea unui perete cu suprafața de 81 mp la podul Aurel Vlaicu din cartierul Mărăști. Această zonă poate fi utilizată în baza regulamentului amplasat la locație, cu respect față de ceilalți artiști stradali.

POLITICI ENERGETICE

Energia furată ne afectează pe toți.

O campanie Politic Live despre prevenirea furtului de electricitate și siguranța comunităților.

Informare și prevenție
Pe baza comunicărilor DEER
Distribuție Energie Electrică Romania
EU POLITICS — Din Parlamentul European. O producție Politik Media.

Comisia Europeană

Comisia Europeană

Comisia Europeană

Ultimele Stiri