România nu a mai organizat alegeri parlamentare anticipate de aproape un secol, iar după Revoluția din 1989 un asemenea scrutin nu a avut loc niciodată. Ultimul precedent considerat drept alegeri anticipate propriu-zise datează din decembrie 1933, când regele Carol al II-lea a dizolvat un Parlament ales cu numai un an înainte și a trimis din nou țara la urne.
Subiectul anticipatelor revine în actualitate în contextul crizei politice și al discuțiilor privind formarea unei noi majorități. Istoria arată însă că România de astăzi are reguli constituționale mult mai stricte decât cele existente în perioada interbelică.
🗞️ Citește și Acestea
Carol al II-lea a dizolvat Parlamentul în 1933
În noiembrie 1933, regele Carol al II-lea l-a numit pe liberalul Ion G. Duca în funcția de prim-ministru. La numai câteva zile, pe 18 noiembrie, Parlamentul ales în 1932 a fost dizolvat prin decret regal, deși mandatul său normal era de patru ani.
Românii au fost chemați din nou la urne pe 20 decembrie 1933 pentru alegerea Camerei Deputaților, scrutinul pentru Senat desfășurându-se în mai multe etape.
PNL a obținut aproximativ 51% din voturi și, datorită sistemului electoral de la acea vreme, a ajuns la 300 dintre cele 387 de mandate din Camera Deputaților.
Perioada era una extrem de instabilă. România trecuse prin trei scrutinuri parlamentare în numai trei ani – 1931, 1932 și 1933 – iar ascensiunea mișcărilor extremiste provoca tensiuni și violențe.
La doar nouă zile după alegerile pentru Camera Deputaților, premierul Ion G. Duca a fost asasinat de legionari pe peronul gării din Sinaia.
În perioada interbelică, anticipatele erau mult mai ușor de provocat
Constituția din 1923 îi oferea regelui dreptul de a dizolva una sau ambele Camere ale Parlamentului. După dizolvare, noi alegeri trebuiau organizate în maximum două luni.
Mecanismul politic era radical diferit de cel actual. Regele putea numi un nou Guvern, dizolva Parlamentul, iar Cabinetul proaspăt instalat organiza alegerile din care încerca apoi să obțină propria majoritate.
Instabilitatea a fost atât de mare încât, între 1919 și 1937, România a organizat zece scrutinuri parlamentare: în 1919, 1920, 1922, 1926, 1927, 1928, 1931, 1932, 1933 și 1937.
După 1989, România nu a avut niciodată alegeri parlamentare anticipate
Constituția actuală face mult mai dificilă dizolvarea Parlamentului.
Președintele poate ajunge la dizolvarea Legislativului numai dacă Parlamentul nu acordă votul de încredere pentru formarea unui Guvern în termen de 60 de zile de la prima solicitare și numai după respingerea a cel puțin două solicitări de învestitură.
Există și alte restricții: Parlamentul nu poate fi dizolvat în ultimele șase luni ale mandatului președintelui și nici în timpul stării de mobilizare, război, asediu sau urgență.
De asemenea, într-un an, Parlamentul poate fi dizolvat o singură dată.
Astfel, deși alegerile anticipate au reapărut periodic în discursul politic după 1989, niciun blocaj politic nu a dus până acum la îndeplinirea tuturor condițiilor constituționale necesare pentru organizarea lor. Ultimul precedent românesc rămâne cel din 1933.
Sursa: Mediafax
