Avem stadioane, ce facem cu ele?

Autor

Data

Categorie

Sunt buni și banii europeni la ceva, nu cum spunea Olăroiu în podcastul lui Cătălin Țepelin din Gazeta Sporturilor. Fără UE n-am fi ridicat atâtea stadioane, în România. Cu excepția arenei lui CFR Cluj, făcută de Paszkany din banii lui, restul stadioanelor noi au beneficiat de o susținere, dacă nu totală, măcar majoritară, a banilor europeni. 

🔔

Abonează-te la știrile Politic Live!

Fii primul care află despre evenimentele importante și știrile de ultimă oră din Transilvania și România.

Aici putem să recunoaștem că am fost cu o secundă mai deștepți decât bulgarii, am accesat fondurile și am făcut niște bijuterii. Dar povestea arenelor se cam oprește aici, cu mici excepții. 

🗞️ Citește și Acestea

ANALIZE & OPINII

Guvernul Mureșan se conturează cu o puternică amprentă a lui Ilie Bolojan. PNL și-a stabilit vineri, 25 septembrie, oamenii pe care îi trimite la conducerea ministerelor, iar lista arată o victorie fără rest a taberei actualului lider liberal. În schimb, vocile conservatoare și „disidenții” care au criticat conducerea partidului, dar au cerut parlamentarilor PNL să susțină învestirea lui Siegfried Mureșan, nu primesc nimic în noua formulă de putere. Liberalii ar urma să conducă șapte dintre cele 16 ministere ale viitorului Cabinet Mureșan, dacă noul Executiv va primi votul Parlamentului. Numele au fost confirmate vineri în ședința Biroului Politic Național al PNL. Selecția transmite însă și un mesaj politic în interiorul partidului: puterea rămâne în mâinile taberei Bolojan. Niciun reprezentant important al grupării conservatoare care s-a delimitat în ultima perioadă de conducerea PNL nu se regăsește în schema guvernamentală. Asta deși unii dintre acești liberali au cerut public parlamentarilor partidului să voteze Guvernul Mureșan. Cu alte cuvinte, voturile sunt binevenite. Funcțiile, mai puțin. Bolojan pleacă de la Palatul Victoria, oamenii lui rămân la putere Configurația noului Executiv arată că schimbarea premierului nu înseamnă automat și schimbarea centrului de influență din PNL. Ilie Bolojan pierde funcția de prim-ministru, însă tabăra sa își păstrează controlul asupra ministerelor repartizate liberalilor. Cei care s-au opus actualei conduceri sunt, cel puțin în această etapă, scoși complet din ecuația guvernamentală. Una dintre cele mai importante poziții îi revine lui Mircea Abrudean, actualul președinte al Senatului, care ar urma să ocupe simultan funcția de vicepremier și portofoliul Afacerilor Interne. Este una dintre pozițiile cu cea mai mare greutate din viitorul Cabinet și întărește influența taberei dominante din PNL în noua structură executivă. Aripa conservatoare, bună la vot, absentă de la împărțirea puterii Situația este cu atât mai interesantă cu cât o parte dintre criticii conducerii PNL au ales să nu blocheze instalarea noului Cabinet. În locul unei recompuneri a partidului după căderea Guvernului Bolojan, lista miniștrilor sugerează însă contrariul: cei care au contestat linia conducerii sunt ținuți departe de Palatul Victoria. Astfel, Siegfried Mureșan poate ajunge premier cu sprijinul unui PNL în care vechile conflicte sunt departe de a fi stinse, dar în care tabăra Bolojan pare să fi câștigat fără drept de apel prima confruntare pentru funcțiile din noul Executiv. Pe lista viitorului Cabinet se află și Andrea Chiș, fostă judecătoare, propusă pentru Ministerul Justiției și susținută de PNL, USR și UDMR. Rămâne acum testul decisiv: votul din Parlament. Dacă Guvernul Mureșan va fi învestit, România va avea un premier nou. În PNL însă, cel puțin după lista celor trimiși la Palatul Victoria, schimbarea de putere pare mult mai mică decât schimbarea numelui de pe ușa premierului.

Făcute pe brânci, în dulcele stil românesc, ele nu pot duce și alte evenimente în spate, fără costuri suplimentare uriașe sau fără a afecta, până la urmă adevăratul lor scop, fotbalul. 

