Polonia cere un loc la masa negocierilor de pace privind Ucraina. Berlinul promite coordonare strânsă cu Varșovia

Autor

Data

Categorie

Polonia își revendică un rol important în viitoarele negocieri de pace privind războiul din Ucraina, iar Germania transmite că orice efort diplomatic european va fi coordonat îndeaproape cu Varșovia, chiar dacă, deocamdată, nu există un cadru formal pentru eventualele discuții cu Rusia.

🔔

Abonează-te la știrile Politic Live!

Fii primul care află despre evenimentele importante și știrile de ultimă oră din Transilvania și România.

Potrivit unui purtător de cuvânt al guvernului german, nu este momentul pentru dezbateri privind componența unei eventuale mese de negocieri, în condițiile în care Moscova nu a transmis semnale clare că este pregătită pentru discuții de pace.

🗞️ Citește și Acestea

ANALIZE & OPINII

Guvernul Mureșan se conturează cu o puternică amprentă a lui Ilie Bolojan. PNL și-a stabilit vineri, 25 septembrie, oamenii pe care îi trimite la conducerea ministerelor, iar lista arată o victorie fără rest a taberei actualului lider liberal. În schimb, vocile conservatoare și „disidenții” care au criticat conducerea partidului, dar au cerut parlamentarilor PNL să susțină învestirea lui Siegfried Mureșan, nu primesc nimic în noua formulă de putere. Liberalii ar urma să conducă șapte dintre cele 16 ministere ale viitorului Cabinet Mureșan, dacă noul Executiv va primi votul Parlamentului. Numele au fost confirmate vineri în ședința Biroului Politic Național al PNL. Selecția transmite însă și un mesaj politic în interiorul partidului: puterea rămâne în mâinile taberei Bolojan. Niciun reprezentant important al grupării conservatoare care s-a delimitat în ultima perioadă de conducerea PNL nu se regăsește în schema guvernamentală. Asta deși unii dintre acești liberali au cerut public parlamentarilor partidului să voteze Guvernul Mureșan. Cu alte cuvinte, voturile sunt binevenite. Funcțiile, mai puțin. Bolojan pleacă de la Palatul Victoria, oamenii lui rămân la putere Configurația noului Executiv arată că schimbarea premierului nu înseamnă automat și schimbarea centrului de influență din PNL. Ilie Bolojan pierde funcția de prim-ministru, însă tabăra sa își păstrează controlul asupra ministerelor repartizate liberalilor. Cei care s-au opus actualei conduceri sunt, cel puțin în această etapă, scoși complet din ecuația guvernamentală. Una dintre cele mai importante poziții îi revine lui Mircea Abrudean, actualul președinte al Senatului, care ar urma să ocupe simultan funcția de vicepremier și portofoliul Afacerilor Interne. Este una dintre pozițiile cu cea mai mare greutate din viitorul Cabinet și întărește influența taberei dominante din PNL în noua structură executivă. Aripa conservatoare, bună la vot, absentă de la împărțirea puterii Situația este cu atât mai interesantă cu cât o parte dintre criticii conducerii PNL au ales să nu blocheze instalarea noului Cabinet. În locul unei recompuneri a partidului după căderea Guvernului Bolojan, lista miniștrilor sugerează însă contrariul: cei care au contestat linia conducerii sunt ținuți departe de Palatul Victoria. Astfel, Siegfried Mureșan poate ajunge premier cu sprijinul unui PNL în care vechile conflicte sunt departe de a fi stinse, dar în care tabăra Bolojan pare să fi câștigat fără drept de apel prima confruntare pentru funcțiile din noul Executiv. Pe lista viitorului Cabinet se află și Andrea Chiș, fostă judecătoare, propusă pentru Ministerul Justiției și susținută de PNL, USR și UDMR. Rămâne acum testul decisiv: votul din Parlament. Dacă Guvernul Mureșan va fi învestit, România va avea un premier nou. În PNL însă, cel puțin după lista celor trimiși la Palatul Victoria, schimbarea de putere pare mult mai mică decât schimbarea numelui de pe ușa premierului.

Oficialul german a precizat că Berlinul nu deține singur controlul asupra unui astfel de proces și a sugerat că orice inițiativă va avea un caracter european, cu implicarea mai multor actori.

Subiectul a revenit în atenție după declarațiile ministrului polonez de Externe, Radosław Sikorski, care a susținut că Polonia trebuie să fie parte a oricăror negocieri privind încheierea conflictului ruso-ucrainean.

Șeful diplomației poloneze a argumentat că actuala arhitectură europeană, dominată de tandemul franco-german, nu mai reflectă realitățile de securitate ale continentului. Potrivit acestuia, statele din Europa Centrală și Scandinavia sunt direct expuse consecințelor războiului, iar Polonia joacă un rol strategic, fiind ruta de tranzit pentru aproximativ 90% din armamentul livrat Ucrainei.

Sikorski a subliniat și proximitatea geografică a conflictului, afirmând că locuitorii din sud-estul Poloniei pot auzi efectele bombardamentelor din vestul Ucrainei.

Discuțiile despre pace au loc într-un moment în care eforturile diplomatice internaționale par să stagneze, iar atenția Statelor Unite s-a îndreptat parțial către alte crize globale.

În paralel, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a avut consultări cu liderii statelor G7, iar fostul președinte american Donald Trump a participat la discuții separate privind conflictul.

Totodată, cancelarul german Friedrich Merz a anunțat organizarea unei reuniuni în formatul E5, care reunește Germania, Polonia, Franța, Regatul Unit și Italia, și care va avea pe agendă inclusiv perspectivele unei păci în Ucraina.

(Sursa: Mediafax)

dinPolitica

dinPolitica

dinPOLITICA

Ultimele Stiri