Vicepremierul Oana Gheorghiu: REMIN, companie de stat în insolvență de 17 ani, intră în evaluare independentă

Autor

Data

Categorie

BUCUREȘTI – Oana Gheorghiu, vicepremier al României, a anunțat declanșarea unui proces de evaluare independentă pentru compania minieră de stat REMIN SA, aflată în insolvență de 17 ani și fără activitate economică reală din 2007.

🔔

Abonează-te la știrile Politic Live!

Fii primul care află despre evenimentele importante și știrile de ultimă oră din Transilvania și România.

Potrivit oficialului, situația companiei reflectă un blocaj administrativ prelungit, în condițiile în care statul român este atât acționar unic, cât și principal creditor.

„REMIN SA este în insolvență de 17 ani. Nu există plan de reorganizare, nu există activitate economică reală și nu există nicio decizie de închidere”, a declarat vicepremierul.

🗞️ Citește și Acestea

ANALIZE & OPINII

Guvernul Mureșan se conturează cu o puternică amprentă a lui Ilie Bolojan. PNL și-a stabilit vineri, 25 septembrie, oamenii pe care îi trimite la conducerea ministerelor, iar lista arată o victorie fără rest a taberei actualului lider liberal. În schimb, vocile conservatoare și „disidenții” care au criticat conducerea partidului, dar au cerut parlamentarilor PNL să susțină învestirea lui Siegfried Mureșan, nu primesc nimic în noua formulă de putere. Liberalii ar urma să conducă șapte dintre cele 16 ministere ale viitorului Cabinet Mureșan, dacă noul Executiv va primi votul Parlamentului. Numele au fost confirmate vineri în ședința Biroului Politic Național al PNL. Selecția transmite însă și un mesaj politic în interiorul partidului: puterea rămâne în mâinile taberei Bolojan. Niciun reprezentant important al grupării conservatoare care s-a delimitat în ultima perioadă de conducerea PNL nu se regăsește în schema guvernamentală. Asta deși unii dintre acești liberali au cerut public parlamentarilor partidului să voteze Guvernul Mureșan. Cu alte cuvinte, voturile sunt binevenite. Funcțiile, mai puțin. Bolojan pleacă de la Palatul Victoria, oamenii lui rămân la putere Configurația noului Executiv arată că schimbarea premierului nu înseamnă automat și schimbarea centrului de influență din PNL. Ilie Bolojan pierde funcția de prim-ministru, însă tabăra sa își păstrează controlul asupra ministerelor repartizate liberalilor. Cei care s-au opus actualei conduceri sunt, cel puțin în această etapă, scoși complet din ecuația guvernamentală. Una dintre cele mai importante poziții îi revine lui Mircea Abrudean, actualul președinte al Senatului, care ar urma să ocupe simultan funcția de vicepremier și portofoliul Afacerilor Interne. Este una dintre pozițiile cu cea mai mare greutate din viitorul Cabinet și întărește influența taberei dominante din PNL în noua structură executivă. Aripa conservatoare, bună la vot, absentă de la împărțirea puterii Situația este cu atât mai interesantă cu cât o parte dintre criticii conducerii PNL au ales să nu blocheze instalarea noului Cabinet. În locul unei recompuneri a partidului după căderea Guvernului Bolojan, lista miniștrilor sugerează însă contrariul: cei care au contestat linia conducerii sunt ținuți departe de Palatul Victoria. Astfel, Siegfried Mureșan poate ajunge premier cu sprijinul unui PNL în care vechile conflicte sunt departe de a fi stinse, dar în care tabăra Bolojan pare să fi câștigat fără drept de apel prima confruntare pentru funcțiile din noul Executiv. Pe lista viitorului Cabinet se află și Andrea Chiș, fostă judecătoare, propusă pentru Ministerul Justiției și susținută de PNL, USR și UDMR. Rămâne acum testul decisiv: votul din Parlament. Dacă Guvernul Mureșan va fi învestit, România va avea un premier nou. În PNL însă, cel puțin după lista celor trimiși la Palatul Victoria, schimbarea de putere pare mult mai mică decât schimbarea numelui de pe ușa premierului.

Datele prezentate indică o situație financiară critică: datoriile totale se ridică la aproximativ 597 de milioane de lei, iar activul net este negativ cu peste 370 de milioane de lei. Deși compania a raportat un profit de 7,45 milioane de lei, acesta nu provine din activitatea minieră, ci din vânzarea de active și din contracte de conservare finanțate din fonduri publice.

„Compania nu produce valoare, ci doar consumă și conservă ceea ce a mai rămas”, a subliniat Gheorghiu.

Vicepremierul a evidențiat și faptul că procedura de insolvență a fost prelungită repetat, în ciuda prevederilor legale care ar impune falimentul în cazul unui activ net negativ. În același timp, statul, prin Ministerul Economiei și Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS), controlează atât compania, cât și peste 80% din creanțe.

„Statul este și proprietar, și creditor. Statul negociază cu sine însuși și cere în instanță prelungirea insolvenței, din nou și din nou, de 17 ani”, a afirmat vicepremierul.

Situația companiei este complicată și de problemele de mediu, REMIN având în administrare 118 halde de steril și 18 iazuri de decantare care conțin cianuri. Costurile de ecologizare nu au fost estimate oficial până în prezent.

În acest context, Guvernul, împreună cu Ministerul Economiei, a stabilit un calendar de măsuri. Până la 15 mai urmează să fie definit un plan care include evaluarea independentă a iazurilor de decantare și a licențelor de exploatare, precum și separarea activelor cu potențial economic de restul masei aflate în insolvență.

Ulterior, până la 31 mai 2026, evaluarea independentă trebuie contractată, cu sprijinul AAAS, iar decizia privind separarea activelor va fi formalizată la nivel guvernamental.

„Dacă nu acționăm acum, activele cu potențial strategic riscă să fie lichidate sub valoarea reală, iar statul va rămâne, din nou, un creditor pasiv”, a avertizat Oana Gheorghiu.

Vicepremierul a concluzionat că situația REMIN este „rezultatul unui sistem în care deciziile sunt amânate constant”, subliniind că autoritățile își propun să oprească această practică și să adopte măsuri concrete în perioada următoare.

dinPolitica

dinPolitica

dinPOLITICA

Ultimele Stiri