Emil Boc: Alegerile anticipate nu ar trebui excluse dacă actuala criză politică se prelungește

Autor

Data

Categorie

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, consideră că varianta alegerilor anticipate ar trebui luată în calcul în cazul în care partidele politice nu reușesc să găsească o soluție pentru formarea unui nou Guvern după căderea Cabinetului Bolojan.

Potrivit declarațiilor făcute luni, într-o conferință de presă, citate de Agerpres, Emil Boc a explicat că actualul cadru constituțional face dificilă organizarea unor alegeri anticipate, însă această variantă nu ar trebui eliminată complet din discuțiile politice.

🔔

Abonează-te la știrile Politic Live!

Fii primul care află despre evenimentele importante și știrile de ultimă oră din Transilvania și România.

„Din punct de vedere constituțional, se ajunge foarte greu la alegeri anticipate, pentru că ar însemna o autodizolvare a Parlamentului. În alte părți, nu e autodizolvare, ci președintele statului decide să dizolve Parlamentul”, a declarat Emil Boc.

🗞️ Citește și Acestea

ANALIZE & OPINII

Guvernul Mureșan se conturează cu o puternică amprentă a lui Ilie Bolojan. PNL și-a stabilit vineri, 25 septembrie, oamenii pe care îi trimite la conducerea ministerelor, iar lista arată o victorie fără rest a taberei actualului lider liberal. În schimb, vocile conservatoare și „disidenții” care au criticat conducerea partidului, dar au cerut parlamentarilor PNL să susțină învestirea lui Siegfried Mureșan, nu primesc nimic în noua formulă de putere. Liberalii ar urma să conducă șapte dintre cele 16 ministere ale viitorului Cabinet Mureșan, dacă noul Executiv va primi votul Parlamentului. Numele au fost confirmate vineri în ședința Biroului Politic Național al PNL. Selecția transmite însă și un mesaj politic în interiorul partidului: puterea rămâne în mâinile taberei Bolojan. Niciun reprezentant important al grupării conservatoare care s-a delimitat în ultima perioadă de conducerea PNL nu se regăsește în schema guvernamentală. Asta deși unii dintre acești liberali au cerut public parlamentarilor partidului să voteze Guvernul Mureșan. Cu alte cuvinte, voturile sunt binevenite. Funcțiile, mai puțin. Bolojan pleacă de la Palatul Victoria, oamenii lui rămân la putere Configurația noului Executiv arată că schimbarea premierului nu înseamnă automat și schimbarea centrului de influență din PNL. Ilie Bolojan pierde funcția de prim-ministru, însă tabăra sa își păstrează controlul asupra ministerelor repartizate liberalilor. Cei care s-au opus actualei conduceri sunt, cel puțin în această etapă, scoși complet din ecuația guvernamentală. Una dintre cele mai importante poziții îi revine lui Mircea Abrudean, actualul președinte al Senatului, care ar urma să ocupe simultan funcția de vicepremier și portofoliul Afacerilor Interne. Este una dintre pozițiile cu cea mai mare greutate din viitorul Cabinet și întărește influența taberei dominante din PNL în noua structură executivă. Aripa conservatoare, bună la vot, absentă de la împărțirea puterii Situația este cu atât mai interesantă cu cât o parte dintre criticii conducerii PNL au ales să nu blocheze instalarea noului Cabinet. În locul unei recompuneri a partidului după căderea Guvernului Bolojan, lista miniștrilor sugerează însă contrariul: cei care au contestat linia conducerii sunt ținuți departe de Palatul Victoria. Astfel, Siegfried Mureșan poate ajunge premier cu sprijinul unui PNL în care vechile conflicte sunt departe de a fi stinse, dar în care tabăra Bolojan pare să fi câștigat fără drept de apel prima confruntare pentru funcțiile din noul Executiv. Pe lista viitorului Cabinet se află și Andrea Chiș, fostă judecătoare, propusă pentru Ministerul Justiției și susținută de PNL, USR și UDMR. Rămâne acum testul decisiv: votul din Parlament. Dacă Guvernul Mureșan va fi învestit, România va avea un premier nou. În PNL însă, cel puțin după lista celor trimiși la Palatul Victoria, schimbarea de putere pare mult mai mică decât schimbarea numelui de pe ușa premierului.

Edilul a amintit și faptul că președintele României a transmis deja că exclude scenariul alegerilor anticipate, ceea ce reduce și mai mult posibilitatea concretă a unei astfel de soluții.

„Dacă și constituțional, și politic alegerile anticipate sunt greu de obținut, este puțin probabil să se ajungă la alegeri anticipate. Dar ele n-ar trebui să fie excluse ca parte a soluției, dacă celelalte soluții nu funcționează”, a afirmat liderul liberal.

În același timp, Emil Boc a reiterat ideea că responsabilitatea pentru formarea unei noi majorități aparține partidelor și parlamentarilor care au votat împotriva Guvernului Bolojan.

„Primul răspuns trebuie să-l ofere cei 281 de parlamentari care au dat jos Guvernul. Răspunsul noului Guvern stă în bilele celor 281 care au dat jos Guvernul”, a spus acesta.

Primarul din Cluj-Napoca a precizat că susține în continuare decizia Partidului Național Liberal de a rămâne în opoziție în actualul context politic.

Declarațiile lui Emil Boc vin în contextul în care și prim-vicepreședintele PNL, Ciprian Ciucu, a susținut că Partidul Social Democrat trebuie să își asume guvernarea după schimbarea majorității parlamentare.

„Noi așteptăm ca PSD să-și asume guvernarea”, a declarat Ciprian Ciucu într-o intervenție la Digi24.

Liderul liberal a afirmat că PNL este dispus să discute doar în două variante: fie PSD solicită un vot de investitură pentru formarea unui nou Executiv, fie social-democrații recunosc că nu pot guverna și cer sprijin parlamentar liberalilor pentru un alt cabinet.

Potrivit lui Ciucu, actuala criză politică trebuie rezolvată de partidele care au contribuit la căderea Guvernului și la schimbarea echilibrului parlamentar.

dinPolitica

dinPolitica

dinPOLITICA

Ultimele Stiri