Germania şi Italia vor să se coordoneze mai strâns în materie de migraţie, ca urmare a recentelor dezacorduri legate de gestionarea migranţilor, a declarat miercuri ministrul de externe italian, Antonio Tajani, transmite dpa.
Pe ce se axează discuțiile dintre Italia și Germania
După o convorbire telefonică purtată cu omologul său Johann Wadephul, Tajani a spus că discuţiile dintre Roma şi Berlin se axează acum pe problema migraţiei.
Cele două părţi au fost de acord privind ”necesitatea de a asigura protecţia maximă a frontierelor externe ale Europei”, a scris ministrul italian pe rețeaua socială X.
El nu a comentat dezacordurile legate de faptul dacă Italia trebuie să-i primească înapoi pe solicitanţii de azil ce au intrat în Uniunea Europeană prin teritoriul său şi ulterior au ajuns în Germania.
Migranții pe care Germania vrea să îi returneze
Berlinul vrea să returneze astfel de migranţi către Italia pe baza regulilor actuale din UE, însă guvernul condus de Giorgia Meloni a refuzat până acum să-i accepte, argumentând că sistemul său de primire este copleşit total.
Potrivit presei italiene, o femeie care a sosit pe insula italiană Lampedusa în martie şi apoi a ajuns în Germania urma să fie returnată în Italia miercuri, ceea ce ar fi fost o premieră, însă transferul nu a avut loc.
De asemenea, membri ai coaliţiei lui Meloni au solicitat o formă de compensare, argumentând că nave de salvare sub pavilion german aduc în Italia migranţi recuperaţi din Marea Mediterană.
Potrivit ministrului de interne italian Matteo Piantedosi, numărul acestor migranţi este de 2.200 de la începutul anului, dintre care 500 de la intrarea în vigoare a noului pact al UE privind migraţia şi azilul.
Conform presei italiene, Piantedosi şi omologul său german, Alexander Dobrindt, vor avea convorbiri în zilele următoare.





















