Economistul ucrainean Tymofiy Mylovanov a stârnit reacții în mediul online după ce a publicat pe contul său de X afirmații potrivit cărora forțele NATO nu ar mai fi „atotputernice” în contextul unui exercițiu militar larg desfășurat în Estonia. În postarea atribuită acestuia, el susține că 10 soldați ucraineni ar fi eliminat două batalioane NATO într-o jumătate de zi de antrenament, sugerând astfel o slăbiciune a structurilor Alianței în scenarii de luptă simulate.
Mylovanov este un economist cu profil academic și fost demnitar în Guvernul de la Kiev, președintele Kyiv School of Economics și profesor asociat la University of Pittsburgh, care a deținut funcția de ministru al Dezvoltării Economice, Comerțului și Agriculturii în Ucraina între 2019 și 2020.
Postarea citează, de asemenea, un articol din The Wall Street Journal potrivit căruia forțele NATO ar fi avut o prestație slabă și ar fi fost „șterse” într-un exercițiu cu aproximativ 16.000 de militari. Până în prezent, NATO nu a oferit nicio confirmare oficială privind aceste informații sau despre rezultatele exercițiilor, iar detaliile exacte ale contextului militar nu sunt clare. Comentariile publicate de Mylovanov au generat dezbateri online, dar trebuie notat că declarațiile sale nu reflectă, în mod automat, date oficiale ale Alianței.





















