România realocă peste 2,8 miliarde de euro din fonduri europene către noi priorități strategice

Autor

Data

Categorie

România va realoca peste 2,8 miliarde de euro din fonduri europene în cadrul procesului de revizuire a Politicii de coeziune aferente bugetului multianual 2021–2027, direcționând resursele către patru domenii considerate prioritare la nivelul Uniunii Europene. Anunțul a fost făcut de Roxana Mînzatu, vicepreședinte al Comisiei Europene, care a precizat că această redistribuire vizează adaptarea investițiilor la noile nevoi strategice ale blocului comunitar.

Potrivit oficialului european, fondurile vor fi orientate către competitivitate și tehnologii strategice (1,53 miliarde de euro), apărare și pregătire pentru situații de criză (904 milioane de euro), locuințe (208 milioane de euro) și infrastructură de apă (200 milioane de euro). O componentă importantă a finanțării, aproximativ 456 de milioane de euro, provine din Fondul Social European Plus, instrument gestionat la nivelul Comisiei Europene.

🔔

Abonează-te la știrile Politic Live!

Fii primul care află despre evenimentele importante și știrile de ultimă oră din Transilvania și România.

Banii alocați pentru tehnologii strategice vor susține proiecte din domenii precum digitalizarea, sănătatea, industria și tranziția economică, inclusiv modernizarea agriculturii și dezvoltarea competențelor necesare pentru sectoarele viitorului. În paralel, o parte din fonduri va fi direcționată către formarea profesională a populației în domenii precum securitatea cibernetică, sănătatea, apărarea și pregătirea pentru situații de urgență.

🗞️ Citește și Acestea

ANALIZE & OPINII

Guvernul Mureșan se conturează cu o puternică amprentă a lui Ilie Bolojan. PNL și-a stabilit vineri, 25 septembrie, oamenii pe care îi trimite la conducerea ministerelor, iar lista arată o victorie fără rest a taberei actualului lider liberal. În schimb, vocile conservatoare și „disidenții” care au criticat conducerea partidului, dar au cerut parlamentarilor PNL să susțină învestirea lui Siegfried Mureșan, nu primesc nimic în noua formulă de putere. Liberalii ar urma să conducă șapte dintre cele 16 ministere ale viitorului Cabinet Mureșan, dacă noul Executiv va primi votul Parlamentului. Numele au fost confirmate vineri în ședința Biroului Politic Național al PNL. Selecția transmite însă și un mesaj politic în interiorul partidului: puterea rămâne în mâinile taberei Bolojan. Niciun reprezentant important al grupării conservatoare care s-a delimitat în ultima perioadă de conducerea PNL nu se regăsește în schema guvernamentală. Asta deși unii dintre acești liberali au cerut public parlamentarilor partidului să voteze Guvernul Mureșan. Cu alte cuvinte, voturile sunt binevenite. Funcțiile, mai puțin. Bolojan pleacă de la Palatul Victoria, oamenii lui rămân la putere Configurația noului Executiv arată că schimbarea premierului nu înseamnă automat și schimbarea centrului de influență din PNL. Ilie Bolojan pierde funcția de prim-ministru, însă tabăra sa își păstrează controlul asupra ministerelor repartizate liberalilor. Cei care s-au opus actualei conduceri sunt, cel puțin în această etapă, scoși complet din ecuația guvernamentală. Una dintre cele mai importante poziții îi revine lui Mircea Abrudean, actualul președinte al Senatului, care ar urma să ocupe simultan funcția de vicepremier și portofoliul Afacerilor Interne. Este una dintre pozițiile cu cea mai mare greutate din viitorul Cabinet și întărește influența taberei dominante din PNL în noua structură executivă. Aripa conservatoare, bună la vot, absentă de la împărțirea puterii Situația este cu atât mai interesantă cu cât o parte dintre criticii conducerii PNL au ales să nu blocheze instalarea noului Cabinet. În locul unei recompuneri a partidului după căderea Guvernului Bolojan, lista miniștrilor sugerează însă contrariul: cei care au contestat linia conducerii sunt ținuți departe de Palatul Victoria. Astfel, Siegfried Mureșan poate ajunge premier cu sprijinul unui PNL în care vechile conflicte sunt departe de a fi stinse, dar în care tabăra Bolojan pare să fi câștigat fără drept de apel prima confruntare pentru funcțiile din noul Executiv. Pe lista viitorului Cabinet se află și Andrea Chiș, fostă judecătoare, propusă pentru Ministerul Justiției și susținută de PNL, USR și UDMR. Rămâne acum testul decisiv: votul din Parlament. Dacă Guvernul Mureșan va fi învestit, România va avea un premier nou. În PNL însă, cel puțin după lista celor trimiși la Palatul Victoria, schimbarea de putere pare mult mai mică decât schimbarea numelui de pe ușa premierului.

În ceea ce privește componenta de apărare și gestionare a crizelor, investițiile vor viza infrastructura pentru mobilitate militară, inclusiv dezvoltarea rețelelor de transport, precum și consolidarea capacităților industriale din domeniul apărării. De asemenea, fondurile destinate infrastructurii de apă vor fi utilizate pentru extinderea și modernizarea rețelelor de alimentare cu apă și canalizare, în scopul creșterii accesului populației la servicii de bază.

Un alt domeniu vizat este cel al locuințelor, unde resursele vor fi folosite pentru construirea și dezvoltarea de locuințe sociale și accesibile, inclusiv prin programe regionale și prin Fondul pentru Tranziție Justă.

La nivel european, procesul de revizuire a politicii de coeziune a condus la realocarea a aproximativ 34 de miliarde de euro către cinci priorități strategice, în 25 dintre cele 27 de state membre. România se numără printre țările care au alocat cele mai mari sume în acest proces, ocupând un loc în top cinci, alături de state precum Polonia, Italia, Spania și Portugalia.

Oficialii europeni subliniază că această redistribuire demonstrează flexibilitatea politicii de coeziune și rolul său esențial în reducerea decalajelor de dezvoltare, adaptând în același timp investițiile la provocările actuale și la prioritățile strategice ale Uniunii Europene.

dinPolitica

dinPolitica

dinPOLITICA

Ultimele Stiri