Astronomii confirmă existența unui fenomen cosmic care, până nu demult, părea desprins din filmele SF: găuri negre care se deplasează prin galaxii cu viteze uriașe, în urma unor coliziuni violente, capabile teoretic să perturbe chiar și orbitele planetelor.
Coliziuni cosmice și unde gravitaționale
Totul pornește de la fuziunea a două găuri negre. Aceste evenimente extreme generează unde gravitaționale – vibrații ale spațiului-timp – detectate pentru prima dată în 2015 de observatoarele LIGO și Virgo. Analiza acestor semnale a arătat că, atunci când axele de rotație ale găurilor negre nu sunt aliniate, energia eliberată este direcționată asimetric.
🗞️ Citește și Acestea
Efectul este similar cu reculul unei rachete: gaura neagră rezultată este „aruncată” în direcția opusă, atingând viteze de mii de kilometri pe secundă – uneori până la aproximativ 1% din viteza luminii.
Urme vizibile lăsate în galaxii
Deși mult timp fenomenul a fost considerat pur teoretic, observațiile recente îl confirmă. Astronomii au identificat dâre lungi și drepte de stele, formate din gaz interstelar comprimat de trecerea unei găuri negre aflate în mișcare. În timp, acest gaz se adună în nori denși, unde se nasc stele noi – un proces ce poate dura zeci de milioane de ani.
Un studiu coordonat de Pieter van Dokkum, de la Universitatea Yale, descrie o astfel de structură observată cu James Webb Space Telescope: o dâră luminoasă de aproape 200.000 de ani-lumină, de două ori diametrul Căii Lactee. Cercetătorii estimează că a fost creată de o gaură neagră de circa 10 milioane de ori masa Soarelui, care se deplasează cu aproape 1.000 km/s.
Un alt caz a fost identificat în NGC 3627, o galaxie spirală aflată la aproximativ 30 de milioane de ani-lumină. Aici, o dâră de circa 25.000 de ani-lumină ar fi fost produsă de o gaură neagră de aproximativ 2 milioane de mase solare, care se deplasează cu 300 km/s.
Teoria din spatele „fugarilor cosmici”
Bazele teoretice ale fenomenului datează din anii ’60, când matematicianul Roy Kerr a descris găurile negre în rotație. Ulterior, fizicianul Roger Penrose a demonstrat că o parte semnificativă din masa unei găuri negre este stocată sub formă de energie de rotație, energie ce poate fi eliberată brusc în timpul unei coliziuni.
Această cantitate este uriașă – de până la 100 de ori mai mare decât energia ce poate fi eliberată de o stea cu aceeași masă – suficientă pentru a transforma gaura neagră într-un adevărat „proiectil cosmic”.
Există un pericol pentru Sistemul Solar?
Ideea că o gaură neagră rătăcitoare ar putea ajunge, teoretic, în Sistemul Solar este spectaculoasă, dar astronomii subliniază că probabilitatea este extrem de mică. Într-un asemenea scenariu, efectele gravitaționale ar perturba orbitele planetelor cu mult înainte ca obiectul să poată fi observat direct, însă nu există indicii că un astfel de pericol este iminent.
Pentru oamenii de știință, aceste descoperiri nu reprezintă un motiv de alarmă, ci o nouă piesă din puzzle-ul cosmic. Ele arată că Universul este mult mai dinamic decât se credea, populat nu doar de stele și galaxii, ci și de giganți invizibili care străbat spațiul cu viteze amețitoare.
— articol realizat pe baza informațiilor Mediafax
