Doar România ne-a mai rămas

Autor

Data

Categorie

Tic-tac, tic-tac. Ne-a sunat ceasul.
Avem în minte o imagine care ne frământă adânc, un gând demn de poeziile gri spre gri închis ale lui Bacovia.
Plumb ne-am turnat și noi în ghete, când rând pe rând, CFR, FCSB, Farul și Sepsi au spus adio Europei.
Ce toamnă, tristă, domne’! Unde e fotbalul de altădată, unde sunt jucătorii ăia talentați, de mâncau pământul, care își dădeau viața pe teren și fără să câștige milioane.
Așa ar suna vocea unui om trecut prin viață, că nu îmi place să-i spun bătrân, care i-a văzut fie pe Dobrin, fie pe Balaci, fie pe Hagi, fie pe toți trei.
Tot auzim placa asta cu „erau alte vremuri, alt fotbal”.
Da, adevărat. Dar și interesul era altul. Acum, pare că-l pierdem în fiecare secundă, dispare cu viteza luminii.
În campionat, numeri pe degete meciurile spectaculoase dintr-un sezon.
La națională, nu mai vedem numerele lui Hagi, deși încercăm să le căutăm cu privirea în picioarele lui Alibec, Stanciu sau chiar la fiul Ianis.
Nu le găsim. Nu mai sunt, domne, nu mai joacă. Nu mai vor.
Altă dezamăgire.

🔔

Abonează-te la știrile Politic Live!

Fii primul care află despre evenimentele importante și știrile de ultimă oră din Transilvania și România.

Banii fac fotbalul să se învârtă, dar restrâng tot mai tare și cercul puterii. Cine are noroc, are, cine n-are n-are!
Iar noi pare că n-am tras lozul pe care l-am fi dorit.

🗞️ Citește și Acestea

ANALIZE & OPINII

Guvernul Mureșan se conturează cu o puternică amprentă a lui Ilie Bolojan. PNL și-a stabilit vineri, 25 septembrie, oamenii pe care îi trimite la conducerea ministerelor, iar lista arată o victorie fără rest a taberei actualului lider liberal. În schimb, vocile conservatoare și „disidenții” care au criticat conducerea partidului, dar au cerut parlamentarilor PNL să susțină învestirea lui Siegfried Mureșan, nu primesc nimic în noua formulă de putere. Liberalii ar urma să conducă șapte dintre cele 16 ministere ale viitorului Cabinet Mureșan, dacă noul Executiv va primi votul Parlamentului. Numele au fost confirmate vineri în ședința Biroului Politic Național al PNL. Selecția transmite însă și un mesaj politic în interiorul partidului: puterea rămâne în mâinile taberei Bolojan. Niciun reprezentant important al grupării conservatoare care s-a delimitat în ultima perioadă de conducerea PNL nu se regăsește în schema guvernamentală. Asta deși unii dintre acești liberali au cerut public parlamentarilor partidului să voteze Guvernul Mureșan. Cu alte cuvinte, voturile sunt binevenite. Funcțiile, mai puțin. Bolojan pleacă de la Palatul Victoria, oamenii lui rămân la putere Configurația noului Executiv arată că schimbarea premierului nu înseamnă automat și schimbarea centrului de influență din PNL. Ilie Bolojan pierde funcția de prim-ministru, însă tabăra sa își păstrează controlul asupra ministerelor repartizate liberalilor. Cei care s-au opus actualei conduceri sunt, cel puțin în această etapă, scoși complet din ecuația guvernamentală. Una dintre cele mai importante poziții îi revine lui Mircea Abrudean, actualul președinte al Senatului, care ar urma să ocupe simultan funcția de vicepremier și portofoliul Afacerilor Interne. Este una dintre pozițiile cu cea mai mare greutate din viitorul Cabinet și întărește influența taberei dominante din PNL în noua structură executivă. Aripa conservatoare, bună la vot, absentă de la împărțirea puterii Situația este cu atât mai interesantă cu cât o parte dintre criticii conducerii PNL au ales să nu blocheze instalarea noului Cabinet. În locul unei recompuneri a partidului după căderea Guvernului Bolojan, lista miniștrilor sugerează însă contrariul: cei care au contestat linia conducerii sunt ținuți departe de Palatul Victoria. Astfel, Siegfried Mureșan poate ajunge premier cu sprijinul unui PNL în care vechile conflicte sunt departe de a fi stinse, dar în care tabăra Bolojan pare să fi câștigat fără drept de apel prima confruntare pentru funcțiile din noul Executiv. Pe lista viitorului Cabinet se află și Andrea Chiș, fostă judecătoare, propusă pentru Ministerul Justiției și susținută de PNL, USR și UDMR. Rămâne acum testul decisiv: votul din Parlament. Dacă Guvernul Mureșan va fi învestit, România va avea un premier nou. În PNL însă, cel puțin după lista celor trimiși la Palatul Victoria, schimbarea de putere pare mult mai mică decât schimbarea numelui de pe ușa premierului.

Dar cine știe, ne-a mai rămas o umbră de speranță sub umbrela asta gri a toamnei.
Să plouă cu fotbal.
Să mai spălăm și noi din rușinea pe care acum, chiar nu mai avem cum s-o ascundem sub preș.
Nu suntem chiar toți duși cu preșul.
Trăim, vedem, simțim.

Naționala e singura care ne mai poate aduce o calificare, de la ea o așteptăm.
Dar să trăim dubla asta cu Israel și Kosovo realiști.
Dacă suntem prea optimiști, ne trezim, poate, iar băgăți sub preș.
Și nu mai vrem să deschidem televizorul la anul, în iunie, să ne uităm tot la alții.
Vrem să trăim bucuriile cu ai noștri băieți.
Oare ei știu?
Dacă da, să pună osul la treabă, că se îngroașă gluma!

dinPolitica

dinPolitica

dinPOLITICA

Ultimele Stiri