Noi reguli pentru cei care zboară cu avionul: drepturi suplimentare, aprobate de Parlamentul European

Autor

Data

Categorie

Despăgubiri obținute mai simplu și rapid în caz de amânare a zborului, copiilor li se atribuie locuri fără costuri suplimentare, iar prețul biletului va include un bagaj de mână – sunt doar câteva din noile modificări aduse de UE pentru cei care zboară cu avionul, conform unui comunicat de presă.

🔔

Abonează-te la știrile Politic Live!

Fii primul care află despre evenimentele importante și știrile de ultimă oră din Transilvania și România.

Deputații europeni au confirmat marți modificările normelor privind drepturile pasagerilor care utilizează transportul aerian, convenite cu Consiliul UE în cadrul comitetului de conciliere, cu 646 de voturi pentru, 12 împotrivă și trei abțineri.

🗞️ Citește și Acestea

ANALIZE & OPINII

Guvernul Mureșan se conturează cu o puternică amprentă a lui Ilie Bolojan. PNL și-a stabilit vineri, 25 septembrie, oamenii pe care îi trimite la conducerea ministerelor, iar lista arată o victorie fără rest a taberei actualului lider liberal. În schimb, vocile conservatoare și „disidenții” care au criticat conducerea partidului, dar au cerut parlamentarilor PNL să susțină învestirea lui Siegfried Mureșan, nu primesc nimic în noua formulă de putere. Liberalii ar urma să conducă șapte dintre cele 16 ministere ale viitorului Cabinet Mureșan, dacă noul Executiv va primi votul Parlamentului. Numele au fost confirmate vineri în ședința Biroului Politic Național al PNL. Selecția transmite însă și un mesaj politic în interiorul partidului: puterea rămâne în mâinile taberei Bolojan. Niciun reprezentant important al grupării conservatoare care s-a delimitat în ultima perioadă de conducerea PNL nu se regăsește în schema guvernamentală. Asta deși unii dintre acești liberali au cerut public parlamentarilor partidului să voteze Guvernul Mureșan. Cu alte cuvinte, voturile sunt binevenite. Funcțiile, mai puțin. Bolojan pleacă de la Palatul Victoria, oamenii lui rămân la putere Configurația noului Executiv arată că schimbarea premierului nu înseamnă automat și schimbarea centrului de influență din PNL. Ilie Bolojan pierde funcția de prim-ministru, însă tabăra sa își păstrează controlul asupra ministerelor repartizate liberalilor. Cei care s-au opus actualei conduceri sunt, cel puțin în această etapă, scoși complet din ecuația guvernamentală. Una dintre cele mai importante poziții îi revine lui Mircea Abrudean, actualul președinte al Senatului, care ar urma să ocupe simultan funcția de vicepremier și portofoliul Afacerilor Interne. Este una dintre pozițiile cu cea mai mare greutate din viitorul Cabinet și întărește influența taberei dominante din PNL în noua structură executivă. Aripa conservatoare, bună la vot, absentă de la împărțirea puterii Situația este cu atât mai interesantă cu cât o parte dintre criticii conducerii PNL au ales să nu blocheze instalarea noului Cabinet. În locul unei recompuneri a partidului după căderea Guvernului Bolojan, lista miniștrilor sugerează însă contrariul: cei care au contestat linia conducerii sunt ținuți departe de Palatul Victoria. Astfel, Siegfried Mureșan poate ajunge premier cu sprijinul unui PNL în care vechile conflicte sunt departe de a fi stinse, dar în care tabăra Bolojan pare să fi câștigat fără drept de apel prima confruntare pentru funcțiile din noul Executiv. Pe lista viitorului Cabinet se află și Andrea Chiș, fostă judecătoare, propusă pentru Ministerul Justiției și susținută de PNL, USR și UDMR. Rămâne acum testul decisiv: votul din Parlament. Dacă Guvernul Mureșan va fi învestit, România va avea un premier nou. În PNL însă, cel puțin după lista celor trimiși la Palatul Victoria, schimbarea de putere pare mult mai mică decât schimbarea numelui de pe ușa premierului.

Aceste norme, în vigoare din 2004, garantează că pasagerii sunt suficient de bine protejați în cazul perturbării unei călătorii, de exemplu, din cauza refuzului la îmbarcare sau a întârzierii ori anulării zborului.

Garantarea drepturilor existente

Deputații europeni au reușit să apere dreptul fundamental al pasagerilor de a fi rambursați sau redirecționați în caz de anulare a unui zbor.

Pasagerii vor putea în continuare să ceară despăgubiri dacă zborul lor are o întârziere de peste trei ore, dacă este anulat cu mai puțin de 14 zile înainte de zbor sau dacă unui pasager i se refuză îmbarcarea.

Se menține nivelul despăgubirilor prevăzute pentru zborurile amânate sau anulate, iar cuantumul lor va depinde de distanța de zbor:

  • 250 EUR pentru călătoriile pe distanțe de cel mult 1 500 de kilometri;
  • 400 EUR pentru toate călătoriile în interiorul Uniunii pe distanțe mai mari de 1 500 de kilometri și pentru toate celelalte călătorii pe distanțe cuprinse între 1 500 și 3 500 de kilometri;
  • 600 EUR pentru toate celelalte călătorii mai lungi.

Transportatorii aerieni vor putea să reducă despăgubirile cu 50 % pentru cele mai lungi călătorii dacă pasagerilor li se oferă redirecționarea către destinația lor finală în caz de perturbare a călătoriei sau dacă întârzierea la sosire nu este mai mare de patru ore.

