Erdogan afirmă că aderarea la UE nu mai este o prioritate pentru Turcia

Autor

Data

Categorie

Preşedintele Turciei Recep Tayyip Erdogan a spus că aderarea țării sale la Uniunea Europeană nu mai constituie o prioritate, chiar dacă statul turc nu închide uşa aderării, transmite luni dpa.

‘Uniunea Europeană nu este o prioritate pentru noi’, a spus Erdogan duminică, într-un interviu pentru postul de televiziune Al Jazeera. Preşedintele a spus că Turcia nu a închis uşa aderării la UE, însă că aceasta nu mai reprezintă o prioritate.

În opinia sa, Uniunea Europeană ar fi perdantul dacă ar continua să respingă Turcia.

🗞️ Citește și Acestea

Turcia, candidată la aderarea la UE din 1999

Turcia este candidată la aderarea la Uniunea Europeană din anul 1999. Negocierile de aderare au fost deschise în anul 2005, însă au fost îngheţate din cauza regresului continuu al Turciei privind democraţia, statul de drept şi drepturile fundamentale, notează dpa.

Critici aduse Turciei

Recent, conducerea Turciei a fost criticată în special pentru acţiunile sale împotriva opoziţiei, în principal pentru încarcerarea rivalului lui Erdogan, fostul primar al Istanbulului, Ekrem Imamoglu.

Procesul de mari proporţii, urmărit îndeaproape, contra lui Imamoglu urmează să continue luni la tribunalul din districtul Silivri din Istanbul. Imamoglu se confruntă cu acuzaţii de corupţie, spălare de bani şi constituire a unei organizaţii infracţionale.

Opoziţia din Turcia consideră că procesul lui Imamoglu este motivat politic, şi îl acuză pe Erdogan că încearcă să îşi elimine cel mai important rival cu ajutorul sistemului judiciar. Guvernul neagă că ar influenţa sistemul judiciar.

POLITICI ENERGETICE

Energia furată ne afectează pe toți.

O campanie Politic Live despre prevenirea furtului de electricitate și siguranța comunităților.

Informare și prevenție
Pe baza comunicărilor DEER
Distribuție Energie Electrică Romania
EU POLITICS — Din Parlamentul European. O producție Politik Media.

Comisia Europeană

Comisia Europeană

Comisia Europeană

Ultimele Stiri