VIDEO | Primar român la Bruxelles: „Austeritatea nu ne-a fost impusă de Uniunea Europeană. Este o decizie internă”

Autor

Data

Categorie

Aflat într-o vizită de lucru la Bruxelles, un primar român a declarat că măsurile de austeritate anunțate de guvernul condus de Ilie Bolojan nu sunt impuse de instituțiile europene, ci reprezintă decizii asumate la nivel național.

„Am discutat cu mai mulți oficiali europeni în aceste trei zile și nimeni nu mi-a spus că ar exista vreo măsură impusă împotriva României — nici de reducere a salariilor, nici de concedieri, nici de tăieri de pensii”, a afirmat edilul.

Potrivit acestuia, reprezentanții de la Bruxelles „au zâmbit ironic” atunci când au fost întrebați despre așa-zisele obligații de austeritate venite din partea Uniunii Europene. „Mi-au spus clar că nu există astfel de dispoziții. Deci este evident că aceste lucruri sunt impuse de noi, nu de Bruxelles”, a adăugat primarul.

Oficialul local a mai anunțat că a început demersurile pentru a cere un punct de vedere oficial din partea instituțiilor europene.

„Mi s-a cerut să formulez o solicitare scrisă. Deja se lucrează la o adresă către Președinta Parlamentului European și către Președinta Comisiei Europene. Le voi cere, în mod oficial, să îmi răspundă care sunt exact măsurile dispuse împotriva României și dacă există vreo obligativitate de reducere a cheltuielilor publice”, a explicat acesta.

🗞️ Citește și Acestea

În ceea ce privește blocarea unor proiecte europene, primarul a spus că a primit recent o notificare de la autoritățile naționale privind suspendarea unui proiect finanțat din fonduri PNRR. „Mi s-a transmis că nu suntem în grafic și trebuie să accelerăm absorbția fondurilor, dar de fapt ni se pun piedici. Cei de la Bruxelles au spus că nu au dispus nicio blocare, dimpotrivă — vor ca România să atragă mai multe fonduri”, a mai declarat edilul.

Primarul intenționează să facă publice răspunsurile oficiale pe care le va primi de la instituțiile europene, „pentru ca românii să vadă clar de unde vin deciziile și cine își asumă responsabilitatea pentru ele”.

POLITICI ENERGETICE

Energia furată ne afectează pe toți.

O campanie Politic Live despre prevenirea furtului de electricitate și siguranța comunităților.

Informare și prevenție
Pe baza comunicărilor DEER
Distribuție Energie Electrică Romania
EU POLITICS — Din Parlamentul European. O producție Politik Media.

Comisia Europeană

Comisia Europeană

Comisia Europeană

Ultimele Stiri