Terheș mută discuția la Washington: România, văzută ca viitor hub strategic între Europa și Asia

Autor

Data

Categorie

Europarlamentarul Cristian Terheș s-a întâlnit, pe 26 iunie, la Washington D.C., cu ambasadorul Uniunii Europene în Statele Unite ale Americii, Jovita Neliupšienė, în cadrul unei întrevederi dedicate relației transatlantice și principalelor provocări de securitate și dezvoltare economică din regiune.

Potrivit unui comunicat transmis de biroul de presă al europarlamentarului, discuțiile au vizat stadiul relațiilor dintre Uniunea Europeană și Statele Unite, proiectele comune aflate în derulare, precum și impactul războiului din Ucraina asupra securității regionale, economiei europene și cooperării strategice dintre Bruxelles și Washington.

🔔

Abonează-te la știrile Politic Live!

Fii primul care află despre evenimentele importante și știrile de ultimă oră din Transilvania și România.

Un subiect important al întâlnirii l-au reprezentat coridoarele internaționale de transport care leagă Asia de Europa și rolul acestora în consolidarea securității economice și a lanțurilor de aprovizionare. În acest context, Cristian Terheș a prezentat proiectul TRIPP (Trump Route for International Peace and Prosperity), pe care îl consideră un coridor strategic pentru conectarea Azerbaidjanului, Armeniei, Turciei și Europei, cu potențial de a contribui inclusiv la consolidarea păcii în Caucazul de Sud.

🗞️ Citește și Acestea

ANALIZE & OPINII

Guvernul Mureșan se conturează cu o puternică amprentă a lui Ilie Bolojan. PNL și-a stabilit vineri, 25 septembrie, oamenii pe care îi trimite la conducerea ministerelor, iar lista arată o victorie fără rest a taberei actualului lider liberal. În schimb, vocile conservatoare și „disidenții” care au criticat conducerea partidului, dar au cerut parlamentarilor PNL să susțină învestirea lui Siegfried Mureșan, nu primesc nimic în noua formulă de putere. Liberalii ar urma să conducă șapte dintre cele 16 ministere ale viitorului Cabinet Mureșan, dacă noul Executiv va primi votul Parlamentului. Numele au fost confirmate vineri în ședința Biroului Politic Național al PNL. Selecția transmite însă și un mesaj politic în interiorul partidului: puterea rămâne în mâinile taberei Bolojan. Niciun reprezentant important al grupării conservatoare care s-a delimitat în ultima perioadă de conducerea PNL nu se regăsește în schema guvernamentală. Asta deși unii dintre acești liberali au cerut public parlamentarilor partidului să voteze Guvernul Mureșan. Cu alte cuvinte, voturile sunt binevenite. Funcțiile, mai puțin. Bolojan pleacă de la Palatul Victoria, oamenii lui rămân la putere Configurația noului Executiv arată că schimbarea premierului nu înseamnă automat și schimbarea centrului de influență din PNL. Ilie Bolojan pierde funcția de prim-ministru, însă tabăra sa își păstrează controlul asupra ministerelor repartizate liberalilor. Cei care s-au opus actualei conduceri sunt, cel puțin în această etapă, scoși complet din ecuația guvernamentală. Una dintre cele mai importante poziții îi revine lui Mircea Abrudean, actualul președinte al Senatului, care ar urma să ocupe simultan funcția de vicepremier și portofoliul Afacerilor Interne. Este una dintre pozițiile cu cea mai mare greutate din viitorul Cabinet și întărește influența taberei dominante din PNL în noua structură executivă. Aripa conservatoare, bună la vot, absentă de la împărțirea puterii Situația este cu atât mai interesantă cu cât o parte dintre criticii conducerii PNL au ales să nu blocheze instalarea noului Cabinet. În locul unei recompuneri a partidului după căderea Guvernului Bolojan, lista miniștrilor sugerează însă contrariul: cei care au contestat linia conducerii sunt ținuți departe de Palatul Victoria. Astfel, Siegfried Mureșan poate ajunge premier cu sprijinul unui PNL în care vechile conflicte sunt departe de a fi stinse, dar în care tabăra Bolojan pare să fi câștigat fără drept de apel prima confruntare pentru funcțiile din noul Executiv. Pe lista viitorului Cabinet se află și Andrea Chiș, fostă judecătoare, propusă pentru Ministerul Justiției și susținută de PNL, USR și UDMR. Rămâne acum testul decisiv: votul din Parlament. Dacă Guvernul Mureșan va fi învestit, România va avea un premier nou. În PNL însă, cel puțin după lista celor trimiși la Palatul Victoria, schimbarea de putere pare mult mai mică decât schimbarea numelui de pe ușa premierului.

De asemenea, în cadrul discuțiilor a fost analizată importanța Coridorului de Mijloc (Middle Corridor), ruta trans-caspică ce conectează China și Asia Centrală de Europa prin Azerbaidjan și Georgia, cu posibilitatea continuării transportului prin România, via Portul Constanța, sau pe cale terestră prin Bulgaria și România. Potrivit lui Terheș, această rută reprezintă o alternativă strategică la transportul prin Federația Rusă și poate avea un rol important în transportul energiei și al resurselor critice către Europa.

Europarlamentarul român a prezentat și inițiativa pe care o promovează în Parlamentul European privind închiderea Coridorului de Nord prin Rusia, măsură pe care o consideră o sancțiune suplimentară împotriva Moscovei și o modalitate de reducere a dependenței Europei de infrastructura de transport rusă.

În cadrul întrevederii au fost abordate și proiectele IMEC (India-Middle East-Europe Corridor) și Coridorul Vertical dintre Grecia, Bulgaria și România. Cristian Terheș susține că intersecția acestor rute în România ar putea transforma țara într-un hub strategic între Europa și Asia.

„La o simplă privire pe hartă, toate aceste coridoare se pot intersecta în România, ceea ce ar transforma țara noastră într-unul dintre cele mai importante hub-uri de interconectivitate Europa-Asia, cu efect direct asupra creșterii economice și a relevanței strategice a României”, a declarat europarlamentarul.

Totodată, Terheș a subliniat că relația dintre Uniunea Europeană și Statele Unite trebuie consolidată în actualul context geopolitic.

„Relația transatlantică rămâne esențială pentru securitatea, stabilitatea și prosperitatea Europei, inclusiv a României. În contextul actualelor provocări geopolitice, cooperarea dintre Uniunea Europeană și Statele Unite în general, și România-SUA în special trebuie consolidată”, a afirmat acesta.

Potrivit biroului său de presă, întâlnirea face parte dintr-o serie de discuții pe care Cristian Terheș le are cu oficiali și reprezentanți instituționali americani în timpul vizitei sale în Statele Unite, desfășurată în perioada 25 iunie – 3 iulie 2026.

dinPolitica

dinPolitica

dinPOLITICA

Ultimele Stiri