Primarul municipiului Cluj-Napoca și fostul premier Emil Boc critică amendamentul adoptat în contextul Legii integrității și susține că modificarea ridică probleme importante privind principiul neretroactivității legii și respectarea statului de drept.
Boc afirmă că situația depășește cazul unei persoane sau al unui partid și avertizează asupra unui posibil precedent instituțional.
Într-o postare publicată pe rețelele sociale, Emil Boc face referire la ceea ce numește „Amendamentul Fritz” și susține că Parlamentul nu poate modifica, după consumarea unei situații juridice, regulile care au stat la baza acesteia.
„O lege poate schimba regulile de mâine. Nu poate schimba, după terminarea jocului, regulile după care a fost jucat ieri”, afirmă Emil Boc.
Fostul premier susține că principiul neretroactivității trebuie să se aplice indiferent de persoana sau formațiunea politică vizată.
„Protecția împotriva retroactivității trebuie să rămână aceeași indiferent cine guvernează și indiferent cine este persoana afectată. Constituția nu protejează persoane”, transmite Boc.
Boc: „Așa începe degradarea lentă a statului de drept”
Primarul Clujului avertizează că modificarea regulilor juridice în funcție de majoritățile parlamentare aflate la putere poate crea un precedent care, ulterior, să fie folosit de alte formațiuni politice împotriva adversarilor.
„Nu noi am început. Dacă ei au putut, și noi putem”, este scenariul pe care Emil Boc îl consideră deosebit de periculos pentru funcționarea democrației.
În opinia sa, degradarea statului de drept nu apare neapărat printr-o acțiune spectaculoasă, ci prin acceptarea succesivă a unor excepții, fiecare justificată prin precedentele create anterior.
„Așa începe degradarea lentă a statului de drept. Nu neapărat printr-o lovitură spectaculoasă împotriva democrației, ci prin mici excepții acceptate succesiv, fiecare justificată prin precedentul celei anterioare”, afirmă Boc.
El vorbește despre o posibilă „spirală a revanșei instituționale”, în care instituțiile statului ar putea ajunge să fie folosite alternativ de majorități politice împotriva adversarilor.
„Nu facem legi pentru a elimina adversari”
Emil Boc consideră că trebuie stabilite limite care să fie respectate indiferent de orientarea politică a celor aflați la putere.
„Nu schimbăm regulile după terminarea jocului. Nu facem legi pentru a elimina adversari. Nu transformăm instituțiile statului în instrumente de revanșă politică”, afirmă primarul Clujului.
Acesta susține că nici Curtea Constituțională nu trebuie privită ca o instituție care trebuie să confirme poziția unei majorități politice.
„Nu cerem Curții Constituționale să fie de partea noastră. Îi cerem să fie de partea Constituției”, spune Boc.
În opinia sa, democrația constituțională nu înseamnă doar respectarea voinței majorității parlamentare, ci și existența unor limite pe care majoritatea nu le poate depăși.
„Majoritatea guvernează, dar nici majoritatea nu poate face orice. Există limite. Există drepturi. Există separația puterilor. Există securitatea juridică. Există neretroactivitatea legii”, afirmă fostul premier.
Critici la adresa Curții Constituționale
Emil Boc își îndreaptă criticile și către modul în care funcționează Curtea Constituțională, despre care spune că trebuie să fie un „gardian al Constituției”, inclusiv atunci când deciziile sale nu sunt favorabile puterii politice.
„O Curte Constituțională nu trebuie doar să fie independentă. Trebuie să convingă societatea, prin argumentația și consecvența deciziilor sale, că este independentă”, susține Boc.
El avertizează că încrederea publică în instituție poate fi afectată dacă cetățenii ajung să creadă că judecătorii constituționali interpretează Constituția în funcție de interesele celor care i-au numit.
„Gardianul Constituției riscă să fie perceput nu ca un «câine de pază al democrației», ci ca un «câine de companie» al politicienilor”, afirmă primarul Clujului.
Boc subliniază că majoritățile parlamentare, guvernele și primarii se schimbă, însă Constituția trebuie să rămână reperul fundamental al statului de drept.
„Într-un stat de drept, ultima întrebare nu trebuie să fie niciodată: «Cine are puterea?», ci: «Ce îi este interzis puterii să facă?»”, afirmă Emil Boc.
Boc invocă jurisprudența CCR privind neretroactivitatea
Primarul Clujului susține că jurisprudența anterioară a Curții Constituționale consacră principiul neretroactivității legii civile, prevăzut de articolul 15 alineatul (2) din Constituție.
Boc face referire inclusiv la Decizia CCR nr. 755/2014, despre care afirmă că a stabilit caracterul constituțional al principiului și faptul că legea nouă se aplică situațiilor juridice născute după intrarea sa în vigoare, nu situațiilor juridice deja consumate.
De asemenea, acesta invocă Decizia CCR nr. 134/2024 și alte decizii pronunțate în 2025, despre care susține că au reluat același principiu.
În ceea ce privește situația lui Dominic Fritz, Boc anticipează argumentul potrivit căruia interdicția de trei ani ar fi încă în derulare și, prin urmare, situația juridică nu ar fi una complet consumată.
„Stiu, judecătorii constituționali majoritari pentru această Decizie în cazul Fritz se vor da de ceasul morții să explice că nu suntem în prezenta unei situații juridice trecute, consumate, întrucât interdicția de 3 ani este încă în derulare. Fals”, susține Emil Boc.
El consideră că o sentință judecătorească definitivă nu ar trebui să poată fi modificată politic printr-o intervenție legislativă sau prin interpretarea constituțională a unei reguli adoptate ulterior.
În final, Boc critică ceea ce consideră a fi o posibilă justificare juridică construită ulterior pentru a susține o anumită soluție.
„Acest gen de motivare nu va face altceva decât să confirme dictonul stalinist: «spune ce dorești să faci, iar eu îți găsesc motivația juridică»! Sau «prima dată arestăm, apoi inventăm noi motivele»”, conchide Emil Boc.





















