Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, a criticat la Realitatea Plus modul în care este gestionat proiectul noii legi a salarizării și a cerut un dialog permanent între Ministerul Muncii, Ministerul Finanțelor și sindicate. Zetea avertizează că România nu își permite noi proteste în educație și sănătate, în contextul actualei crize economice.
Gabriel Zetea cere dialog între Guvern și sindicate pentru legea salarizării
Gabriel Zetea consideră că ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pâslaru, trebuie să intensifice dialogul cu sindicatele înainte de adoptarea noii legi a salarizării.
„Nu noi trebuie să avem încredere în domnul Dragoș Pâslaru, ci fix sindicatele, partenerii săi principali”, a declarat Zetea la Realitatea Plus.
Președintele CJ Maramureș susține că ministrul ar trebui să se întâlnească zilnic cu reprezentanții sindicatelor și chiar de mai multe ori pe zi, dacă situația o impune.
„Domnul Pâslaru ar trebui să se vadă în perioada asta în fiecare zi, dacă de două ori pe zi, dacă era cazul, tocmai pentru a încerca să îi convingă”, a spus Zetea.
Legea salarizării și riscul unor proteste în educație și sănătate
Zetea avertizează că eventualele tensiuni generate de noua lege a salarizării ar putea duce la proteste în două dintre cele mai importante domenii: educația și sănătatea.
„România, în primul rând, nu-și permite să genereze proteste și greve”, a afirmat acesta, amintind de greva din educație care a afectat întreaga țară.
„Vă aduceți aminte ultima grevă din sistemul de învățământ? Vă aduceți aminte cum s-a blocat întreaga țară?”, a întrebat președintele CJ Maramureș.
În opinia sa, într-un moment în care România se confruntă deja cu dificultăți economice, o nouă criză socială ar fi extrem de greu de gestionat.
Gabriel Zetea: „Dacă aș fi ministru, asta aș face”
Zetea susține că Ministerul Muncii și Ministerul Finanțelor trebuie să lucreze împreună cu sindicatele pentru a ajunge la o formă acceptată a legii.
„Pentru un astfel de obiectiv, a avea o înțelegere între cei care fac legea, Ministerul Muncii, cei care o propun, Ministerul de Finanțe, cei care o finanțează și sindicate, ar fi bine să existe astfel de întâlniri de două ori pe zi”, a declarat el.
„Dacă aș fi ministru, asta aș face. Aș sta ori pe telefoane, ori la întâlniri, la minister, la sediul din Palatul Victoria, la întâlniri în fiecare zi cu sindicatele”, a adăugat Zetea.
Sindicatele nu cer majorări salariale, spune Gabriel Zetea
Președintele CJ Maramureș afirmă că revendicările sindicatelor nu vizează neapărat majorări salariale, ci păstrarea veniturilor și o salarizare corectă.
„Sindicatele, atenție, nu cer măriri salariale în mod special, ci cer respect”, a spus Zetea.
El a dat exemplul medicilor din ATI, despre care afirmă că trebuie protejați de eventuale reduceri ale veniturilor.
„Cer ca salariile pe care le au în acest moment în plată, de exemplu, în sănătate, medicii din ATI, să nu scadă, pentru a nu avea din nou un exod al medicilor”, a explicat acesta.
„Muncă egală, salarizare egală”
Gabriel Zetea susține că una dintre principalele cerințe ale sindicatelor este respectarea principiului „muncă egală, salarizare egală”.
„O salarizare corectă, să respecte principiul muncă egală, salarizare egală. Acestea sunt lucrurile pe care le cer sindicatele”, a afirmat președintele CJ Maramureș.
Potrivit lui Zetea, în actualul context economic, sindicatele nu au solicitat creșteri salariale exorbitante, însă angajații nu sunt dispuși să accepte diminuarea veniturilor actuale.
„Nimeni nu a venit în perioada asta, având în vedere situația economică dificilă a României, să ceară măriri exorbitante de salarii. Nu s-a întâmplat acest lucru, dar nici nu acceptă oamenii” reducerea veniturilor, a concluzionat Gabriel Zetea.





















