Dezbaterea privind acordul comercial dintre Uniunea Europeană și statele din Mercosur continuă să provoace tensiuni majore la nivelul Parlamentului European, iar pozițiile grupurilor politice rămân profund divizate. Victor Negrescu a confirmat că subiectul este analizat intens în cadrul Grupului Social Democrat și că o decizie finală va fi luată în funcție de impactul direct asupra agriculturii românești.
Eurodeputatul a precizat că România trebuie să își folosească toate pârghiile de negociere înainte de intrarea în vigoare a acordului, pentru a obține garanții suplimentare privind protecția fermierilor. În discuțiile purtate cu comisarii europeni responsabili de comerț și agricultură, Negrescu a cerut controale mai stricte asupra produselor importate din America Latină și respectarea standardelor europene de calitate.
Nu putem accepta ca produsele care intră pe piața europeană să nu respecte aceleași reguli pe care le impunem fermierilor noștri, a spus eurodeputatul PSD, subliniind că România are nevoie de un mecanism clar de protecție și de posibilitatea de a bloca acordul dacă sunt depășite cotele sau încălcate standardele.
Victor Negrescu a atras atenția și asupra lipsei de consultare a fermierilor și a parlamentelor naționale în procesul decizional, arătând că acest deficit de dialog alimentează neîncrederea și creează spațiu pentru manipulare politică.
România poate încă obține lucruri în aceste negocieri, dar trebuie să fim fermi și clari în ceea ce solicităm, pentru că miza este supraviețuirea agriculturii românești într-un context extrem de competitiv, a declarat Victor Negrescu.
Eurodeputatul a mai precizat că mai multe state membre cu guverne pro-europene, inclusiv Franța, Polonia, Austria și Irlanda, s-au opus acordului, ceea ce demonstrează că dezbaterea nu este una ideologică, ci una legată strict de interese economice și agricole naționale.





















