Bolojan: Parlamentul a deblocat jaloanele din PNRR. România evită pierderea a peste 2,7 miliarde de euro

Autor

Data

Categorie

Parlamentul României a adoptat marți un pachet de acte normative necesare pentru îndeplinirea jaloanelor asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență, a anunțat premierul interimar Ilie Bolojan. Potrivit acestuia, adoptarea legilor permite evitarea unor penalizări financiare de peste 2,7 miliarde de euro și menținerea accesului la fondurile europene.

„Parlamentul a aprobat un pachet important de legi necesare pentru îndeplinirea jaloanelor asumate de România prin PNRR”, a transmis Ilie Bolojan.

Șeful Executivului a precizat că noile reglementări vizează digitalizarea și eficientizarea activității din cercetare, modernizarea legislației din domeniul apelor, îmbunătățirea administrării terenurilor agricole aflate în proprietatea statului și accelerarea investițiilor publice, în special în sectorul construcțiilor.

Potrivit premierului interimar, proiectele legislative au fost pregătite de ministerele de resort și discutate în prealabil cu reprezentanții Comisiei Europene, care au confirmat că acestea respectă angajamentele asumate de România în cadrul PNRR.

🗞️ Citește și Acestea

„Prin adoptarea acestor legi evităm penalizări financiare de peste 2,7 miliarde de euro și ne asigurăm că România nu pierde fonduri europene importante”, a declarat Ilie Bolojan.

Acesta a subliniat că noile măsuri vor contribui și la reducerea blocajelor administrative, facilitând implementarea mai rapidă a proiectelor de investiții aflate în derulare.

La finalul mesajului, premierul interimar le-a mulțumit parlamentarilor care au susținut proiectele legislative și a reafirmat că principala prioritate a Guvernului este păstrarea finanțărilor europene și continuarea investițiilor esențiale pentru dezvoltarea României.

POLITICI ENERGETICE

Energia furată ne afectează pe toți.

O campanie Politic Live despre prevenirea furtului de electricitate și siguranța comunităților.

Informare și prevenție
Pe baza comunicărilor DEER
Distribuție Energie Electrică Romania
EU POLITICS — Din Parlamentul European. O producție Politik Media.

Comisia Europeană

Comisia Europeană

Comisia Europeană

Ultimele Stiri