Miniștrii Partidul Social Democrat (PSD) au demisionat în bloc din Guvern, oficializând retragerea sprijinului politic pentru premierul Ilie Bolojan și declanșând o nouă etapă a crizei politice.
Demisiile celor șase miniștri PSD și ale vicepremierului Marian Neacșu au fost înregistrate, urmând ca șeful Executivului să le transmită la Palatul Cotroceni, unde președintele Nicușor Dan va emite decretul de eliberare din funcție.
Într-un comunicat oficial, PSD susține că retragerea miniștrilor reprezintă „actul politic” prin care partidul își formalizează decizia de a nu mai susține actualul premier. „Din acest moment, premierul nu mai are sprijinul unei majorități parlamentare, ceea ce înseamnă că nu mai are legitimitatea democratică de a conduce Guvernul”, transmit social-democrații.
Formațiunea avertizează că menținerea unui Executiv fără majoritate este „iresponsabilă” și ar putea avea efecte negative asupra economiei, invocând riscuri precum recesiunea, inflația și scăderea consumului.
În același timp, PSD anunță că este pregătit să participe la formarea unui nou guvern „pro-european” și nu exclude susținerea unui premier tehnocrat sau politic, cu condiția să existe o majoritate parlamentară stabilă.
Până la instalarea unui nou Executiv, miniștrii demisionari vor rămâne în funcție pentru gestionarea curentă a activității, însă nu vor mai participa la ședințele de Guvern, urmând să fie reprezentați de secretari de stat.
Criza politică se adâncește astfel, iar scenariul unui guvern minoritar sau al unei noi formule executive devine tot mai probabil în perioada următoare.





















