Electrificarea Europei intră în linie dreaptă: obiectiv nou pregătit de Bruxelles

Autor

Data

Categorie

Uniunea Europeană vrea să propună un obiectiv de electrificare pentru următorii 10 ani, fiind parte a unui plan de consolidare a pieţei locale de tehnologii curate şi pentru a ajuta blocul comunitar să renunţe la combustibilii fosili, transmite Bloomberg.

🔔

Abonează-te la știrile Politic Live!

Fii primul care află despre evenimentele importante și știrile de ultimă oră din Transilvania și România.

Comisia Europeană va dezvălui obiectivul într-un pachet de politici care va apărea pe 17 iulie 2026

Conform unui document de lucru consultat de Bloomberg News, Comisia Europeană va dezvălui obiectivul într-un pachet de politici ce urmează să fie publicat pe 17 iulie 2026. Apoi, în al patrulea trimestru al acestui an, Executivul comunitar vrea să integreze acest obiectiv de electrificare într-o lege, ca parte a propunerii sale pentru un cadru energetic post 2030. Obiectivul de electrificare ar putea fi exprimat sub forma unui procent din consumul de energie până în anul 2040, care nu a fost încă hotărât.

🗞️ Citește și Acestea

ANALIZE & OPINII

Guvernul Mureșan se conturează cu o puternică amprentă a lui Ilie Bolojan. PNL și-a stabilit vineri, 25 septembrie, oamenii pe care îi trimite la conducerea ministerelor, iar lista arată o victorie fără rest a taberei actualului lider liberal. În schimb, vocile conservatoare și „disidenții” care au criticat conducerea partidului, dar au cerut parlamentarilor PNL să susțină învestirea lui Siegfried Mureșan, nu primesc nimic în noua formulă de putere. Liberalii ar urma să conducă șapte dintre cele 16 ministere ale viitorului Cabinet Mureșan, dacă noul Executiv va primi votul Parlamentului. Numele au fost confirmate vineri în ședința Biroului Politic Național al PNL. Selecția transmite însă și un mesaj politic în interiorul partidului: puterea rămâne în mâinile taberei Bolojan. Niciun reprezentant important al grupării conservatoare care s-a delimitat în ultima perioadă de conducerea PNL nu se regăsește în schema guvernamentală. Asta deși unii dintre acești liberali au cerut public parlamentarilor partidului să voteze Guvernul Mureșan. Cu alte cuvinte, voturile sunt binevenite. Funcțiile, mai puțin. Bolojan pleacă de la Palatul Victoria, oamenii lui rămân la putere Configurația noului Executiv arată că schimbarea premierului nu înseamnă automat și schimbarea centrului de influență din PNL. Ilie Bolojan pierde funcția de prim-ministru, însă tabăra sa își păstrează controlul asupra ministerelor repartizate liberalilor. Cei care s-au opus actualei conduceri sunt, cel puțin în această etapă, scoși complet din ecuația guvernamentală. Una dintre cele mai importante poziții îi revine lui Mircea Abrudean, actualul președinte al Senatului, care ar urma să ocupe simultan funcția de vicepremier și portofoliul Afacerilor Interne. Este una dintre pozițiile cu cea mai mare greutate din viitorul Cabinet și întărește influența taberei dominante din PNL în noua structură executivă. Aripa conservatoare, bună la vot, absentă de la împărțirea puterii Situația este cu atât mai interesantă cu cât o parte dintre criticii conducerii PNL au ales să nu blocheze instalarea noului Cabinet. În locul unei recompuneri a partidului după căderea Guvernului Bolojan, lista miniștrilor sugerează însă contrariul: cei care au contestat linia conducerii sunt ținuți departe de Palatul Victoria. Astfel, Siegfried Mureșan poate ajunge premier cu sprijinul unui PNL în care vechile conflicte sunt departe de a fi stinse, dar în care tabăra Bolojan pare să fi câștigat fără drept de apel prima confruntare pentru funcțiile din noul Executiv. Pe lista viitorului Cabinet se află și Andrea Chiș, fostă judecătoare, propusă pentru Ministerul Justiției și susținută de PNL, USR și UDMR. Rămâne acum testul decisiv: votul din Parlament. Dacă Guvernul Mureșan va fi învestit, România va avea un premier nou. În PNL însă, cel puțin după lista celor trimiși la Palatul Victoria, schimbarea de putere pare mult mai mică decât schimbarea numelui de pe ușa premierului.

