Am observat o nouă dovadă de incoerență și duplicitate administrativă la Nicușor Dan, autoproclamatul apărător al urbanismului legal, pierde în instanță tocmai pe terenul care l-a consacrat: dezvoltările imobiliare din Capitală.
Unda verde oferită recent unui proiect din Floreasca scoate la iveală nu doar limitele sale ca primar, ci și adevărata sa natură – aceea a unui politician care confundă blocajul cu protecția, stagnarea cu progresul și ipocrizia cu verticalitatea morală.
În numele „respectării legii”, Nicușor Dan a paralizat ani la rând Bucureștiul. Nu a construit, nu a lărgit bulevarde, nu a modernizat infrastructura, nu a atras investiții strategice. A preferat să conteste, să blocheze, să amâne. Sub mantia unei false corectitudini, a sabotat proiecte care ar fi adus sute de milioane de euro în economie, zeci de mii de locuri de muncă și un oraș mai funcțional. Dar iată că, atunci când justiția decide împotriva lui, Nicușor Dan nu mai e „apărătorul legii” – devine brusc victima unui sistem pe care chiar el l-a alimentat cu ideologie și frică de decizie.
Această incapacitate cronică de a conduce, dublată de o propagandă ieftină despre „interesele imobiliare”, ne arată adevărul despre Nicușor Dan: nu este omul care poate dezvolta România, ci doar cel care o poate încetini.
Dacă n-a fost capabil să modernizeze un oraș cu buget de miliarde, cu toate pârghiile administrației în mână, cum să ne așteptăm că ar putea construi o țară? Dacă pentru el „dezvoltare” înseamnă blocaj, atunci viitorul nostru cu el lider arată sumbru: România transformată într-o parcare de șantiere abandonate, întreținută cu postări alarmiste pe Facebook.
Dacă România îl va alege președinte pe Nicușor Dan, atunci trebuie să știe clar că el va fi continuatorul a două epoci de stagnare: epoca lui Traian Băsescu – dominată de tăieri și austeritate – și epoca lui Klaus Werner Iohannis – epoca președintelui absent, tehnocratizat, care a asistat impasibil la degradarea statului. Ambii sunt susținători publici ai lui Nicușor Dan. Și împreună simbolizează exact ceea ce România nu mai are voie să repete: frica de decizie, cultul birocratic și eșecul în numele „corectitudinii”.
P.S. România, înainte de toate!
