Alba, Bihor și Cluj, parteneriat pentru Munții Apuseni

Autor

Data

Categorie

Președinții Consiliilor Județene Alba, Bihor și Cluj au convenit încheierea unui acord de parteneriat pentru dezvoltarea infrastructurii și a turismului din Munții Apuseni. Acesta va fi aprobat în ședințele ordinare ale celor trei instituții la finalul acestei luni, urmând ca în cursul lunii iulie să aibă loc prima întâlnire de lucru a celor trei președinți, Ion Dumitrel, Ilie Bolojan și Alin Tișe. Tot atunci va fi semnat și acordul.

🔔

Abonează-te la știrile Politic Live!

Fii primul care află despre evenimentele importante și știrile de ultimă oră din Transilvania și România.

Obiectivele acestui acord sunt amenajarea și modernizarea traseului rutier „Padiș/Apuseni”, situat administrativ pe teritoriul celor trei județe, dezvoltarea și promovarea turistică a zonei carstice a Munților Apuseni „Țara de Piatră. Paradisul carstic al României” și protejarea turiștilor în zona de interes. Un alt scop este protejarea și promovarea patrimoniului etnografic, folcloric, a arhitecturii tradiționale și a biodiversității zonei carstice. Comunele vizate sunt: Gârda de Sus, Arieșeni și Scărișoara (Alba), Pietroasa și Budureasa (Bihor), Beliș, Mărgău, Săcuieu și Mărișel (Cluj).

🗞️ Citește și Acestea

ANALIZE & OPINII

Guvernul Mureșan se conturează cu o puternică amprentă a lui Ilie Bolojan. PNL și-a stabilit vineri, 25 septembrie, oamenii pe care îi trimite la conducerea ministerelor, iar lista arată o victorie fără rest a taberei actualului lider liberal. În schimb, vocile conservatoare și „disidenții” care au criticat conducerea partidului, dar au cerut parlamentarilor PNL să susțină învestirea lui Siegfried Mureșan, nu primesc nimic în noua formulă de putere. Liberalii ar urma să conducă șapte dintre cele 16 ministere ale viitorului Cabinet Mureșan, dacă noul Executiv va primi votul Parlamentului. Numele au fost confirmate vineri în ședința Biroului Politic Național al PNL. Selecția transmite însă și un mesaj politic în interiorul partidului: puterea rămâne în mâinile taberei Bolojan. Niciun reprezentant important al grupării conservatoare care s-a delimitat în ultima perioadă de conducerea PNL nu se regăsește în schema guvernamentală. Asta deși unii dintre acești liberali au cerut public parlamentarilor partidului să voteze Guvernul Mureșan. Cu alte cuvinte, voturile sunt binevenite. Funcțiile, mai puțin. Bolojan pleacă de la Palatul Victoria, oamenii lui rămân la putere Configurația noului Executiv arată că schimbarea premierului nu înseamnă automat și schimbarea centrului de influență din PNL. Ilie Bolojan pierde funcția de prim-ministru, însă tabăra sa își păstrează controlul asupra ministerelor repartizate liberalilor. Cei care s-au opus actualei conduceri sunt, cel puțin în această etapă, scoși complet din ecuația guvernamentală. Una dintre cele mai importante poziții îi revine lui Mircea Abrudean, actualul președinte al Senatului, care ar urma să ocupe simultan funcția de vicepremier și portofoliul Afacerilor Interne. Este una dintre pozițiile cu cea mai mare greutate din viitorul Cabinet și întărește influența taberei dominante din PNL în noua structură executivă. Aripa conservatoare, bună la vot, absentă de la împărțirea puterii Situația este cu atât mai interesantă cu cât o parte dintre criticii conducerii PNL au ales să nu blocheze instalarea noului Cabinet. În locul unei recompuneri a partidului după căderea Guvernului Bolojan, lista miniștrilor sugerează însă contrariul: cei care au contestat linia conducerii sunt ținuți departe de Palatul Victoria. Astfel, Siegfried Mureșan poate ajunge premier cu sprijinul unui PNL în care vechile conflicte sunt departe de a fi stinse, dar în care tabăra Bolojan pare să fi câștigat fără drept de apel prima confruntare pentru funcțiile din noul Executiv. Pe lista viitorului Cabinet se află și Andrea Chiș, fostă judecătoare, propusă pentru Ministerul Justiției și susținută de PNL, USR și UDMR. Rămâne acum testul decisiv: votul din Parlament. Dacă Guvernul Mureșan va fi învestit, România va avea un premier nou. În PNL însă, cel puțin după lista celor trimiși la Palatul Victoria, schimbarea de putere pare mult mai mică decât schimbarea numelui de pe ușa premierului.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Zona Apuseni-Padiș este un domeniu turistic întins pe teritoriul a nu mai puțin de trei județe, motiv pentru care am gândit o strategie de intervenție unitară de dezvoltare a infrastructurii. Ne bucurăm că suntem, din nou, pionieri în cadrul unui astfel de proiect integrat, gândit atât în interesul comunităților locale, dar și al turiștilor care vizitează această zonă montană extrem de apreciată„.

În domeniul infrastructurii, Consiliul Județean Bihor își asumă amenajarea și modernizarea traseului rutier Padiş – Ic Ponor, la limita cu județul Cluj, și a drumului de legătură (continuare a DJ 763) între Județul Alba – Județul Cluj – Județul Bihor, din cătunul Ic Ponor către comuna Gârda de Sus (intersecția cu DJ 750), situat pe teritoriul administrativ al Județului Bihor.

Consiliul Județean Alba va realiza lucrări pe traseul Călineasa – Vf. Clujului – intersecţia DJ 750, iar Consiliul Județean Cluj va moderniza drumul de legătură (continuare a DJ 763) între Județul Alba – Județul Cluj – Județul Bihor, din cătun Ic Ponor către Comuna Gârda de Sus (intersecția cu DJ 750), situat pe raza administrativ-teritorială a Județului Cluj.

Consiliul Județean Cluj deja a asfaltat peste 20 de kilometri până la limita cu județul Bihor printr-un proiect pe fonduri europene, urmând să modernizeze alți peste 15 kilometri.

În ceea ce privește dezvoltarea și promovarea turistică a zonei carstice a Munților Apuseni „Țara de Piatră. Paradisul carstic al României”, acordul presupune identificarea valorilor turistice comune celor trei județe, realizarea unei rețele integrate de trasee turistice, crearea unui plan de promovare și dezvoltarea în comun a unor produse turistice specifice.

Autoritățile județene vor colabora pentru a valorifica patrimoniul etnografic și folcloric și a arhitecturii tradiționale. Totodată, se va stimula crearea de produse autentice, se vor promova gastronomia locală și produsele meșteșugărești și se va elabora un ghid de arhitectură/construire pentru încadrarea în specificul zonei. În plus, vor organiza acțiuni de conștientizare și de informare privind conservarea biodiversității şi a patrimoniului natural  în rândul comunităților locale, vizitatorilor și administrațiilor publice locale.

Acordul se încheie pe o perioadă de 10 ani și intră în vigoare de la data semnării lui de către reprezentanții celor trei județe. Parteneriatul poate fi prelungit la solicitarea motivată a oricărui partener.

dinPolitica

dinPolitica

dinPOLITICA

Ultimele Stiri