VIDEO | Terheș acuză fraude majore în alegerile prezidențiale: CCR a disps renumărarea voturilor din turul 1

Autor

Data

Categorie

La o conferința de presă susținută marți, candidatul la președinția României din partea Partidului Național pentru Conservarea României (PNCR), Cristian Terheș, a lansat acuzații grave la adresa Uniunii Salvați România (USR) și a candidatului acesteia, Elena Lasconi, afirmând că alegerile prezidențiale din primul tur au fost fraudate.

🔔

Abonează-te la știrile Politic Live!

Fii primul care află despre evenimentele importante și știrile de ultimă oră din Transilvania și România.

Terheș susține că dovezile prezentate în fața Curții Constituționale a României (CCR) au determinat instituția să solicite renumărarea tuturor buletinelor de vot, inclusiv a celor nule, în vederea verificării legitimității rezultatelor.

🗞️ Citește și Acestea

ANALIZE & OPINII

Guvernul Mureșan se conturează cu o puternică amprentă a lui Ilie Bolojan. PNL și-a stabilit vineri, 25 septembrie, oamenii pe care îi trimite la conducerea ministerelor, iar lista arată o victorie fără rest a taberei actualului lider liberal. În schimb, vocile conservatoare și „disidenții” care au criticat conducerea partidului, dar au cerut parlamentarilor PNL să susțină învestirea lui Siegfried Mureșan, nu primesc nimic în noua formulă de putere. Liberalii ar urma să conducă șapte dintre cele 16 ministere ale viitorului Cabinet Mureșan, dacă noul Executiv va primi votul Parlamentului. Numele au fost confirmate vineri în ședința Biroului Politic Național al PNL. Selecția transmite însă și un mesaj politic în interiorul partidului: puterea rămâne în mâinile taberei Bolojan. Niciun reprezentant important al grupării conservatoare care s-a delimitat în ultima perioadă de conducerea PNL nu se regăsește în schema guvernamentală. Asta deși unii dintre acești liberali au cerut public parlamentarilor partidului să voteze Guvernul Mureșan. Cu alte cuvinte, voturile sunt binevenite. Funcțiile, mai puțin. Bolojan pleacă de la Palatul Victoria, oamenii lui rămân la putere Configurația noului Executiv arată că schimbarea premierului nu înseamnă automat și schimbarea centrului de influență din PNL. Ilie Bolojan pierde funcția de prim-ministru, însă tabăra sa își păstrează controlul asupra ministerelor repartizate liberalilor. Cei care s-au opus actualei conduceri sunt, cel puțin în această etapă, scoși complet din ecuația guvernamentală. Una dintre cele mai importante poziții îi revine lui Mircea Abrudean, actualul președinte al Senatului, care ar urma să ocupe simultan funcția de vicepremier și portofoliul Afacerilor Interne. Este una dintre pozițiile cu cea mai mare greutate din viitorul Cabinet și întărește influența taberei dominante din PNL în noua structură executivă. Aripa conservatoare, bună la vot, absentă de la împărțirea puterii Situația este cu atât mai interesantă cu cât o parte dintre criticii conducerii PNL au ales să nu blocheze instalarea noului Cabinet. În locul unei recompuneri a partidului după căderea Guvernului Bolojan, lista miniștrilor sugerează însă contrariul: cei care au contestat linia conducerii sunt ținuți departe de Palatul Victoria. Astfel, Siegfried Mureșan poate ajunge premier cu sprijinul unui PNL în care vechile conflicte sunt departe de a fi stinse, dar în care tabăra Bolojan pare să fi câștigat fără drept de apel prima confruntare pentru funcțiile din noul Executiv. Pe lista viitorului Cabinet se află și Andrea Chiș, fostă judecătoare, propusă pentru Ministerul Justiției și susținută de PNL, USR și UDMR. Rămâne acum testul decisiv: votul din Parlament. Dacă Guvernul Mureșan va fi învestit, România va avea un premier nou. În PNL însă, cel puțin după lista celor trimiși la Palatul Victoria, schimbarea de putere pare mult mai mică decât schimbarea numelui de pe ușa premierului.