Companiile aeriene vor putea evita să plătească despăgubiri dacă zborul a fost amânat sau anulat din motive pe care nu le pot controla.

Noile norme cuprind o listă deschisă a acestor circumstanțe extraordinare, care include elemente precum catastrofe naturale, războaie, condiții meteorologice, pasageri indisciplinați sau greve ale personalului aeroportului, ale furnizorilor de servicii de navigație aeriană sau ale furnizorilor de servicii de handling la sol.

În toate cazurile, operatorii aerieni vor continua să aibă obligația de a asista pasagerii blocați, inclusiv oferind gustări și băuturi la fiecare două ore de timp de așteptare, o masă după trei ore și, dacă este necesar în cazul întârzierilor prelungite, cazare peste noapte (până la trei nopți dacă perturbarea este cauzată de circumstanțe independente de voința transportatorului aerian).

Rambursări și despăgubiri obținute mai ușor

Deputații europeni au insistat ca procesul de rambursare să devină mai rapid și mai ușor.

Pasagerii care optează pentru rambursare în loc de redirecționare o vor primi automat.

De asemenea, pasagerii care se confruntă cu perturbări ale călătoriei vor primi, în termen de patru zile de la terminarea călătoriei, instrucțiuni clare despre modul în care pot depune o cerere de despăgubire.

Deputații s-au asigurat că pasagerii nu vor fi obligați să dețină un cont de utilizator sau o aplicație specifică pentru a primi aceste informații.

Pasagerii care utilizează transportul aerian vor avea la dispoziție nouă luni pentru a depune o cerere de despăgubire, iar companiile aeriene vor avea 30 de zile pentru a plăti despăgubirea sau pentru a invoca existența unor circumstanțe extraordinare, pentru a explica de ce nu vor plăti despăgubiri și pentru a oferi pasagerilor informații privind procesul de soluționare a reclamațiilor.

Adăugarea unor noi drepturi ale pasagerilor

Pasagerii care utilizează transportul aerian vor putea folosi zborul de întoarcere care corespunde unui bilet dus-întors, chiar dacă nu au folosit zborul dus, fără a plăti un cost suplimentar.

Noile norme includ dreptul de a lua la bord, fără costuri suplimentare, un obiect personal, cum ar fi o geantă mică sau un rucsac mic.

La insistențele deputaților, transparența prețurilor și comparabilitatea biletelor de avion au crescut prin obligarea companiilor aeriene, a intermediarilor și a portalurilor de căutare să afișeze întotdeauna tariful unui zbor cu un bagaj de mână inclus, la începutul procesului de rezervare.

Potrivit textului legislativ, companiile aeriene pot oferi bilete mai ieftine pasagerilor care decid să călătorească fără bagaj de mână.

Pasagerii care utilizează transportul aerian nu vor mai trebui să plătească taxe suplimentare pentru a corecta greșelile de ortografiere a numelor lor sau pentru a primi o versiune tipărită a cărții de îmbarcare dacă s-au înregistrat deja.

Deputații au garantat și dreptul pasagerilor de a obține cărțile de îmbarcare în format digital în momentul înregistrării, fără a li se solicita și fără a fi obligați să dețină un cont de utilizator sau o aplicație specifică.

În plus, pasagerilor nu li se va refuza îmbarcarea pe motiv că au folosit propria versiune tipărită a unei cărți de îmbarcare emise digital.

Protejarea pasagerilor vulnerabili

Deputații s-au asigurat că pasagerii cu dizabilități sau mobilitate redusă vor avea dreptul la despăgubiri, redirecționarea zborului și asistență din partea companiilor aeriene în cazul în care pierd zborul pentru că aeroportul nu a reușit să-i ajute să ajungă la timp la poarta de îmbarcare.

Deputații s-au asigurat și că familiile cu copii nu sunt separate în timpul zborului, obligând transportatorii aerieni să așeze pe un scaun adiacent orice persoană care însoțește un copil cu vârsta sub 14 ani, fără a trebui să plătească suplimentar.

De acest drept beneficiază și pasagerii cu dizabilități sau mobilitate redusă, precum și femeile însărcinate.

Vicepreședintele Comisiei pentru transport și turism, Virginijus Sinkevičius (Verzi, Lituania), a declarat: „Avem vești bune pentru toți cei care zboară cu avionul. Am depus eforturi susținute pentru a ne asigura că pasagerii nu își pierd drepturile pe care le aveau deja, asigurând în același timp o mai bună protecție a familiilor, a persoanelor cu mobilitate redusă și a altor persoane care au cea mai mare nevoie de aceasta.”

Raportorul Andrey Novakov (PPE, Bulgaria) a subliniat: „Votul de astăzi este o victorie – atât pentru pasageri, cât și pentru aviația europeană. După mai mult de 13 ani de impas, înlocuim în cele din urmă incertitudinea cu norme clare, drepturi mai puternice și încredere. Atunci când oamenii iau un avion, drepturile lor nu vor fi lăsate în urmă la sol.”

Următorii pași

Potrivit procedurii aferente celei de a treia lecturi, după ce acordul provizoriu convenit în comitetul de conciliere este aprobat de Parlamentul European, trebuie să fie confirmat de Consiliu până la începutul lunii august 2026.

Normele actualizate vor intra în vigoare la 20 de zile după publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Statele membre și companiile din Uniune vor avea la dispoziție un an de la acea dată pentru a se pregăti de punerea lor în aplicare.

dinPolitica

dinPolitica

dinPOLITICA

Ultimele Stiri