Bogdan Stelian Mîndrescu cumulează trei funcții în structuri ale statului și venituri brute declarate care ajung la 134.146 de lei pe lună, aproximativ 26.000 de euro. Director general al Companiei Naționale Aeroporturi București și membru în consiliile de administrație ale Autorității Aeronautice Civile Române și Registrului Auto Român, Mîndrescu devine exemplul perfect pentru o întrebare pe care România austerității nu o mai poate evita: ce performanțe justifică asemenea remunerații și de ce este nevoie de aceeași persoană în trei poziții atât de bine plătite de stat?
România traversează o perioadă în care aproape fiecare discuție despre bani începe și se termină cu deficitul bugetar. Ni se vorbește despre reducerea cheltuielilor, restructurarea aparatului public, reformarea companiilor de stat și despre necesitatea unor sacrificii pentru readucerea finanțelor țării sub control. Numai că, din când în când, apar chiar în evidențele oficiale ale statului cifre care pun într-o lumină stranie întregul discurs despre austeritate. Una dintre ele este 134.146 de lei brut pe lună, suma totală declarată în dreptul lui Bogdan Stelian Mîndrescu pentru trei funcții deținute în structuri publice.
🗞️ Citește și Acestea
Potrivit datelor publice privind guvernanța întreprinderilor de stat, Bogdan Mîndrescu este director general al Companiei Naționale Aeroporturi București, unde figurează cu 69.348 de lei brut, membru în Consiliul de Administrație al Autorității Aeronautice Civile Române, cu 35.260 de lei brut, și membru în Consiliul de Administrație al Registrului Auto Român (RAR), cu alți 29.538 de lei brut. Totalul ajunge astfel la 134.146 de lei brut lunar, adică peste 1,6 milioane de lei dacă suma lunară ar fi raportată matematic la un an întreg.
Ce îl recomandă pe Bogdan Mîndrescu pentru trei funcții la stat?
Aceasta este întrebarea esențială și ar fi o greșeală să o reducem la indignarea provocată de suma în sine. Nu este nimic condamnabil în faptul că un profesionist câștigă foarte bine și nici nu credem că directorii unor companii importante ale statului trebuie remunerați simbolic. Competența costă, responsabilitatea trebuie plătită, iar managementul performant nu poate fi construit cu salarii stabilite populist. Problema în cazul Bogdan Mîndrescu este cumulul: de ce are statul român nevoie de aceeași persoană simultan la conducerea Aeroporturilor București, în CA-ul Autorității Aeronautice și în CA-ul Registrului Auto Român?
Mai ales ultimele două poziții merită explicate în detaliu. Numai din participarea în cele două consilii de administrație rezultă venituri brute declarate de 64.798 de lei pe lună. Este o sumă suficient de mare încât publicul să aibă dreptul să afle care sunt obligațiile concrete aferente acestor mandate. Câte ore de activitate presupun? Câte ședințe au loc? Ce documente analizează un membru al acestor consilii? Pentru ce decizii răspunde? Ce indicatori de performanță îi sunt impuși și, mai ales, care sunt rezultatele măsurabile obținute de Bogdan Mîndrescu în schimbul acestor bani?
În cazul Registrului Auto Român, întrebarea devine cu atât mai interesantă. Ce experiență și ce competențe specifice îl fac pe Bogdan Mîndrescu indispensabil în Consiliul de Administrație al RAR? Ce decizii a influențat, ce proiecte a susținut și ce plusvaloare poate fi asociată mandatului său? Aceleași întrebări sunt perfect legitime în cazul Autorității Aeronautice Civile Române. Faptul că o remunerație este legal stabilită nu înseamnă că societatea trebuie să renunțe la dreptul de a întreba dacă ea este și justificată prin rezultate.
Aproape 65.000 de lei brut doar din două consilii de administrație
Salariul sau remunerația unui director general al Companiei Naționale Aeroporturi București poate fi discutată separat. Vorbim despre o companie importantă, care administrează infrastructură aeroportuară strategică, iar conducerea sa implică o responsabilitate pe măsură. Tocmai de aceea însă apare o altă întrebare: dacă Bogdan Mîndrescu conduce o asemenea companie, cât timp îi mai rămâne pentru activitatea din alte două consilii de administrație?
Nu este o întrebare retorică. Este una care privește modul în care statul român își administrează companiile și regiile. Dacă un mandat într-un consiliu de administrație presupune într-adevăr responsabilitatea pe care legislația și principiile guvernanței corporative o sugerează, atunci el nu poate fi tratat ca o simplă participare periodică la o ședință. Dacă, dimpotrivă, efortul necesar este redus, apare inevitabil întrebarea de ce remunerațiile ajung la zeci de mii de lei lunar.
