Legea ANI care conține prevederea supranumită „amendamentul Fritz” a fost adoptată, miercuri, de Senat, cu 106 voturi pentru, 19 împotrivă și niciun vot de abținere. Proiectul merge acum la promulgare, la președintele României, Nicușor Dan.
Senatorii au votat proiectul în forma adoptată anterior de Camera Deputaților, după ce legea fusese retrimisă Parlamentului în urma unei decizii a Curții Constituționale.
Înaintea votului din plen, Comisiile juridică și pentru constituționalitate din Senat s-au reunit în ședință comună pentru a întocmi raportul asupra proiectului. Raportul de admitere a fost adoptat cu 20 de voturi pentru și 4 împotrivă, fiind menținută forma venită de la Camera Deputaților.
Unul dintre punctele controversate ale proiectului este prevederea care îl vizează pe Dominic Fritz, primarul municipiului Timișoara și lider al USR. Dacă legea va fi promulgată în forma actuală și prevederea va fi aplicată în cazul său, Fritz ar putea pierde mandatul de primar.
Dezbaterile au fost marcate de acuzații politice privind introducerea unei prevederi care ar avea efect direct asupra situației lui Dominic Fritz. Susținătorii proiectului susțin însă că modificările sunt necesare pentru punerea legislației în acord cu cerințele constituționale și cu angajamentele asumate de România.
Miza este și financiară: România riscă bani din PNRR
Adoptarea legii are loc în contextul obligațiilor asumate de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Respectarea termenelor legislative este importantă pentru deblocarea fondurilor europene aferente jaloanelor PNRR.
În cazul în care legea ar fi din nou contestată la CCR și procedura s-ar prelungi, România ar putea ieși din termenul stabilit pentru îndeplinirea jalonului, existând riscul pierderii unor fonduri europene de peste 700 de milioane de euro, potrivit informațiilor prezentate în cadrul dezbaterilor.
După votul din Senat, proiectul nu mai trebuie să treacă printr-o altă procedură parlamentară, urmând să fie transmis președintelui Nicușor Dan pentru promulgare.
Președintele poate promulga legea, o poate retrimite Parlamentului pentru reexaminare sau poate sesiza Curtea Constituțională, în condițiile prevăzute de Constituție.
Astfel, următoarea decizie importantă în cazul controversatei Legi ANI îi aparține șefului statului.





















