O întâlnire organizată la Londra între românii din diaspora și Oana Țoiu, ministrul Afacerilor Externe al României, a stârnit nemulțumiri în rândul participanților înscriși pe site-ul Ambasadei României.
Potrivit celor prezenți, discursul susținut de ministru a fost perceput ca fiind mai degrabă gesticulat decât articulat, lipsit de claritate și de răspunsuri concrete la problemele comunității românești din Marea Britanie. După încheierea alocuțiunii, Oana Țoiu a părăsit sala fără a accepta întrebări din partea publicului, fără o sesiune de întrebări și răspunsuri și fără a intra într-un dialog direct cu românii prezenți.

Participanții susțin că mulți dintre ei și-au sacrificat timp personal pentru a lua parte la întâlnire, așteptând nu un exercițiu de imagine, ci răspunsuri clare legate de dificultățile cu care se confruntă în diaspora. „Românii din afara țării nu au nevoie de spectacol. Au nevoie de răspunsuri”, au transmis unii dintre cei prezenți.
Criticile vizează în special lipsa de deschidere față de dialog, considerată incompatibilă cu rolul unui ministru care se întâlnește cu cetățeni români. „Dacă un ministru vine în fața românilor, trebuie să aibă curajul să îi asculte și să le răspundă problemelor, nu să bifeze o apariție și să plece”, au mai spus participanții.
Aceștia speră ca, pe viitor, ministrul de Externe să abordeze întâlnirile cu diaspora într-o manieră mai deschisă și respectuoasă, tratând românii din afara granițelor ca pe cetățeni cu drepturi depline, nu ca pe un simplu decor de eveniment.





















