VIDEO Avertisment lansat de Nicușor Dan: „Rusia este o amenințare colectivă pentru țările de pe Flancul estic!”

Autor

Data

Categorie

Președintele Nicușor Dan a declarat joi, la Summitul Flancului Estic de la Gdansk, Polonia, că Rusia este recunoscută ca o „amenințare colectivă pentru țările noastre”.

„Transmitem împreună un mesaj de unitate, transmitem faptul că recunoaștem împreună Rusia ca amenințare colectivă pentru țările noastre, transmitem un mesaj de solidaritate cu Ucraina și de continuare a sprijinului față de războiul pe care îl duce, apărând în același timp Europa”, a spus Nicușor Dan în conferința de presă susținută împreună cu alți lideri europeni, relatează MEDIAFAX.

El a spus că aceștia au o opinie comună în ceea ce privește relația dintre Uniunea Europeană și NATO, „care trebuie să fie complementară pe chestiunea apărării Europei”.

🗞️ Citește și Acestea

Șeful statului a spus că această unitate este importantă pentru zona Mării Negre.

Nicușor Dan susține că i-a informat pe ceilalți lideri prezenți la summit despre progresele pe care România le-a făcut în privința hub-ului de securitate de la Marea Neagră, un proiect al Uniunii Europene.

Șeful statului a mai spus că au fost trecute în revistă stadiile programelor de echipare militară.

„Aici evident ne interesează programul Eastern Flank Watch, dar ne interesează de asemenea programele viitoare din viitorul cadru financiar multianual și aici am insistat pentru includerea experienței Ucrainei în aceste programe și pentru ca să existe un echilibru între necesitatea de competitivitate și necesitatea strategică pe obiective strategice pe care le avem în ceea ce privește apărarea flancului estic”, a mai spus Nicușor Dan.

POLITICI ENERGETICE

Energia furată ne afectează pe toți.

O campanie Politic Live despre prevenirea furtului de electricitate și siguranța comunităților.

Informare și prevenție
Pe baza comunicărilor DEER
Distribuție Energie Electrică Romania
EU POLITICS — Din Parlamentul European. O producție Politik Media.

Comisia Europeană

Comisia Europeană

Comisia Europeană

Ultimele Stiri