Doi turiști francezi rămași blocați deasupra unui perete de stâncă, în apropierea Cascadei Vălul Miresei din județul Cluj, au fost salvați sâmbătă în urma unei intervenții comune a jandarmilor montani și a salvamontiștilor.
Potrivit Inspectoratul de Jandarmi Județean Cluj (IJJ Cluj), alerta a fost primită în jurul orei 15:00, printr-un apel la SNUAU 112. Un turist a anunțat că două persoane se află blocate deasupra unui perete de stâncă, într-o zonă dificilă din apropierea cascadei.
Dispeceratul IJJ Cluj a direcționat de urgență un echipaj al Postul de Jandarmi Montan Călățele-Fântânele la locul indicat. Jandarmii au colaborat cu salvamontiștii de la Salvamont Vlădeasa, iar echipele și-au coordonat intervenția pentru coborârea în siguranță a celor doi turiști.
Operațiunea de salvare a durat aproximativ o oră. După ce au fost recuperați de pe peretele stâncos, turiștii au fost transportați cu autospeciala jandarmilor până la locul unde își parcaseră mașina.
Conform autorităților, cei doi cetățeni francezi nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.





















