Tic-tac, tic-tac. Ne-a sunat ceasul.
Avem în minte o imagine care ne frământă adânc, un gând demn de poeziile gri spre gri închis ale lui Bacovia.
Plumb ne-am turnat și noi în ghete, când rând pe rând, CFR, FCSB, Farul și Sepsi au spus adio Europei.
Ce toamnă, tristă, domne’! Unde e fotbalul de altădată, unde sunt jucătorii ăia talentați, de mâncau pământul, care își dădeau viața pe teren și fără să câștige milioane.
Așa ar suna vocea unui om trecut prin viață, că nu îmi place să-i spun bătrân, care i-a văzut fie pe Dobrin, fie pe Balaci, fie pe Hagi, fie pe toți trei.
Tot auzim placa asta cu „erau alte vremuri, alt fotbal”.
Da, adevărat. Dar și interesul era altul. Acum, pare că-l pierdem în fiecare secundă, dispare cu viteza luminii.
În campionat, numeri pe degete meciurile spectaculoase dintr-un sezon.
La națională, nu mai vedem numerele lui Hagi, deși încercăm să le căutăm cu privirea în picioarele lui Alibec, Stanciu sau chiar la fiul Ianis.
Nu le găsim. Nu mai sunt, domne, nu mai joacă. Nu mai vor.
Altă dezamăgire.
Banii fac fotbalul să se învârtă, dar restrâng tot mai tare și cercul puterii. Cine are noroc, are, cine n-are n-are!
Iar noi pare că n-am tras lozul pe care l-am fi dorit.
🗞️ Citește și Acestea
Dar cine știe, ne-a mai rămas o umbră de speranță sub umbrela asta gri a toamnei.
Să plouă cu fotbal.
Să mai spălăm și noi din rușinea pe care acum, chiar nu mai avem cum s-o ascundem sub preș.
Nu suntem chiar toți duși cu preșul.
Trăim, vedem, simțim.
Naționala e singura care ne mai poate aduce o calificare, de la ea o așteptăm.
Dar să trăim dubla asta cu Israel și Kosovo realiști.
Dacă suntem prea optimiști, ne trezim, poate, iar băgăți sub preș.
Și nu mai vrem să deschidem televizorul la anul, în iunie, să ne uităm tot la alții.
Vrem să trăim bucuriile cu ai noștri băieți.
Oare ei știu?
Dacă da, să pună osul la treabă, că se îngroașă gluma!