Frauda electorală și încălcarea legii

Terheș a explicat că solicitarea sa către CCR a fost fundamentată pe dovezi care sugerează manipularea procesului electoral de către reprezentanți ai USR și ai Elenei Lasconi. Printre acuzațiile sale, Terheș a vorbit despre continuarea campaniei electorale după închiderea urnelor, ceea ce ar fi constituit o încălcare flagrantă a legii. În această privință, el a arătat un mesaj postat de Lasconi la ora 1:55 dimineața, după închiderea urnelor, îndemnând românii să iasă la vot. De asemenea, Terheș a prezentat o postare similară a liderului USR, Cătălin Drulă, ce încuraja votul pentru Lasconi după finalizarea procesului electoral, considerând această acțiune drept un abuz.

„A existat o manipulare a procesului electoral. Campania a continuat ilegal, chiar și după ce urnele au fost închise. Aceasta nu este doar o încălcare a legii, ci o încercare de a fraudă alegerile”, a afirmat Cristian Terheș.

Decizia CCR și măsurile de urgență

Terheș a menționat că CCR a analizat dovezile prezentate și a dispus, în unanimitate, renumărarea tuturor voturilor, inclusiv a celor nule, pentru a verifica dacă există abateri de la lege în procesul de numărare și înregistrare a rezultatelor. „CCR a decis să suspende procesul electoral pentru a se asigura că totul este în regulă. Dacă se va dovedi că au existat fraude, vor trebui să fie anulate rezultatele și să se reia turul 1 al alegerilor”, a precizat candidatul PNCR.

În plus, Terheș a menționat că a adus în fața CCR dovezi ce indică o diferență semnificativă între numărul de voturi exprimate pentru Orban și Lasconi în anumite secții de votare. Potrivit acestuia, voturile exprimate pentru candidatul PNL ar fi fost mutat fraudulos în favoarea Elenei Lasconi.

Acuzații de înțelegere politică între USR și PSD

Pe parcursul conferinței de presă, Terheș a lansat și acuzații grave la adresa unei presupuse înțelegeri între USR și PSD, sugerând că cele două partide ar fi colaborat pentru a ajuta candidata USR să intre în turul 2 al alegerilor prezidențiale. „USR și Lasconi au beneficiat de sprijinul tacit al PSD și PNL pentru a manipula rezultatele. Ciolacu și Simion sunt la fel de vinovați în această manipulare a alegerilor”, a declarat Cristian Terheș.

Un semnal de alarmă pentru electoratul român

În finalul conferinței, Terheș a subliniat importanța unei alegeri corecte și transparente, apelând la români să fie atenți la manipulările din timpul campaniei și să își exprime votul în mod responsabil. „Acesta nu este doar un demers politic, ci o luptă pentru integritatea procesului electoral și pentru viitorul democratic al României. Miza nu este doar turul 2 al prezidențialelor, ci întregul proces democratic din România”, a spus Terheș.

De asemenea, candidatul PNCR a subliniat că apelul său nu este doar pentru a reforma sistemul electoral, dar și pentru a proteja suveranitatea națională a României. „Vrem o Românie puternică, suverană și respectată. Este un moment crucial pentru țara noastră”, a concluzionat Terheș.

Contestația la CCR și viitorul procesului electoral

Terheș a precizat că, în cazul în care se va confirma frauda, CCR va fi obligată să anuleze rezultatele din turul 1 și să dispună organizarea unui nou tur de scrutin. Aceasta ar putea duce la schimbarea ordinii finaliștilor din primul tur și chiar la o reconfigurare a întregii competiții electorale.

„Sper ca toți cei implicați în acest proces să înțeleagă gravitatea situației. Dacă CCR confirmă dovezile pe care le-am prezentat, procesul electoral va fi refăcut de la zero. Nu putem permite ca democrația să fie subminată de interese politice meschine”, a afirmat candidatul PNCR.

În acest context, decizia CCR de a renumăra voturile va avea un impact semnificativ asupra viitorului alegerilor prezidențiale și asupra încrederii românilor în procesul electoral.

dinPolitica

dinPolitica

dinPOLITICA

Ultimele Stiri