Bruxellesul vrea să reducă emisiile cu 90% și să întărească independența energetică a Europei

Pariul Bruxelles-ului este că energia electrică curată produsă local nu numai că va contribui la atingerea obiectivului său climatic de scădere a emisiilor cu 90% până în 2040, faţă de nivelurile din anul 1990, însă va consolida şi securitatea energetică a blocului comunitar. Scăderea dependenţei de importurile de energie a devenit o politică cheie după ce diminuarea livrărilor de gaze din Rusia a dus preţurile la niveluri record în urma invaziei Ucrainei, iar criza din Orientul Mijlociu a afectat pieţele globale.

„Prin acţiuni decisive la toate nivelurile, Europa poate deveni primul electro-continent. Această transformare profundă va necesita investiţii şi va duce la economii şi beneficii dincolo de sistemul energetic, de la producătorii de tehnologie curată la sectorul instalaţiilor, de la industrii competitive mai numeroase şi moderne la reducerea emisiilor şi a poluării în oraşele europene”, conform documentului Comisiei Europene, citat de Bloomberg.

Prin accelerarea electrificării, Europa ar putea înlocui două treimi din consumul său de gaze şi ar putea scade la jumătate consumul de petrol, reducând factura la importurile de combustibili fosili cu 200 de miliarde de euro până la sfârşitul următorului deceniu, potrivit proiectului Executivului comunitar, care ar putea avea schimbări încă înainte de publicare.

Totodată, acest lucru ar putea ajuta UE să reducă preţurile mari la energie, care afectează competitivitatea Europei în comparaţie cu SUA şi China.

UE produce tot mai multă energie verde

Uniunea Europeană estimează că 70% din energia produsă în blocul comunitar provine deja din surse locale curate. Totuşi, rata de electrificare a regiunii, ori ponderea energiei electrice în consumul final de energie, a stagnat la 23% timp de 10 ani comparativ cu peste 30% în China, Coreea ori Japonia, potrivit datelor Agenţiei Internaţionale pentru Energie.

„Deblocarea potenţialului de electrificare ar sprijini baza de producţie a tehnologiei curate a Europei şi lanţurile valorice aferente turbinelor eoliene, vehiculelor electrice cu baterii sau pompelor de căldură şi ar creşte semnificativ numărul de locuri de muncă calificate”, afirmă Bruxelles-ul.

Plan de electrificare al UE, pe mai multe acțiuni

Planul va prezenta mai multe acţiuni pe care Comisia vrea să le întreprindă în 2026 şi în următorii ani, în sectoarele cele mai dependente de combustibilii fosili.

În industrie, se vrea utilizarea ţintită a fondurilor generate din tranzacţionarea certificatelor de poluare, cu scopul de a stimula electrificarea, în timp ce în transporturi se urmăreşte să se asigure un acces mai bun la infrastructura de încărcare, electrificarea vehiculelor grele şi încurajarea porturilor să devină centre de energie curată.

Pentru a stimula electrificarea în sectorul clădirilor, care reprezintă jumătate din consumul de gaze al Uniunii Europene, Comisia va lua în considerare măsuri precum mobilizarea cererii publice pentru pompe de căldură.

Barierele pe care UE trebuie să le elimine

Dar, pentru a-şi atinge obiectivul de electrificare, Uniunea Europeană va trebui să scoată o serie de bariere, inclusiv costul ridicat al investiţiei iniţiale pentru trecerea de la combustibilii fosili la electricitate, dar și modernizarea reţelelor electrice şi extinderea capacităţilor de generare. Mai mult, blocul comunitar va trebui să îşi modifice regulile de impozitare a energiei şi să elimine progresiv subvenţiile pentru combustibilii fosili după anul 2030.

dinPolitica

dinPolitica

dinPOLITICA

Ultimele Stiri