Mircea Abrudean, șeful Senatului: „Catedrala Națională este o mărturie vie a credinței și demnității poporului român”

Autor

Data

Categorie

Șeful Senatului, Mircea Abrudean, a participat duminică la sfințirea picturii Catedralei Naționale din București, un moment pe care l-a descris drept „încununarea, cu har și frumusețe, a edificiului-simbol al credinței și identității noastre creștine”.

La eveniment au fost prezenți Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Arhiepiscop al Constantinopolului – Noii Rome și Patriarh Ecumenic, precum și Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

🗞️ Citește și Acestea

„Prezența celor doi patriarhi a făcut ca sufletul Catedralei să se lumineze. Am trăit, alături de familia mea, un moment de adâncă bucurie spirituală, când România întreagă s-a unit în rugăciune și recunoștință, într-un spațiu de credință și de istorie”, a transmis Abrudean într-o postare publică.

Oficialul a subliniat importanța Bisericii pentru unitatea și echilibrul societății românești:
„În vremuri de încercare, Biserica a fost stâlpul nădejdii, iar în vremuri de pace, izvor de echilibru și înțelepciune. Într-o lume tot mai fragmentată, Biserica rămâne un spațiu al comuniunii, al iubirii și al demnității umane.”

În încheiere, Mircea Abrudean a transmis un mesaj de binecuvântare și recunoștință:
„Fie ca această Catedrală, împodobită acum în toată splendoarea ei, să rămână peste veacuri loc de rugăciune, de împăcare și de comuniune. Dumnezeu să binecuvânteze Patriarhia Ecumenică, Biserica Ortodoxă Română și poporul român!”

POLITICI ENERGETICE

Energia furată ne afectează pe toți.

O campanie Politic Live despre prevenirea furtului de electricitate și siguranța comunităților.

Informare și prevenție
Pe baza comunicărilor DEER
Distribuție Energie Electrică Romania
EU POLITICS — Din Parlamentul European. O producție Politik Media.

Comisia Europeană

Comisia Europeană

Comisia Europeană

Ultimele Stiri