Secția pentru procurori a Consiliul Superior al Magistraturii a decis, în ședința de marți, o serie de modificări importante în structura parchetelor, în urma recentelor numiri făcute de președintele Nicușor Dan.
Cea mai relevantă decizie îl vizează pe procurorul Marius Voineag, recent numit adjunct al Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Acesta va exercita, temporar, și funcția de procuror-șef adjunct al Secției de urmărire penală din cadrul instituției, începând cu 6 mai 2026 și până la 29 iunie 2026 sau până la ocuparea postului prin numire oficială.
Decizia a fost adoptată în unanimitate de membrii secției (6 voturi „pentru”), în urma unei solicitări formulate de procurorul general al României, Cristina Chiriac. Practic, Voineag revine temporar pe o funcție pe care a mai ocupat-o înainte de a fi numit, în 2025, la conducerea Direcția Națională Anticorupție.
În aceeași ședință, CSM a decis să înainteze către președintele României propunerea de eliberare din funcție, prin pensionare, a fostei șefe a Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Alina Albu, începând cu data de 14 mai 2026. Hotărârea a fost, de asemenea, adoptată în unanimitate.
Reconfigurarea conducerii parchetelor vine în contextul unor schimbări mai ample generate de noile numiri în funcții de conducere. Astfel, au fost operate încetări de mandate și relocări în cazul mai multor procurori de rang înalt, inclusiv în cadrul DNA și DIICOT.
Printre acestea se numără încetarea activității Cristina Chiriac în cadrul DNA Iași, după numirea sa ca procuror general, precum și încetarea mandatului lui Codrin Miron la conducerea DIICOT Timișoara, în urma numirii sale ca procuror-șef al DIICOT.
Totodată, Viorel Cerbu își încheie mandatul de șef al Serviciului Tehnic și adjunct al DNA, fiind numit procuror-șef al instituției, iar Marius Ștefan părăsește conducerea DNA Pitești pentru a ocupa funcția de adjunct al DNA.
Deciziile reflectă o etapă de reorganizare la nivelul sistemului judiciar, în urma schimbărilor recente din conducerea marilor parchete din România.





















