România începe exploatarea sării la Ploscoș; investiții de până la 30 milioane de euro într-un proiect cu capital românesc

Autor

Data

Categorie

Lucrările la mina de sare de la Ploscoș au început oficial, după emiterea Autorizației de începere a lucrărilor în cadrul Licenței de exploatare a sării geme, a anunțat Avram Gal, vicepreședinte al companiei Salt Min.

🔔

Abonează-te la știrile Politic Live!

Fii primul care află despre evenimentele importante și știrile de ultimă oră din Transilvania și România.

Potrivit acestuia, proiectul este dezvoltat de SC SALT MIN SRL, companie cu capital 100% românesc, și a parcurs toate etapele legale necesare, intrând acum în faza operațională. Mina este amplasată în localitatea Ploscoș, județul Cluj.

🗞️ Citește și Acestea

ANALIZE & OPINII

Guvernul Mureșan se conturează cu o puternică amprentă a lui Ilie Bolojan. PNL și-a stabilit vineri, 25 septembrie, oamenii pe care îi trimite la conducerea ministerelor, iar lista arată o victorie fără rest a taberei actualului lider liberal. În schimb, vocile conservatoare și „disidenții” care au criticat conducerea partidului, dar au cerut parlamentarilor PNL să susțină învestirea lui Siegfried Mureșan, nu primesc nimic în noua formulă de putere. Liberalii ar urma să conducă șapte dintre cele 16 ministere ale viitorului Cabinet Mureșan, dacă noul Executiv va primi votul Parlamentului. Numele au fost confirmate vineri în ședința Biroului Politic Național al PNL. Selecția transmite însă și un mesaj politic în interiorul partidului: puterea rămâne în mâinile taberei Bolojan. Niciun reprezentant important al grupării conservatoare care s-a delimitat în ultima perioadă de conducerea PNL nu se regăsește în schema guvernamentală. Asta deși unii dintre acești liberali au cerut public parlamentarilor partidului să voteze Guvernul Mureșan. Cu alte cuvinte, voturile sunt binevenite. Funcțiile, mai puțin. Bolojan pleacă de la Palatul Victoria, oamenii lui rămân la putere Configurația noului Executiv arată că schimbarea premierului nu înseamnă automat și schimbarea centrului de influență din PNL. Ilie Bolojan pierde funcția de prim-ministru, însă tabăra sa își păstrează controlul asupra ministerelor repartizate liberalilor. Cei care s-au opus actualei conduceri sunt, cel puțin în această etapă, scoși complet din ecuația guvernamentală. Una dintre cele mai importante poziții îi revine lui Mircea Abrudean, actualul președinte al Senatului, care ar urma să ocupe simultan funcția de vicepremier și portofoliul Afacerilor Interne. Este una dintre pozițiile cu cea mai mare greutate din viitorul Cabinet și întărește influența taberei dominante din PNL în noua structură executivă. Aripa conservatoare, bună la vot, absentă de la împărțirea puterii Situația este cu atât mai interesantă cu cât o parte dintre criticii conducerii PNL au ales să nu blocheze instalarea noului Cabinet. În locul unei recompuneri a partidului după căderea Guvernului Bolojan, lista miniștrilor sugerează însă contrariul: cei care au contestat linia conducerii sunt ținuți departe de Palatul Victoria. Astfel, Siegfried Mureșan poate ajunge premier cu sprijinul unui PNL în care vechile conflicte sunt departe de a fi stinse, dar în care tabăra Bolojan pare să fi câștigat fără drept de apel prima confruntare pentru funcțiile din noul Executiv. Pe lista viitorului Cabinet se află și Andrea Chiș, fostă judecătoare, propusă pentru Ministerul Justiției și susținută de PNL, USR și UDMR. Rămâne acum testul decisiv: votul din Parlament. Dacă Guvernul Mureșan va fi învestit, România va avea un premier nou. În PNL însă, cel puțin după lista celor trimiși la Palatul Victoria, schimbarea de putere pare mult mai mică decât schimbarea numelui de pe ușa premierului.

În prima etapă, investițiile sunt estimate la aproximativ 4 milioane de euro, fonduri care vor fi alocate infrastructurii inițiale, echipamentelor și organizării perimetrului minier. Ulterior, pe măsură ce proiectul va fi extins, investițiile totale ar putea ajunge până la 30 de milioane de euro.

Obiectivele proiectului includ implementarea unor tehnologii moderne, respectarea standardelor de mediu și siguranță și crearea de locuri de muncă stabile, cu impact direct asupra dezvoltării economice locale. Reprezentanții companiei susțin că toate autorizațiile și avizele necesare au fost obținute de la instituțiile statului român, în conformitate cu legislația în vigoare.

Avram Gal, om de afaceri din Câmpia Turzii și lider local al PDS, a subliniat că exploatarea sustenabilă a resurselor proprii reprezintă una dintre cele mai solide șanse de relansare economică pentru România și un pas esențial către creșterea competitivității la nivel european.

„Mina de la Ploscoș este mai mult decât o investiție industrială. Este un semnal că dezvoltarea poate începe prin capital românesc, prin respectarea legii și prin asumarea responsabilă a valorificării bogățiilor naturale ale țării”, a transmis Avram Gal, adăugând că România nu duce lipsă de resurse, ci de consecvență în punerea lor în valoare pentru economia națională.

dinPolitica

dinPolitica

dinPOLITICA

Ultimele Stiri