Uniunea Europeană va permite ca o parte dintre mașinile noi vândute după 2035 să nu fie complet nepoluante, după presiuni puternice din partea industriei auto și a mai multor state membre, în special Germania și Italia.
Comisia Europeană a confirmat că va modifica legislația care prevedea ca, începând cu 2035, toate autoturismele și autoutilitarele noi să aibă emisii zero.
De la 100% emisii zero la 90%
Potrivit noilor reguli, pragul de vehicule cu emisii zero va scădea de la 100% la 90%, ceea ce creează posibilitatea ca modelele hibride plug-in și, în anumite condiții, motoarele cu ardere internă să rămână pe piață și după 2035.
Restul de 10% din producție va trebui compensat prin măsuri ecologice aplicate în fabrici, precum utilizarea oțelului verde produs în Europa sau folosirea biocombustibililor pentru vehiculele care nu sunt complet electrice, scrie The Guardian, citat de MediaFax.
Hibridele și motoarele clasice, păstrate ca opțiune pentru europeni
Comisia Europeană susține că această abordare flexibilă va permite ca hibridele, vehiculele cu extensie de autonomie și motoarele clasice să rămână o opțiune viabilă, alături de mașinile electrice și cele pe hidrogen.
În același timp, Bruxelles-ul a decis să relaxeze și obiectivele pentru autoutilitare electrice, reducând ținta de scădere a emisiilor până în 2030 de la 50% la 40%.
Victorie pentru industria auto, critici din partea Verzilor
Decizia vine în urma unui lobby intens exercitat de cancelarul german Friedrich Merz și premierul italian Giorgia Meloni și este considerată o victorie pentru industria auto europeană, care se confruntă cu dificultăți majore în tranziția către electric și cu o competiție tot mai dură din partea producătorilor chinezi.
Măsura a fost însă criticată dur de Verzii din Parlamentul European, care avertizează că această schimbare slăbește semnificativ una dintre cele mai importante politici europene de reducere a emisiilor.




















