Victor Ponta: România riscă să devină un stat al armelor, drogurilor și fărădelegii

Autor

Data

Categorie

Fostul premier critică dur autoritățile după tragedia din București: „Avem personaje monstruoase care prind curaj. Unde este politica pentru siguranța cetățeanului?”

Fostul premier Victor Ponta lansează un semnal de alarmă dur la adresa autorităților, după incidentul șocant petrecut în București, în care un bărbat cu un trecut dubios, aflat sub ordin de restricție și cu condamnare în Italia, a fost implicat într-un atac armat și s-a sinucis în momentul în care a fost înconjurat de polițiști.

🔔

Abonează-te la știrile Politic Live!

Fii primul care află despre evenimentele importante și știrile de ultimă oră din Transilvania și România.

„Este ceva ce niciun român nu credea că va vedea în România. Principala întrebare este: cum și-a procurat armele un individ cu un astfel de trecut?”, a declarat Victor Ponta într-o intervenție la România TV, adăugând că în țara noastră, astfel de persoane „nu ar trebui să aibă acces la arme”.

🗞️ Citește și Acestea

ANALIZE & OPINII

Guvernul Mureșan se conturează cu o puternică amprentă a lui Ilie Bolojan. PNL și-a stabilit vineri, 25 septembrie, oamenii pe care îi trimite la conducerea ministerelor, iar lista arată o victorie fără rest a taberei actualului lider liberal. În schimb, vocile conservatoare și „disidenții” care au criticat conducerea partidului, dar au cerut parlamentarilor PNL să susțină învestirea lui Siegfried Mureșan, nu primesc nimic în noua formulă de putere. Liberalii ar urma să conducă șapte dintre cele 16 ministere ale viitorului Cabinet Mureșan, dacă noul Executiv va primi votul Parlamentului. Numele au fost confirmate vineri în ședința Biroului Politic Național al PNL. Selecția transmite însă și un mesaj politic în interiorul partidului: puterea rămâne în mâinile taberei Bolojan. Niciun reprezentant important al grupării conservatoare care s-a delimitat în ultima perioadă de conducerea PNL nu se regăsește în schema guvernamentală. Asta deși unii dintre acești liberali au cerut public parlamentarilor partidului să voteze Guvernul Mureșan. Cu alte cuvinte, voturile sunt binevenite. Funcțiile, mai puțin. Bolojan pleacă de la Palatul Victoria, oamenii lui rămân la putere Configurația noului Executiv arată că schimbarea premierului nu înseamnă automat și schimbarea centrului de influență din PNL. Ilie Bolojan pierde funcția de prim-ministru, însă tabăra sa își păstrează controlul asupra ministerelor repartizate liberalilor. Cei care s-au opus actualei conduceri sunt, cel puțin în această etapă, scoși complet din ecuația guvernamentală. Una dintre cele mai importante poziții îi revine lui Mircea Abrudean, actualul președinte al Senatului, care ar urma să ocupe simultan funcția de vicepremier și portofoliul Afacerilor Interne. Este una dintre pozițiile cu cea mai mare greutate din viitorul Cabinet și întărește influența taberei dominante din PNL în noua structură executivă. Aripa conservatoare, bună la vot, absentă de la împărțirea puterii Situația este cu atât mai interesantă cu cât o parte dintre criticii conducerii PNL au ales să nu blocheze instalarea noului Cabinet. În locul unei recompuneri a partidului după căderea Guvernului Bolojan, lista miniștrilor sugerează însă contrariul: cei care au contestat linia conducerii sunt ținuți departe de Palatul Victoria. Astfel, Siegfried Mureșan poate ajunge premier cu sprijinul unui PNL în care vechile conflicte sunt departe de a fi stinse, dar în care tabăra Bolojan pare să fi câștigat fără drept de apel prima confruntare pentru funcțiile din noul Executiv. Pe lista viitorului Cabinet se află și Andrea Chiș, fostă judecătoare, propusă pentru Ministerul Justiției și susținută de PNL, USR și UDMR. Rămâne acum testul decisiv: votul din Parlament. Dacă Guvernul Mureșan va fi învestit, România va avea un premier nou. În PNL însă, cel puțin după lista celor trimiși la Palatul Victoria, schimbarea de putere pare mult mai mică decât schimbarea numelui de pe ușa premierului.

Fostul premier a atras atenția că România, considerată până nu demult o țară sigură, fără arme și cu un nivel scăzut de criminalitate, se confruntă acum cu o escaladare periculoasă a violenței urbane. „Bucureștiul a devenit un oraș nesigur. Se fură din oficiile poștale, se trage cu arma pe stradă, iar autoritățile doar asistă”, a spus Ponta.

Potrivit acestuia, „drogurile, armele și lipsa autorității” au devenit o combinație letală. „După crima de la 2 Mai, s-a vorbit despre droguri, dar n-a urmat nimic. Ce urmează în România? Avem un stat care nu mai are autoritate, iar personaje monstruoase prind curaj.”

Ponta susține că nu e vorba despre incidente izolate, ci despre un pattern: lipsă de prevenție, lipsă de răspuns instituțional, lipsă de viziune în protejarea cetățeanului. „Dacă acel individ deținea legal armele de mult timp, e foarte grav. Înseamnă că sistemul e disfuncțional.”

Fostul prim-ministru cere o politică națională pentru siguranța cetățeanului, acuzând că tot efortul statului a fost orientat în ultimii ani spre lupta anticorupție, în timp ce crima și violența au fost neglijate. „Polițiștii spun că nu au personal, că au salarii mici. Dar cine se ocupă de prevenirea violenței? Cine le oferă sprijin legislativ polițiștilor și procurorilor?”, a întrebat Ponta.

Acesta a reamintit că în cazul de la Arad, în care o persoană a fost ucisă în plină stradă, autoritățile au fost active doar o săptămână. „Apoi s-a uitat. Ăsta e modelul nostru: plângem, ne indignăm și uităm.”

Ponta a criticat și lipsa de reacție față de postările amenințătoare de pe rețelele sociale, făcute de autorul crimei. „În ultima vreme, ne ocupăm cu închiderea conturilor unor jurnaliști, dar când un criminal scrie lucruri violente pe Facebook sau Instagram, nu se sesizează nimeni.”

Totodată, fostul premier a condamnat decizia CNA de a cere posturilor TV să nu difuzeze imaginile tragice, considerând că aceasta este ipocrizie. „Orice copil le poate vedea pe internet. În loc să ne concentrăm pe prevenție, ne uităm la ce scrie Cristoiu sau Ciutacu. Apoi, când apare nenorocirea, zicem: ‘a, da, ce a scris criminalul pe Facebook’…”

Victor Ponta cere măsuri urgente și concrete din partea Guvernului, Ministerului de Interne, Poliției și Parchetului. „Nu mai e timp de ezitări. România trebuie să aibă o politică națională coerentă împotriva crimei, a violenței și a traficului de arme și droguri. Altfel, vom plânge și la următoarea tragedie.”

dinPolitica

dinPolitica

dinPOLITICA

Ultimele Stiri