Karol Nawrocki, mesaj ferm la Summitul B9 de la București: „Nu există NATO fără Statele Unite”

Autor

Data

Categorie

Președintele Poloniei, Karol Nawrocki, a transmis miercuri un mesaj ferm privind securitatea flancului estic al NATO, la finalul Summitului B9 desfășurat la Palatul Cotroceni, avertizând că orice tentativă de slăbire a relației dintre Europa și Statele Unite avantajează direct Rusia.

Liderul de la Varșovia a declarat că Federația Rusă rămâne „cea mai serioasă amenințare pe termen lung” pentru securitatea euroatlantică și a cerut consolidarea cooperării între statele membre NATO de pe flancul estic.

🔔

Abonează-te la știrile Politic Live!

Fii primul care află despre evenimentele importante și știrile de ultimă oră din Transilvania și România.

„Nu e surprinzător, pentru că Rusia este și va rămâne cea mai serioasă amenințare pe termen lung la adresa statelor NATO”, a afirmat Nawrocki în declarația comună susținută alături de președintele României, Nicușor Dan, și secretarul general al NATO, Mark Rutte.

🗞️ Citește și Acestea

ANALIZE & OPINII

Guvernul Mureșan se conturează cu o puternică amprentă a lui Ilie Bolojan. PNL și-a stabilit vineri, 25 septembrie, oamenii pe care îi trimite la conducerea ministerelor, iar lista arată o victorie fără rest a taberei actualului lider liberal. În schimb, vocile conservatoare și „disidenții” care au criticat conducerea partidului, dar au cerut parlamentarilor PNL să susțină învestirea lui Siegfried Mureșan, nu primesc nimic în noua formulă de putere. Liberalii ar urma să conducă șapte dintre cele 16 ministere ale viitorului Cabinet Mureșan, dacă noul Executiv va primi votul Parlamentului. Numele au fost confirmate vineri în ședința Biroului Politic Național al PNL. Selecția transmite însă și un mesaj politic în interiorul partidului: puterea rămâne în mâinile taberei Bolojan. Niciun reprezentant important al grupării conservatoare care s-a delimitat în ultima perioadă de conducerea PNL nu se regăsește în schema guvernamentală. Asta deși unii dintre acești liberali au cerut public parlamentarilor partidului să voteze Guvernul Mureșan. Cu alte cuvinte, voturile sunt binevenite. Funcțiile, mai puțin. Bolojan pleacă de la Palatul Victoria, oamenii lui rămân la putere Configurația noului Executiv arată că schimbarea premierului nu înseamnă automat și schimbarea centrului de influență din PNL. Ilie Bolojan pierde funcția de prim-ministru, însă tabăra sa își păstrează controlul asupra ministerelor repartizate liberalilor. Cei care s-au opus actualei conduceri sunt, cel puțin în această etapă, scoși complet din ecuația guvernamentală. Una dintre cele mai importante poziții îi revine lui Mircea Abrudean, actualul președinte al Senatului, care ar urma să ocupe simultan funcția de vicepremier și portofoliul Afacerilor Interne. Este una dintre pozițiile cu cea mai mare greutate din viitorul Cabinet și întărește influența taberei dominante din PNL în noua structură executivă. Aripa conservatoare, bună la vot, absentă de la împărțirea puterii Situația este cu atât mai interesantă cu cât o parte dintre criticii conducerii PNL au ales să nu blocheze instalarea noului Cabinet. În locul unei recompuneri a partidului după căderea Guvernului Bolojan, lista miniștrilor sugerează însă contrariul: cei care au contestat linia conducerii sunt ținuți departe de Palatul Victoria. Astfel, Siegfried Mureșan poate ajunge premier cu sprijinul unui PNL în care vechile conflicte sunt departe de a fi stinse, dar în care tabăra Bolojan pare să fi câștigat fără drept de apel prima confruntare pentru funcțiile din noul Executiv. Pe lista viitorului Cabinet se află și Andrea Chiș, fostă judecătoare, propusă pentru Ministerul Justiției și susținută de PNL, USR și UDMR. Rămâne acum testul decisiv: votul din Parlament. Dacă Guvernul Mureșan va fi învestit, România va avea un premier nou. În PNL însă, cel puțin după lista celor trimiși la Palatul Victoria, schimbarea de putere pare mult mai mică decât schimbarea numelui de pe ușa premierului.

Președintele Poloniei a susținut că războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei nu poate fi privit ca un conflict regional izolat, ci drept o amenințare directă la adresa întregului sistem de securitate occidental.

„Agresiunea rusă împotriva Ucrainei nu este un conflict separat, ci o provocare directă la adresa întregii arhitecturi de securitate euroatlantice. Kremlinul vrea să reconstruiască sferele de influență, vrea să distrugă coeziunea NATO și să submineze suveranitatea și democrația țărilor din regiunea noastră”, a declarat liderul polonez.

Karol Nawrocki a pledat și pentru extinderea Formatului București 9 prin includerea statelor nordice, susținând că securitatea flancului estic trebuie privită unitar, de la zona arctică până la Marea Neagră.

„Suntem susținători foarte energici ai lărgirii acestui format pentru a include și țările nordice, astfel încât să avem o perspectivă de securitate de la Arctica până la Marea Neagră”, a spus acesta.

Președintele Poloniei a insistat și asupra creșterii investițiilor militare în cadrul Alianței Nord-Atlantice, afirmând că actualele angajamente privind cheltuielile de apărare trebuie considerate doar un punct intermediar.

Totodată, Nawrocki a transmis unul dintre cele mai puternice mesaje ale summitului privind relația transatlantică și rolul Statelor Unite în arhitectura de securitate europeană.

„Toată lumea este de acord că nu există NATO fără SUA”, a declarat liderul polonez, reamintind că aproape 10.000 de militari americani sunt staționați în prezent în Polonia.

La finalul summitului desfășurat la București, președintele Poloniei a anunțat că următoarea reuniune a Formatului București 9 va avea loc la Varșovia și că speră ca până atunci grupul să fie extins.

„Sunteți cu toții invitați și sper să fim 14, inclusiv țările scandinave”, a transmis Karol Nawrocki.

dinPolitica

dinPolitica

dinPOLITICA

Ultimele Stiri