Bogdan Mîndrescu, PSD și lunga carieră în structurile statului
Există apoi componenta politică, iar aceasta nu poate fi ignorată. Bogdan Stelian Mîndrescu are un traseu îndelungat în administrația centrală și în structurile din domeniul transporturilor, ocupând inclusiv funcția de secretar de stat la Ministerul Transporturilor. Numele său a fost asociat public de-a lungul timpului cu zona PSD, iar continuitatea sa în poziții importante ale statului ridică o întrebare pe care partidul ar trebui să fie capabil să o trateze fără iritare: ce rezultate profesionale justifică această succesiune și acumulare de funcții?
PSD și cei care au girat politic sau administrativ asemenea numiri ar putea închide foarte simplu această discuție: publicând criteriile, evaluările și performanțele. Dacă Bogdan Mîndrescu este cel mai potrivit om pentru aceste poziții, atunci trebuie să existe documente și rezultate care să demonstreze acest lucru. Nu este suficient argumentul că numirile au respectat procedurile. România a ajuns într-un punct în care cetățenii vor să știe nu doar dacă statul poate cheltui niște bani, ci și de ce este necesar să-i cheltuiască.
România austerității și România funcțiilor bine plătite
Aici cazul Bogdan Mîndrescu încetează să mai fie doar despre Bogdan Mîndrescu. El devine relevant pentru modul în care funcționează întregul sistem al companiilor de stat. Guverne succesive le-au cerut românilor să accepte reforme, taxe, restructurări și restrângerea unor cheltuieli pentru că situația bugetară o impune. Oamenilor li se explică permanent că statul trebuie să devină mai suplu, mai eficient și mai atent cu banul public. Este un argument corect. Numai că el trebuie aplicat peste tot.
Este greu să construiești încredere într-o reformă atunci când austeritatea este vizibilă mai ales la baza societății, iar în vârful unor structuri publice continuăm să descoperim cumuluri de funcții remunerate cu sume impresionante. Pentru un salariat obișnuit, 134.146 de lei brut pe lună este o sumă aproape abstractă. Pentru stat, însă, fiecare asemenea remunerație trebuie să aibă o justificare concretă, iar justificarea nu poate fi apartenența la un consiliu de administrație în sine.
De aceea, discuția despre Bogdan Mîndrescu nu ar trebui purtată în cheia „câștigă prea mult”. Este prea simplu și, în fond, nedrept. Întrebarea corectă este dacă statul primește suficient pentru ceea ce plătește. Pentru cei 29.538 de lei brut de la RAR, ce primește Registrul Auto Român? Pentru cei 35.260 de lei de la Autoritatea Aeronautică, ce performanță concretă este livrată? Pentru cei 69.348 de lei de la Aeroporturi București, care sunt obiectivele și rezultatele managementului? Iar atunci când le adunăm pe toate, ce primește România pentru 134.146 de lei brut în fiecare lună?
Pe unii nu-i mai satură Dumnezeu de bani?
Există o expresie populară dură: „pe unii nu-i mai satură Dumnezeu de bani”. Ar fi însă prea comod să aruncăm întreaga responsabilitate asupra celui care încasează. Dacă legislația permite cumulul, dacă instituțiile îl numesc, dacă structurile competente aprobă remunerațiile și dacă statul virează banii, problema este mai mare decât un singur om. Aproape oricine va accepta o remunerație foarte bună dacă aceasta îi este oferită legal.
De aceea, întrebarea nu este de ce Bogdan Mîndrescu acceptă 134.146 de lei brut pe lună. Întrebarea este de ce statul român consideră necesar să îi ofere, cumulat, această sumă pentru trei funcții și ce rezultate primește în schimb.
Într-o Românie prosperă, cu bugetul echilibrat și instituții care funcționează impecabil, poate că asemenea discuții ar avea o altă intensitate. Dar într-o țară în care fiecare guvern vorbește despre deficit, reformă și sacrificii, cei aflați în vârful companiilor publice trebuie să accepte că fiecare leu primit va fi pus sub lupă.
Iar dacă vrem cu adevărat să aflăm cât de profundă este problema, poate că următorul pas nici măcar nu este să mai discutăm despre Bogdan Mîndrescu. Ar trebui să întrebăm Guvernul câți „Bogdan Mîndrescu” mai există în companiile de stat: câte persoane cumulează două, trei sau chiar mai multe funcții și cât plătește România, în fiecare lună, pentru toate aceste consilii de administrație.
S-ar putea ca răspunsul să ne explice mai multe despre reforma statului decât o sută de discursuri despre austeritate.