Unele arată ca niște OZN-uri, sunt luminate frumos, ies mereu în evidența printre casele/blocurile vechi, ce mai, sunt din secolul ăsta. Dar gândite pentru secolul trecut. 

De exemplu, U Cluj nu poate începe campionatul pe Cluj Arena, pentru ca e Untold. Ceva absolut normal pentru un stadion european, să organizeze pe stadion și festivaluri. În plus, aceste evenimente aduc bani mai mulți la bugetul local decât toate meciurile de fotbal pe care U Cluj le joacă aici. Problema e alta. După un eveniment uriaș, ca Untold, cu sute de mii de oameni, e nevoie de câteva săptămâni pentru refacerea gazonului, suportat, de altfel, din banii organizarorilor. 

Afară lucrul ăsta nu prea se mai poartă, pentru că arenele moderne beneficiază de sisteme SF pentru acoperirea gazonului în timpul concertelor sau festivalurilor. Și, mă repet, e normal ca astfel de evenimente să se țină pe stadioane. 

Cu stadioanele gata făcute e tardiv să te mai gândești la astfel de sisteme, prin care gazonul să fie restras, ascuns într-un loc, în care să fie ascuns de setea de dans a sutelor de mii de oameni.

La Craiova, iarba de pe „Ion Oblemenco” a fost mutată într-un parc, până se încheie festivalul, iar apoi va fi pusă la loc. Nu e o soluție pentru secolul nostru. Pare mai degrabă muncă de sisif, inutilă în epoca modernă, în epoca tehnologiei, a invențiilor și a sistemelor de tot felul. 

Echipa lui Mititelu, FC U Craiova nu poate juca acasă meciul cu FCSB și la mutat la Târgu Jiu, pentru ca iarba nu poate fi pusă la loc, la timp.

Dar e bine că la Cluj și la Craiova, stadioanele nu sunt folosite doar la fotbal. În București, rar se întâmplă ca arenele, admistrate fie de Primărie (cazul Arena Națională) fie de vreun minister (cazul Ghencea) să organizeze și alte evenimente.

Toate cele patru arene noi din București sunt construite exclusiv din bani europeni. Arena Națională a fost făcută pentru finala Europa League din 2012, iar Ghencea, Giulești și Arcul de Triumf, ca stadioane de antrenament pentru echipele de la Euro 2020 (mutat de pandemie în 2021). Practic, UEFA ne-a împins, ne-a forțat să facem ceva util, folositor pentru oraș. Dar pentru că ele sunt pe mâna statului, nu sunt manageriate de oameni capabili, care să le facă să producă. 

Da, fiecare stadion nou pierde bani, și nu puțini, dacă e ținut doar pentru evenimente sportive. Ca un exemplu, Ghencea e o gaură anuală de peste 1 milion de euro, acoperită evident din bugetul de stat. Nu intru în povestea cu FCSB, care nu e lăsată să joace pe arena care aparține de Ministerul Apărării, deși ar mai acoperi din gaura uriașă. Asta e altă poveste. 

Dar Ghencea, folosita de UEFA doar pentru câteva antrenamente la euro, pentru câteva meciuri la euro U21 și pentru doua partide ale naționalei mari, e în rest gol-goluța. Acolo joacă CSA Steaua, echipa ministerului, iar la meciurile din liga a doua e goală. Deci, nu produce! 

Concerte nu s-au organizat pe Ghencea, pentru ca este o cazarmă a Armatei, nu se poate, așa orice, peste noapte. Manageri de stadioane la Ministerul Apărării nu găsesti, clar. Nu sunt oameni capabili în Armată să facă un stadion profitabil, din punct de vedere economic. Salariile la stat sunt mici, nu vine nimeni din privat să îsi bată capul cu un stadion, să-l facă profitabil. 

Iar, la fel ca toate stadioanele din România, nici Ghencea nu e dotat cu un sistem, care să nu distrugă iarba, pe timpul unui eveniment. 

Așa că, suntem noi europeni, dar mai avem până să ne aliniem la managementul lor, la stilul lor de a face business din orice, chiar și din stadioanele construite pentru fotbal, dar care aduc bani frumoși din alte evenimente.

Cât despre gazoane și problemele pe care le aduc pe arenele de la noi, de ce arată, uneori, ca după concerte și fără să le organizeze, cu altă ocazie. 

dinPolitica

dinPolitica

dinPOLITICA

Ultimele Stiri