Mihai Fifor: PSD va analiza nominalizarea lui Adrian Veștea. Social-democrații își mențin rezervele față de Ilie Bolojan

Autor

Data

Categorie

Deputatul PSD Mihai Fifor a declarat că desemnarea lui Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru reprezintă un moment important în procesul de formare a viitorului guvern, însă a subliniat că Partidul Social Democrat va analiza cu atenție această propunere înainte de a lua o decizie politică.

Potrivit lui Fifor, prioritatea PSD rămâne susținerea unei formule de guvernare pro-occidentale, bazată pe stabilitate și parteneriat politic solid.

🔔

Abonează-te la știrile Politic Live!

Fii primul care află despre evenimentele importante și știrile de ultimă oră din Transilvania și România.

„Propunerea președintelui Nicușor Dan de nominalizare a domnului Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru reprezintă un moment important în procesul de formare a viitorului guvern și de conturare a unei majorități parlamentare stabile. Obiectivul prioritar al PSD rămâne susținerea unei guvernări pro-occidentale, bazate pe un parteneriat solid și transparent”, a transmis Mihai Fifor.

🗞️ Citește și Acestea

ANALIZE & OPINII

Guvernul Mureșan se conturează cu o puternică amprentă a lui Ilie Bolojan. PNL și-a stabilit vineri, 25 septembrie, oamenii pe care îi trimite la conducerea ministerelor, iar lista arată o victorie fără rest a taberei actualului lider liberal. În schimb, vocile conservatoare și „disidenții” care au criticat conducerea partidului, dar au cerut parlamentarilor PNL să susțină învestirea lui Siegfried Mureșan, nu primesc nimic în noua formulă de putere. Liberalii ar urma să conducă șapte dintre cele 16 ministere ale viitorului Cabinet Mureșan, dacă noul Executiv va primi votul Parlamentului. Numele au fost confirmate vineri în ședința Biroului Politic Național al PNL. Selecția transmite însă și un mesaj politic în interiorul partidului: puterea rămâne în mâinile taberei Bolojan. Niciun reprezentant important al grupării conservatoare care s-a delimitat în ultima perioadă de conducerea PNL nu se regăsește în schema guvernamentală. Asta deși unii dintre acești liberali au cerut public parlamentarilor partidului să voteze Guvernul Mureșan. Cu alte cuvinte, voturile sunt binevenite. Funcțiile, mai puțin. Bolojan pleacă de la Palatul Victoria, oamenii lui rămân la putere Configurația noului Executiv arată că schimbarea premierului nu înseamnă automat și schimbarea centrului de influență din PNL. Ilie Bolojan pierde funcția de prim-ministru, însă tabăra sa își păstrează controlul asupra ministerelor repartizate liberalilor. Cei care s-au opus actualei conduceri sunt, cel puțin în această etapă, scoși complet din ecuația guvernamentală. Una dintre cele mai importante poziții îi revine lui Mircea Abrudean, actualul președinte al Senatului, care ar urma să ocupe simultan funcția de vicepremier și portofoliul Afacerilor Interne. Este una dintre pozițiile cu cea mai mare greutate din viitorul Cabinet și întărește influența taberei dominante din PNL în noua structură executivă. Aripa conservatoare, bună la vot, absentă de la împărțirea puterii Situația este cu atât mai interesantă cu cât o parte dintre criticii conducerii PNL au ales să nu blocheze instalarea noului Cabinet. În locul unei recompuneri a partidului după căderea Guvernului Bolojan, lista miniștrilor sugerează însă contrariul: cei care au contestat linia conducerii sunt ținuți departe de Palatul Victoria. Astfel, Siegfried Mureșan poate ajunge premier cu sprijinul unui PNL în care vechile conflicte sunt departe de a fi stinse, dar în care tabăra Bolojan pare să fi câștigat fără drept de apel prima confruntare pentru funcțiile din noul Executiv. Pe lista viitorului Cabinet se află și Andrea Chiș, fostă judecătoare, propusă pentru Ministerul Justiției și susținută de PNL, USR și UDMR. Rămâne acum testul decisiv: votul din Parlament. Dacă Guvernul Mureșan va fi învestit, România va avea un premier nou. În PNL însă, cel puțin după lista celor trimiși la Palatul Victoria, schimbarea de putere pare mult mai mică decât schimbarea numelui de pe ușa premierului.

Liderul social-democrat a precizat însă că partidul își menține poziția exprimată anterior în ceea ce privește o eventuală implicare a lui Ilie Bolojan într-o viitoare formulă guvernamentală.

„Reiterăm ferm susținerea pentru acest parcurs, însă menținem rezervele exprimate anterior cu privire la orice formulă de guvernare care ar presupune participarea domnului Ilie Bolojan”, a afirmat Fifor.

Acesta consideră că actualul context politic impune responsabilitate din partea tuturor partidelor și susține că orice variantă care poate genera o majoritate parlamentară funcțională trebuie analizată cu seriozitate.

„Această nominalizare vine într-un moment politic dificil. Tocmai de aceea, considerăm că orice propunere care poate contribui la constituirea unei formule de guvernare viabile, capabile să genereze o majoritate parlamentară stabilă, trebuie analizată cu responsabilitate și seriozitate”, a declarat reprezentantul PSD.

Mihai Fifor a mai precizat că social-democrații așteaptă prezentarea programului de guvernare și a priorităților noului premier desemnat înainte de a lua o decizie privind susținerea viitorului Executiv.

„Evaluarea noastră finală va avea în vedere compatibilitatea acestui program cu valorile noastre politice, cu angajamentele pro-occidentale asumate și, mai ales, cu capacitatea reală de a răspunde provocărilor economice și sociale cu care se confruntă România”, a explicat acesta.

În același timp, Fifor a criticat faptul că desemnarea lui Adrian Veștea a fost făcută fără consultări prealabile cu PSD și a anunțat că partidul va convoca forurile de conducere pentru a analiza implicațiile politice ale acestei decizii.

„Având în vedere că această nominalizare a fost făcută fără consultări prealabile cu formațiunea noastră, vom convoca forurile de conducere ale partidului pentru a analiza în detaliu această propunere și implicațiile sale politice”, a concluzionat Mihai Fifor.

dinPolitica

dinPolitica

dinPOLITICA

Ultimele Stiri